„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Prețuiesc foarte mult prietenia care mă leagă de Adina Buzatu. Sufletistă, volubilă, splendid educată, energică, nespus de muncitoare, stilista Adina Buzatu e pentru mine prototipul româncei moderne și active, care ar avea succes oriunde. Iar prin intermediul ei am reușit să cunosc niște oameni speciali – de la Tiberiu Soare, Jan Borghardt și Yoahm Baroukh la Babette Wasserman – ceea ce găsesc că nu-i de colo.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
I-aș spune că sunt româncă și sunt mândră că am succes în țara mea, înconjurată de familie, prieteni și o echipă frumoasă, oameni care îmi bucură sufletul în fiecare zi. De asemenea, port cu mândrie numele țării mele în afară, într-un domeniu în care nu suntem în general considerați campioni.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Fiica mea, Sara, care îmi este cea mai bună prietenă.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Îmi este foarte greu să aleg o singură persoană, pentru că am avut norocul ca de-a lungul vieții să primesc ajutorul oamenilor exact la momentul potrivit. Nu de puține ori îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii minunați pe care mi i-a adus în cale și pentru experiențele frumoase pe care le-am trăit datorită lor. La rândul meu, sunt născută sub zodia peștilor și am acea tendință proverbială de a ajuta oamenii chiar și cu forța, dacă e nevoie. Consider însă că asta e o normalitate, nu simt nevoia să mă împăunez și nici să primesc mulțumiri. Îmi crește inima dacă reușesc să fiu de folos cuiva.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Am și aici multe amintiri frumoase și dragi sufletului meu, dar ca să enumăr doar câteva: norocul de a-l avea prieten pe maestrul Mircea Albulescu și desele întâlniri cu domnia sa, care revărsa împrejurul său din înțelepciunea și profunzimea sa sufletească, întâlnirile cu Vivienne Westwood, Sonia Rykiel și Paco Rabanne, mari creatori ai modei internaționale care au făcut istorie și pe care i-am admirat dintotdeauna, dar și mai puțin plăcutul moment când pierzând absolut tot, am reușit ca, prin muncă, să mă ridic și să îmi reconstruiesc o afacere. Bune și rele, suișuri și coborâșuri, le prețuiesc pe toate, deopotrivă, pentru că fără ele nu aș fi devenit omul de astăzi.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Anunțul disperat al mamei mele când tata a avut un atac cerebral, urmat de crunta suferință de după și de pierderea unuia din stâlpii mei de susținere. Nu poți trece niciodată peste o asemenea pierdere, dar am putut doar continua gândindu-mă la ultimele cuvinte rostite cu greu, privindu-mă în ochi, prin care îmi transmitea că își dorește să fiu bine.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Nu aș vorbi despre un moment, i-aș povesti însă despre Regina Maria, care și-a servit țara adoptivă cu mult suflet, cu dragoste și cu abilitate.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?

Avem o țară frumoasă, sunt multe locuri care merită vizitate, dar probabil m-aș întoarce oricând la Sibiu, atât pentru orașul minunat, cât și pentru „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, apoi m-aș opri la Mânăstirea Oașa, un loc parcă rupt din rai.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
În Egipt și în Irlanda, la concertele maestrului Gheorghe Zamfir, la care zeci de mii de străini vibrau de emoție ascultând doina românească interpretată de Uriașul nostru. La Paris, bucurându-mă ca de fiecare dată să remarc respectul cu care îl onorează pe Brâncuși. La Istanbul, când simpla pronunțare a numelor Hagi sau Popescu stârnesc lacrimi în ochii celor de acolo. La recenta lansare Cat Music Spania, companie cu mare succes internațional, condusă de doi români.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Nu mi s-a întâmplat, îmi vine însă în minte o pățanie a Sarei, care, fiind la Lausanne, facultatea de Management Hotelier, după o oră de studiu asupra activităților legate de bar, profesorul i-a spus, mai în glumă, mai în serios: „Pe tine ar trebui să te caut de două ori, că ești româncă” (făcând referire la hoțiile pe care le fac românii de acolo). Sara nu doar că nu s-a simțit stânjenită, dar i-a răspuns tot mai în glumă, mai în serios: „Poți să mă cauți și de zece ori, tocmai pentru că sunt româncă știu să ascund unde nu reușești tu să găsești”.

De ce trăiești în România?
Pentru că sunt româncă!

Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Mi-a trecut prin cap, am avut ocazia de două ori la modul cel mai serios și în condiții foarte bune și nu am putut lua această decizie. Îmi place să călătoresc, dar după un timp mi se face dor de casă, de ai mei și de lucrurile bune și rele care ni se întâmplă aici. Am cunoscut mulți români afară, mulți și-au făcut un rost, chiar au succes, dar când le vorbești de acasă, li se umplu ochii de lacrimi.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Petrec prin muncă, precum la majoritatea sărbătorilor, dar nu mă dau deoparte când vine vorba de o petrecere românească între prieteni cu mâncare tradițională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 − five =