* Articol scris pentru „Psychologies”

Cum contribuie sportul la un plus de wellbeing? Există o legătură între depresie şi lipsa de mişcare? Mai e valabil adagiul antic Mens sana in corpore sano în epoca Facebook? Şi de ce ţinem toţi cu Simona Halep? La aceste întrebări, dar şi la altele ne răspund un psihoterapeut experimentat, Olivia Mocanu, şi un alergător fervent, ştiristul Daniel Osmanovici.

Pentru a înţelege relaţia dintre creier şi mişcarea fizică, Olivia Mocanu, psihoterapeut formator si supervizor la Cabinet Individual de Psihologie, ne face o mică introducere tehnică: “Sistemul neuroendocrin (format din hipotalamus, cortexul suprarenal şi hipofiza – pe scurt HPA) este responsabil de reglarea unui număr foarte mare de hormoni care, la rândul lor, afectează funcţii vitale pentru starea noastră de bine – somnul, apetitul, instinctul sexual şi abilitatea de a simţi plăcerea. De asemenea, ajută corpul să răspundă adaptat stresorilor din mediu şi să reintre în aşteptare (homeostază) după ce au reglat interacţiunea cu mediul. Adică totul decurge în mod obişnuit astfel: stimulul din mediu (de exemplu, acţiunea pe care o am de realizat) determină sistemul neuroendocrin să descarce acei hormoni de care am nevoie pentru buna desfăşurare a reacţiei corporale (în exemplul nostru, mobilizarea pentru acţiunea desfăşurată) şi apoi tot HPA determină revenirea în sterea de calm şi relaxare. În condiţii de funcţionare corectă şi echilibrată (a HPA), tot acest process decurge cu calm, încredere, ne face plăcere şi nu ne oboseşte exagerat, tot ce ar putea fi descris ca wellbeing”. Prezentatorul de televiziune de la Antena 1, Daniel Osmanovici, completează spusele psihoterapeutului din perspectiva neobositului maratonist: “Fizicul este important, dar după un anumit număr de kilometri, corpul nu ar mai funcţiona fără un psihic bun. Pe la kilometrul 38-39, picioarele funcţionează automat pentru că aşa le spune creierul, iar creierul se “alimentează” cu zâmbetele celor din jur, cu imaginea mentală a fiicei mele, cu ţipetele de încurajare venite de la soţie sau familie şi prieteni”.
Starea de bine obţinută prin reglajul endorfinelor
“În condiţii de stress cronic, această reglare neuroendocrină nu se mai realizează corect. În consecinţă, sunt necesare activităţi care să ne împiedice să ajungem în stări de oboseală cronică. Şi aici, sportul de orice tip, dar mai ales cel realizat în aer liber, devine alegerea perfectă. Mai sunt şi alte căi de reducere a stresului la fel de cunoscute şi de la îndemână: plimbat, contactul cu natura, activităţi relaxante (citit, pictat, ascultat muzică, bricolaj etc.), meditaţie, yoga, masaj…Însă de departe, activităţile fizice sunt cele mai potrivite în obţinerea stării de bine prin reglajul endorfinelor”, observă Olivia Mocanu. E însă eficientă alergarea în reducerea simptomelor depresive? Răspunde tot specialistul: “În depresie se observă o hiperactivitate a sistemului endocrin şi o incapacitate de revenire a lui în homeostaza. S-au făcut cercetări în care un EEG realizat în stare de veghe evidenţiază supraactivarea, astfel încât consumă mai multă energie decât în mod obisnuit şi ne simţim împovăraţi şi inutili, iar în somn, o persoană depresivă are mişcări ocular rapide şi puţine perioade de somn lent, ceea ce explică de ce nu se simt odihniţi sau refăcuţi chiar daca au dormit. E demonstrate faptul că sportul fără excese ar reduce unele simptome depresive, dar ştim şi că e foarte greu pentru o persoană aflată în această stare să se mobilizeze. Şi aproape imposibil pentru cel cu depresie clinică.

