Am fost la Arena Națională pentru a vedea live trupa americană Kings of Leon, această celebră familie a rockului, formată din trei frați și un văr.

Caleb Followill, liderul trupei Kings of Leon, a avut o prestație de excepție pe Arena Națională. Fotografii de Ioana Epure
Caleb Followill, liderul trupei Kings of Leon, a avut o prestație de excepție pe Arena Națională. Fotografii de Ioana Epure
  1. Numărul mare de spectatori. Spre deosebire de concertul din deschidere – susținut de LP în fața unui public destul de rarefiat, nedrept pentru o artistă atât de specială, revenită în România pentru a ne oferi o oră de aur, veritabil răsfăț muzical – la Kings of Leon arena aproape că s-a umplut. Au fost peste 20.000 de spectatori (după alte estimări, chiar spre 35.000), un semn de apreciere pentru cel mai rezonant nume actual invitat anul acesta în București. Recunosc, am cobit cam până în ultimele zile dinaintea evenimentului că stadionul va fi semigol, admit cu plăcere că m-am înșelat în evaluarea celor de la noi cărora le place trupa americană.
  2. Publicul cunoscător. Cu excepția celor care vin din pură curiozitate, n-am să-i înțeleg defel pe cei ce vin la un concert major fără să fie fanii protagoniștilor sau fără măcar să știe două-trei piese. Or, sâmbătă seara, publicul din România a demonstrat că știe bine piesele celor de la KOL, fredonând alături de Caleb&co nu doar la „Sex on Fire”, ci și la multe alte piese. Sigur, în epoca Internetului, când ești la un click distanță de setlist-ul oricărui concert, e mult mai ușor să te familiarizezi cu muzica unui artist. Dar, reiterez, impactul în România al trupei compuse din Caleb, Jared, Nathan și Matthew a fost peste așteptări.
  3. Veni, vidi, vici. Într-un fel, prestația corectă, de manual concertistic, a americanilor a semănat cu adagiul latin: au venit, ne-au cucerit, au plecat. Fără dovezi exagerate de afecțiune față de locul în care se aflau, fără vedetisme, fără bisuri pe care ar lăsa impresia că le așteaptă, fără gesturi de exagerat interes pentru public (aruncarea după ultima piesă a penelor de chitară și a bețelor tobarului sunt comune oricărei manifestări rock).
  4. Cum a sunat WALLS. M-a impresionat audierea live a tărăgănatului slow sudist care dă titlul albumului „WALLS” (acronim pentru We Are Like Love Songs?). Când vocea plină, dominatoare și totuși cu inflexiuni de vulnerabilitate a lui Caleb Followill interpretează „When the walls come down” nu e nimic anacronic, chit că la sud-vest de Nashville un anume Donald vrea să ridice niște ziduri, iar cei vizați refuză să accepte asta pe banii lor. E doar un cântec trist, care te face captiv. Îl vei lua acasă și-ți va suna în cap multă vreme. Nu degeaba acest album a ajuns numărul 1 în America, acea Americă a celor „Șapte mirese pentru șapte frați” în care oamenii se mai trosnesc, dar totul e bine când se termină cu bine.
  5. „Use Somebody”. Imnul, pe care băieții l-au dedicat săptămâna trecută orașului Manchester, ne-a făcut pielea de găină – mă rog, a celor din zona gazonului, întrucât acustica din tribune aud că a fost iarăși la nivelul extrem de jos, ca la Red Hot Chili Peppers (pur și simplu, Arena nu e pentru muzică). E un cântec despre dorul de casă, a precizat cândva Caleb, deși diferite surse indică faptul că l-a compus fie în turneu, fie la ferma sa din Tennessee. La acest turneu european, celor patru membri ai clanului Followill nu li se face prea dor de ai lor, deoarece se pot repezi, în pauzele dintre concerte, la Nisa, unde stau soțiile lor, în locuințe închiriate. „Asta e, trebuie să le placă, iubiților lor trebuie să le placă”, a comentat cu umor Jared, într-un interviu acordat săptămâna trecută pentru „Evening Standard”.
  6. Fără interviuri. Apropo de interviuri, ăsta e alt lucru care mi-a plăcut legat de concertul Kings of Leon – faptul că n-au dat interviuri presei române. Ne-am fi repezit la ei fără o minimă documentare prealabilă, fără să ne fie nici nouă clar ce vrem de la ei, mitraliindu-i cu întrebări irelevante, i-am fi silit să admită cât de mult le plac româncele și sărmăluțele (că, vorba aia, au și apucat să cunoască în amănunțime țara și obiceiurile, la cât au stat aici). Așa că mai bine lasă.

KOL3

7. Kings of Leon, ca trupă.  Băieții mi-au lăsat o impresie de trupă matură. Cu siguranță, eu nu mai sunt la vârsta la care să plec epuizat după un concert, așa că în această fază a maturității, pot savura muzica fără dansez de parcă n-ar fi nimeni în jur . Din fericire, nici băieții din familia Followill nu mai sunt în iulie 2011, când, la un concert din Dallas, Caleb a spus la microfon: „Am să mă duc în culise pentru câteva clipe. O să mi se facă rău, o să beau apoi o bere și o să mă întorc să mai cânt trei piese”. El nu a mai revenit însă pe scenă, iar trupa a anulat celelalte 26 de concerte ale turneului (costisitoare bere, avea să se comenteze!), alimentând chiar zvonuri de despărțire. Caleb, care se deshidratase, avea să deplângă faptul că presa a făcut din țânțar armăsar: „Totul a fost mai mare în ochii presei. Dar noi suntem o familie, iar într-o familie se trece mai ușor peste chestiile astea”, precizat liderul trupei, conform sursei citate.

  • acest articol este prezentat de IQOS, un dispozitiv pentru fumătorii adulți pe care îl utilizez de câteva luni

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