Mare pișicher al scrisului, Adi Georgescu e unul dintre rarii practicanți ai bășcăliei fine, care face până și fotbalul nostru cel de toate zilele suportabil. De ironia gazetarului Georgescu nu scapă nimeni, nici măcar autorul acestui chestionar. Bună ziua i-am dat, belea mi-am căpătat!

De ce te temi cel mai tare?

Ai început viclean ca Nea Piţi, la intimidare. Mă tem de irosire.

Care e prima ta amintire?

O cameră, pe care o recompun din frânturi ulterioară ca fiind sufrageria locuinţei din Balta Albă unde mi-am petrecut prima parte a copilăriei. Eu intru pe uşă şi în dreapta apare spătarul unui scaun, cu o ramă rondă de lemn, în jurul unui material verzui brăzdat de nişte modele aurii, ca nişte tăieţei. Pe măsură ce înaintez spre centrul camerei, apar şi alte scaune şi colţul curbat al mesei. Am înfăţişat scena, parţial, într-una din povestirile din prima mea carte „Câteva sfârşituri de lume“, apărută la Editura Humanitas în 2011.

Pe cine admiri cel mai mult și de ce?

Sunt multe persoane, din domenii diferite. De pildă, pe Paul Newman, care a zis odată că „secretul vieţii e să apari pe această planetă şi să dispari de pe ea cu cea mai mare discreţie“.

Ce îți place la înfățișarea ta?

Pungile de sub ochi. Lucrez la ele, cu migală extremă, de mulţi ani. Când se atenuează, înseamnă că lucrurile nu merg bine.

 Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?

În sens abstract, sănătatea, care e tot o formă de libertate. Ca obiecte şi în sensul valorii sentimentale, colecţia de discuri de vinil.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Cu siguranţă, Ilie Dumitrescu. Are acel amestec de siguranţă şi luare-în-serios, o vitalitate abil ascunsă sub masca jurisprudenţei, care mie îmi lipseşte, deci am putea completa împreună un personaj tragicomic, o combinaţie între Stavroghin şi Fuego care ar sfâşia inimi şi pânzele marilor ecrane.

Ce-ți reproșezi cel mai des?

Că nu sunt suficient de atent cu cei din jur.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Cred că aş fi putut fi un reparator bun, indiferent de domeniu, unul dintre tipii aceia pe care-i vezi în halate, cu diverse unelte în mâini. Se pare că mă atrag numai meseriile în curs de extincţie. De altfel, mă ataşez de obiecte, îmi place să le repar până îşi dau duhul.

Cum ți se spunea când erai mic?

Mozart, dar numai până pe la zece ani!

Care e cea mai mare realizare a ta?

Că m-am însurat cu persoana potrivită şi că suntem sănătoşi. În termeni financiar-contabili, niciuna.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Un comentator mi-a spus pe blog că, citind textele mele, a renunţat să mai asculte manele. Ceea ce e puţin ciudat, căci nu am scris niciodată împotriva manelelor. Îmi place să cred că a fost vorba de o mică mutaţie.

Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?

Cu puţine excepţii, posteritatea nu-şi aminteşte de nimeni, căci nu are timp şi bine face. Măcar să fiu reţinut de către cei care-şi vor aminti de Horia Ghibuţiu, ca fiind un prieten mai puţin talentat al acestuia.

Adrian Georgescu e publicist și scriitor. Poate fi citit în „Gazeta Sporturilor“, în „FHM“ și pe adriangeorgescu.ro

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 − two =