Daniel Osmanovici, cel mai rezistent știrist
Daniel Osmanovici, cel mai rezistent știrist

La ce ne gândim când fugim
Daniel Osmanovici face o paralelă interesantă între somn şi alergare, pe care o foloseşte nu doar pentru un tonus bun, ci şi pentru a-şi limpezi priorităţile: “Într-o proporţie foarte mare …este momentul în care îmi rezolv problemele. De multe ori se spune că vei găsi soluţia unei probleme după un somn bun. Ei bine, cu alergatul e cumva similar, pentru că după câţiva kilometri, datorită tutoror substanţelor care aleargă prin tine, lucrurile încep să fie mult mai clare, mai aşezate. Substanţele acestea reprezintă un cocktail perfect pentru a-ţi schimba starea. Poate că şi din această cauză, la finalul unei curse, deşi suferă, alergătorul zâmbeşte şi e fericit. La început obiectivul meu era acela de a termina cursa, dar odată cu trecerea timpului încerc să fiu un exemplu pentru cei de pe margine, să le aduc zâmbetul, să fac ceva pentru cei care nu pot face ce fac eu. Probabil că acesta este şi motivul pentru care rolul de a fi ambasador Wings for life (n. red. – un concurs de alergare ce s-a desfăşurat pe 3 mai 2015) îmi vine ca o mănuşă. ”.
Viaţa pe grabă
Mai e valabil dictonul “Minte sănătoasă în corp sănătos” în acest mileniu, în care ne petrecem atât de mult timp în reţelele sociale şi totul pare să se desfăşoare într-o continuă goană? Psihoterapeutul Olivia Mocanu ne explică modul în care mişcarea contrabalansează tendinţa de a face totul în viteză: “Supratehnologizarea a redus foarte mult contactul şi comunicarea direct şi a impus un ritm mult accelerat, pe care avem tendinţa să îl generalizăm în toate aspectele vieţii noastre – fast food, fast traveling, fast love, comunicare prescurtată, citire rapidă şi pe diagonală, totul are tendinţa de a se desfăşura în fugă. O altă fugă e cea de sine, de “probleme”, de o realitate nu tocmai confortabilă într-o realitate paralelă. Şi chiardacă nu ajungem toţi să ne creăm avataruri în ”Second life”, cu siguranţă rămânem excesiv(cu scuza informării, a comunicării pe Facebook, a căutării unui site indispensabil) în faţa monitorului, lucru care conduce la surescitarea SNC şi desprinderea de ceea ce înseamnă contact cu sine, inclusiv cu corpul. În acest sens, orice activitate sportivă forţează concentrarea pe propriul organism, rămânerea cu propriile gânduri şi constatarea unor necesităţi autentice”.

olivia mocanu
Olivia Mocanu, un psihoterapeut foarte apreciat

De ce susţinem performanţele sportivilor
Cum vede psihoterapeutul cultura modernă a sportului şi tot ce derivă din aceasta, cum ar fi susţinerea unanimă a performanţelor unui sportiv ca Simona Halep? “Psihoterapeuţii militează pentru echilibru şi armonie, recunoscând folosirea sportului ca formă de descărcare, de deblocare, de support sau de socializare sau ca adjuvant în funcţionarea corectă a SNC. Mai specific, există specializări în psihoterapie, ca analiza bioenergetică sau somatoanaliza, în care lucrul cu corpul şi observarea posturii, mimicii, mişcărilor sau blocajelor corporale sunt decriptate şi scot la iveală frici, convingeri, traume vechi, uneori chiar transgeneraţionale. O analiză amanunţită în ceea ce priveşte activitatea sportivă se realizează în tulburările de alimentaţie, în anorexie în mod special. Au apărut chiar tendinţe noi de a oferi o atenţie exagerată sportului, ca în vigorexie (n.red. – mania de a avea un trupe perfect, sculptural). Ce ne atrage în a participa afectiv alături de sportivii performanţi? Să fie patriotism sau senzaţia că realizăm şi noi ceva alături de ei…”, conchide Olivia Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two − 1 =