Pentru cei care urmăresc cronicile spectacolelor de teatru de pe acest blog, va fi lesne de observat că am ocolit, tocmai azi, de Ziua Mondială a Teatrului, capetele de afiș ale actualei stagiuni. Sau, fie, ce consider eu a fi capetele de afiș ale stagiunii, spectacole de la Bulandra („Carousel”) sau de la Național („Regele Lear”), preferând să evidențiez reprezentații poate mai puțin remarcate, dar cu siguranță, pe care trebuie să le vezi. Am încercat să fac o selecție cu o rază cât mai mare, de la repertoriile instituțiilor făcând parte din ceea ce s-ar putea numi establishment-ul teatral până la teatrele independente sau relativ noi. Ordinea lor, firește, e întâmplătoare, cu mențiunea că alegerea a fost foarte dificilă, deoarece am văzut mult mai multe spectacole și toate ar merita văzute!
„Prenumele” – Cinema PRO
„Prenumele”, un show de entertainment ce dezlănțuie 90 de minute de râs tonic, e o izbutită punere în scenă românească a unei piese care, din 2010 încoace, s-a jucat cu casa închisă la Paris. Apoi, „Le Prénom”de Alexandre de la Patellière și Matthieu Delaporte a devenit subiect de film, bucurându-se, la rândul său, de un box-office de invidiat. În România, spectacolul regizat alert de Răzvan Săvescu, într-o sarabandă a gagurilor care nu-ți lasă nicio pauză de respirație, e o prea-cinstită repunere în drepturi a comediei. Cronica integrală, AICI.
„Vanilla Skype” – Teatrul Act
Debutul regizoral al lui Cătălin Ștefănescu („Vanilla Skype”, Teatrul Act) e un caleidoscop de idei care te bulversează, făcându-te să îți dorești revederea piesei, pentru a nu rata ce merită savurat: narațiunile pe care regizorul le întoarce pe toate fețele ca pe un cub Rubik, monologurile scrise cu dedicație pentru actori, dialogurile savuroase ale „Doreilor” – psihanalize futile ale vieții la o tablă și o bere la botul calului –, culisele unor ședințe de psihoterapie, prestația lui Marcel Iureș față cu tinerimea. Cronica inetgrală, AICI.
„Cum se cuceresc femeile” – Teatrul Metropolis
Piesa poate fi socotită o „terapie de liniște și bun prilej de autocunoaștere”, cum o caracterizează protagonistul Claudiu Bleonț. Sau o comedie de situații despre experiențele erotice ale unui nevrotic newyorkez și despre fanteziile sale cinematografice, evadări din realitatea pe care Woody Allen o urăște, admițând, însă, că, din păcate, aceasta e singurul loc în care poți să mănânci o friptură bună. Deopotrivă, o nouă lectură românească a unui text relativ puțin jucat la noi, însoțită de proiecții din „Casablanca” – Allen, crescut în clasa de mijloc inferioară din Brooklyn, avea acces pe jos la 25 de cinematografe și vedea filme la foc automat – dar și din fanteziile idilice ale personajului principal. Cronica integrală, AICI.
„Cea mai puternică” – Teatrul de Comedie
„Cea mai puternică”, spectacolul-laborator pus în scenă de Antoaneta Cojocaru la Teatrul de Comedie (Sala Nouă de pe Sfânta Vineri, lângă Templul Coral), conferă o inefabilă perspectivă feminină asupra unui triunghi amoros. E o puternică și convingătoare experiență scenică și dramatică bazată pe piesa lui August Strindberg, la finele căreia vei duce acasă o revelație: artista Antoaneta Cojocaru calcă apăsat pe drumul consacrării. Cronica integrală, AICI.
#EmojiPlay – Teatrul Excelsior
Spectacolul de teatru coregrafic #EmojiPlay e delicios, deoarece, pe lângă transpunerea în dans a emoticoanelor – ba și a semnelor de circulație, sigur n-ați mai văzut așa ceva! – se bazează pe ironia, spiritul ludic și lirismul legendarului Gigi Căciuleanu.Emoticoanele prind viață, flirtează în pași de dans, se îmbină cu hieroglife din „visuals”, se exprimă abreviat, așa cum a început să facă toată lumea prin intermediul smartphone-urilor. Iată mostre de abrevieri inventate anume pentru acest spectacol: VDVTM (vai de viața mea), ABOM (aș băga o mămăligă), SMTPJDR (să mă tăvălesc pe jos de râs)!!! Cronica integrală, AICI.
„Poezia visului” – Unteatru
În „Poezia visului”, Lari Giorgescu dă un recital de rostire, mișcare și interpretare gestuală a neinterpretabilului. Într-un studiu scăldat în inspirație și sudoare, actorul dă expresie literei și spiritului unui poet când duios, când sarcastic, printr-o mecanică scenică desăvârșită de austeritatea decorului și de viziunea funambulescă a regizoarei. Veți descoperi, în cutele așternutului ce ține loc de scenă la „Poezia visului”, evanescența stării de veghe și o amețitoare glisare în oniric. Veți fi puțini în sala vetustă de la Unteatru. Dar veți fi aleși. Cronica integrală, AICI.
„Incendii” – Teatrul Bulandra
„Incendii”, premiera de la Teatrul Bulandra regizată de tânăra Irina Alexandra Banea după textul lui Wajdi Mouawad, e o experiență răscolitoare, exprimând inexprimabilul unei clasice tragedii grecești strămutate în Orientul Mijlociu contemporan. Punerea în scenă de la sala Toma Caragiu Studio Space reprezintă examenul de licență al Irinei Alexandra Banea, pe care aceasta îl ia cu brio, grație stăpânirii fără emfază a alfabetului teatral și unei echipe de actori din aceeași generație cu ea. Cronica integrală, AICI.
„Nebun din dragoste” – TNB
Un spectacol a cărui cronică încă n-am apucat să o scriu (l-am văzut abia aseară, la Sala Atelier). Drama despre incest scrisă de Sam Shepard emană o forță viscerală și, înainte de toate, e o piesă pentru actori, fiecare având rezervat, în viziunea regizorului Claudiu Goga, (cel puțin) câte un mic recital. Gavril Pătru și Diana Cavallioti au prestații de protagoniști care se respectă, în timp ce Mihai Călin și Ioan Andrei Ionescu demonstrează, din nou, cât de mare poate fi făcut un rol mic.
„Alcool” – Teatrul Nottara
O piesă regizată de reputatul Mihai Mănuțiu, un text premiat al poetului Ion Mureșan (după „Cartea Alcool”, volumul de poezie al anului 2010 în România), o interpretare live a inconfundabilei Ada Milea și o prezență scenică notabilă a Varvarei Ștefănescu, marea Vava a dansului și coregrafiei, decorată luna trecută de Președinție cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D. Iată tot atâtea motive de a te delecta! Cronica integrală, AICI.
„Do you love me?” – TNB
Îi acord nota 10 acestui spectacol al lui Iris Spiridon, și nu doar pentru încurajare, cât și programului 9G la TNB. „Do you love me?”, spectacol de referință din acest program, e concludent pentru noul val al teatrului românesc. Unul care nu se ferește să provoace, însă n-o face de dragul de a intriga, ci sub auspiciile unui act artistic promițător. Cronica integrală, AICI.
- Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.
