Musicalul „Alcool”, pus în scenă la Teatrul Nottara și pe care l-am văzut aseară la Sala Horia Lovinescu, ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru spectatorul cultivat de teatru. E însă cel mai trist musical din oraș, fiindcă ridică o întrebare dificilă, chiar dacă o pui pe trezie: ce rămâne după ce s-a băut tot?

Întâi de toate, e reconfortant să mergi la teatru pe Magheru, acolo unde îi e locul acestui așezământ cultural de referință, după ce a căpătat o încadrare de clasă seismică permițându-i să găzduiască din nou spectacole. Apoi, ai parte de o piesă regizată de reputatul Mihai Mănuțiu, un text premiat al poetului Ion Mureșan (după „Cartea Alcool”, volumul de poezie al anului 2010 în România), o interpretare live a inconfundabilei Ada Milea și o prezență scenică notabilă a Varvarei Ștefănescu, marea Vava a dansului și coregrafiei, decorată luna trecută de Președinție cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D. Iată tot atâtea motive de a te delecta, la care aș adăuga prestația corectă a CantActorilor – cum ar putea fi denumiți artiștii din distribuție, în aceeași logică în care Gigi Căciuleanu le spune colaboratorilor săi DansActori.

Dar musicalul e – o, vai! – de o tristețe care te ia de braț de la primele acorduri și te va conduce multă vreme după ce vei fi părăsit sala de spectacol, mai ales dacă, insuportabil de banal, e toamnă și plouă.

Poezia lui Muri e nespus de tristă, muzica Adei Milea e așijderea, dacă nu cumva, aflăm din spectacol, însăși cultura română e tristă.

Iar beția, beția cu siguranță poate fi mai tristă decât orice, dacă facem abstracție de momentul acela când descoperi că s-a băut tot, care e și mai trist. „S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia”, vorba poetului. Ce mai poate fi spus când n-a mai rămas nimic de băut?

În stihurile clujeanului „Muri”, cântate atât de neîncadrabil în vreun stil muzical de Ada Milea, se plânge chiar și când un înger îl va salva pe cel rămas singur sub pământ: „Aceasta e Ziua Celei De a Doua Veniri./Şi deodată, pleosc!/întunericul scuipă un înger,/un înger mic, mic,/un înger sfrijit/un înger diabetic,/un înger albinos,/ultimul îngeraş recuperator./Care mă înhaţă de o ureche/şi mă duce în lumină şi eu plâng/şi plâng prin aer/cu urechea între degetele îngeraşului,/plâng,/că întunericul rămâne singur“.

Îți trebuie multă simțire lirică să lăcrimezi pe seama faptului că întunericul a rămas singur-singurel. De aici, din această percepție poetică, derivă tristețea acestui musical, la care se și râde, mă scuzați că pomenesc atât de târziu de cele șapte note și de vocația sarcastică aduse pe scenă de Ada Milea pentru a conferi posomorelii rangul derizoriului.

„Alcool” e un musical altfel, care ne obligă să-i recunoaștem puterea de agregație, căci montarea lui Măniuțiu îngemănează poezia, muzica, teatrul și coregrafia. Mergeți să vedeți „Alcool”-ul de la Nottara și fiți pe pace: ce rămâne de gustat după ce s-a băut tot e deosebit.

Foto: Ciprian Duică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − seven =