Candidații principalelor partide la alegerile pentru Primăria Capitalei sunt nereprezentativi și rizibili.

Gabriela Vrânceanu-Firea și Marian Munteanu n-ar putea gestiona ca lumea nici treburile dintr-un oraș nelocuit. Sunt înlocuitori de conjunctură ai unor competenți și novatori manageri de metropolă, așa cum ar trebui să fie aleșii noștri de la Pache Protopopescu încoace. Cei de azi sunt niște candidați-nechezol. Niște substituți.
Substitut? Uite ceva la care chiar ne pricepem! Nevoia ne-a învăţat să trăim cu înlocuitori şi ne-au intrat atât de tare în sânge încât nu ne putem lipsi de ei. Mai ţineţi minte? Înainte de 1989, beam nechezol (două părţi cafea, opt părţi ovăz, adică furaj pentru cai, de unde şi numele năstruşnic) pe post de cafea şi cicoare pentru că nu se găsea cacao. Soia se înghesuia alături de zgârciuri într-un maţ necomestibil, vândut în doze homeopatice ca salam. Mâncam parizer prăjit în loc de fleici, ne săturam cu „Fraţii Petreuş” pe post de pui la rotisor, banane substituind cadoul de Crăciun. Beam vin spumant răsuflat și înnecăcios în loc de şampanie, sifon în loc de apă minerală carbogazoasă, Brifcor în loc de răcoritoare, un fel de lapte „light” în locul lichidului care fusese stors programatic de unităţile de grăsime, şpriţ curat – vorba nostalgicului Cornel Dinu, o, vai! – în loc de vin curat.

Mai puneam pe noi un palton pe post de plapumă şi foloseam reşoul cu funcţii de calorifer şi de aragaz. Fumam Bucegi şi Snagov fără filtru în loc de ţigări, dădeam la sapă în loc de pregătire militară, procuram Kent şi ness pe post de valută, ofeream mici atenţii pe post de teme, cheia agăţată de gât suplinea educaţia. La televizoarele alb-negru puneam filtru ca să pară color, ne uitam la bulgari în loc de televiziunea română, ni se băgau pe gât C. V. Tudor şi Nicolae Dragoş ca înlocuitori de poeţi, Cenaclul Flacăra ca substitut de concerte.
Dispariţia ceasului de la mână ţinea loc de brand de ţară. Apoi, au venit Iliescu în locul lui Ceauşescu, Constantinescu în locul lui Iliescu, Băsescu în locul lui Iliescu, Iohannis în locul lui Băsescu.

Mare lucru nu s-a schimbat. Şi azi, țara e prost, politicianist condusă, încurajându-se tacit cleptocrația. În sânul poporului, în multe cazuri, superstiţiile ţin locul credinţei. Mixtura asfaltică ţine loc de asfalt trainic şi, oricum, imediat cum e aşternută, e ciuruită de cei de la apă, lumină, telefoane şi cablu, încât tot oraşul pare ros de hârciogi. Bordurile de ciment, acum într-o nouă cromatică, ţin locul bordurilor de rocă, ajunse materiale de construcţie pentru aleile din curţile ciocoilor vechi şi noi. Împinge-tava e substitutul răsfăţului culinar cuvenit omului într-un concediu după ce a strâns cureaua un an întreg, plajele pline ochi de alge şi scoici înlocuiesc atracţiile turistice, munţii de PET-uri sunt pe post de Carpaţi, Dunărea poluată pe şest ţine locul unui fluviu pe care să vină buluc turiştii pe vase de croazieră, rețelele sociale substituie presa.

Iar președintele Klaus Iohannis ţine locul unui conducător eficient, important, istoric. Și suferă de ceea ce jurnalistul american Jonathan Rauch numea „demoscleroză”, adică pierderea accentuată a capacităţii de a se adapta la realităţi.
Au fost şi au rămas atâţia substituenţi pe la noi încât, într-o bună zi, ne vom da seama că acest popor ţine locul poporului român, însăşi România fiind înlocuită. Această ţară nu poate fi a noastră. Probabil ne-au substituit-o vecinii în timp ce nu eram atenţi.

– mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × three =