Libărăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește diseară un eveniment special dedicat editurii Humanitas Fiction, care împlinește un deceniu de spendidă existență. Pentru a marca aniversarea, am scotocit printre cărțile publicate aici și, fără să-mi fie deloc ușor, m-am oprit asupra a zece titluri care m-au fermecat. Iată-le, în ordine alfabetică:
Aerul pe care îl respiri – Care Santos
Am cunoscut-o pe scriitoarea catalană chiar când lansa acest volum, iar autograful dumneaei face cartea cu atât mai prețioasă, mai ales că-mi ura „lectură plăcută” cu o caligrafie de invidiat. Din „Aerul pe care îl respiri” am aflat că „italienii inventaseră opera fără niciun efort, pentru că lângă ei îți venea să cânți de fericire” și alte asemenea, la fel de savuroase (le-a menționat un blog simpatic). Cu ocazia lansării, țin minte că Denisa Comănescu a spus așa: „sunt cărți care ne vorbesc, dar nu foarte multă lume vrea să le asculte”. Ei bine, dacă e pe-așa, mă bucur că fac parte din „nu foarte multă lume”, căci am ascultat „Aerul” cu nesaț.
Cutia neagră – Amos Oz
Chiar îi spuneam recent Laurei Câlțea, care mă întrebase, pentru Blogul unei citiroare de cursă lungă, de ultima carte citită cu plăcere: „Cutia neagră de Amos Oz a fost, de fapt, o reîntâlnire – mă apucasem de ea și am abandonat-o, cine mai știe de ce, ca pe o necunoscută într-un oraș străin, cu care ai făcut un scurt schimb de priviri și nu vei afla niciodată cum vi s-ar fi schimbat destinele dacă ați fi intrat în vorbă. Acum, însă, am sorbit cu nesaț Cutia neagră, ca pe orice carte de-a lui Oz care mi-a căzut în mâini. M-am apropiat greu și târziu de Oz, însă fără umorul lui crud și inteligent, tipic evreiesc, aș fi fost un cititor mult mai sărac.”. Cartea lui Oz te pironește în fotoliu, iar încrengătura destinelor pare multitudinea vaselor de sânge ce se zăresc printr-o piele transparentă. Aceea a fost făcută de Creator, cartea, de un demiurg al literaturii israeliene contemporane.
Doamna Dalloway – Virginia Wolf
Invoc dreptul fiecăruia de a se întâlni cu o carte atunci când îi e sortit: cu acest roman definitoriu pentru literatura engleză modernă m-am găsit, să zic așa, la multă vreme după ce făcusem o pasiune pentru altă autoare britanică, Iris Mordoch. Așa a fost să fie. Întâlnirea cu Virginia Wolf mi-a tăiat răsuflarea, iar mulți ani după ce am citit-o am continuat să mă uit altfel la femei, încercând să ghicesc care dintre ele percepe realitatea precum Clarissa Dalloway. A, nici verile n-au mai fost la fel.
Extrem de tare si incredibil de aproape – Jonathan Safran Foer
„Extrem de tare…”, pisc al literaturii americane de după 11/9, e pur și simplu ca toate celelalte cărți ale lui Foer: inenarabilă, năucitoare. I le-am citit cam pe toate (mai puțin cea mai recent, „Iată-mă”, scoasă tot la Humanitas), inclusiv volumul de non-ficțiune „Eating Animals”. Cheia pe care încearcă să o potrivească puștiul în încuietorile newyorkeze m-a ferecat într-o admirație aproape necondiționată pentru scriitor.
Istoria iubirii – Nicole Krauss
Hazardul are un simț al umorului foarte bine dezvoltat, dar cam bizar pentru gustul meu: ce ironie, să trec capodopera lui Nicole Krauss fix după cartea fostului ei soț, Jonathan Safran Foer. Am scris recent câteva cuvinte despre carte după ce am văzut ecranizarea lui Radu Mihăileanu și mă încăpățânez să consider această operă a scriiitoarei americane drept marea carte de dragoste a noului mileniu.
Iubiri caraghioase – Milan Kundera
O carte pe care n-o pot dezlipi nici să vreau de suflet, dar, oricum, nu vreau. Acolo să rămână, cu tot exegetul care se fofilează ca să nu ardă o recenzie cinstită unei porcării de lucrări al cărei autor e disperat să apară vreun cuvințel despre el. Sunt atît de legat afectiv de Kundera, de cultura cehă în general, de literatură în particular și de Praga în mod special încât nu știu ce să vă mai spun despre iubirile din carte. Da, iubirea poate fi și caraghioasă. Dar când e caraghioasă, pfoaaai…
Mătușa Julia și condeierul – Mario Vargas Llosa
Una dintre cele mai mari cărți ale literaturii hispano-americane, care, toate, sunt mari. Am râs ca un nebun când am citit-o, la un moment dat m-am și paraîmbolnăvit de beteșugul condeierului, acela care-l făcea să confunde pasaje din viața sa cu unele din filme sau din literatură, m-am identificat până-n prăsele nu doar cu acest personaj, ci și cu altele. Dacă le-ați vedea pe cățelușele mele când se tăvălesc pe spate, iar moacele lor trădează bucurie pură – ei, așa am fost eu citind cartea lui Llosa.
Palatul lunii – Paul Auster
De Auster, gigantic scriitor american, m-am apropiat tiptil, de parcă aș fi intuit că există cineva care să mi-l detroneze (nu defintiv, meciul se joacă perpetuu) pe Philip Roth din topul preferințelor. Dom’le, Paul Auster era! „Palatul Lunii” m-a secat, am umblat mai întâi pustiit și bântuit de această cărțulie cu un destin urmărit din anul aselenizării (și al nașterii mele, dacă are vreo relevanță. Pentru mine, are :)).
Sex, shopping și un roman – Alain de Botton
Îl citesc pe de Botton cu precauție: o dată, că găsesc ciudățel melanjul helveto-britanic – nu zic că n-ar fi de încredere, zic doar că e ciudățel; apoi, înainte de a-l citi, fusesem pus în gardă că scriitorul ăsta își râde de noi. Mda, asta și face în „Sex…”: sub pretextul relației dintre o, hm, visătoare și un tip cu picioarele pe pământ, Alain de Botton ne târăște printre filosofi și idei de o densitate care nu recomandă parcurgerea cărții în metrou. Delicios de ușurică și preocupant de grea e cărțulia asta roz, dar nu prea, spre deloc, bombon.
Toată lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr
Am lăsat nedeliberat la urmă poate cartea care m-a marcat cel mai puternic din această selecție subiectivă. De la romanele lui Erich Maria Remarque încoace, care aveau și avantajul de a fi fost parcurse în adolescență, când totul era, nu-i așa?, altfel, puține cărți despre Al Doilea Război Mondial m-au tulburat într-o asemenea măsură. Minunată, ce să mai!
- Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.
