„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Alin Coiotu Dincă e un tip inimos, înzestrat cu o voce de top, un Turn al Chindiei din rockul autohton. Ca simplu fan, i-a plăcut atât de mult acest gen încât azi are peste două decenii de activitate ca solist la Trooper, cântări pe aceeași scenă cu cei de la Iron Maiden și multe alte superstaruri, pe care le-a și intervievat ca realizator la Rock FM. \m/

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
I-aș spune că eu sunt Alin, că iubesc să cânt, că am un respect uriaș pentru viață și pentru libertate, că mă hrănesc din faptele bune care se întâmplă în jurul meu, că vreau mereu să le aduc bucurie oamenilor în clipa în care urc pe scenă și, nu în ultimul rând, că sunt un om incomod și insistent.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Mă număr printre norocoși. Am câțiva oameni apropiați pe care îi iubesc și care mă iubesc la rândul lor. Asta înseamnă foarte mult, de fapt. Fără ei nu reușeam să devin ceea ce sunt astăzi.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?

Mi-au făcut un mare bine părinții atunci când m-au trimis la școala de muzică. Deși în România treaba asta, „să fii artist”, nu e văzută ca o profesie, ci, mai degrabă, ca un hobby față de care familia e cel mult indulgentă. În ani, au existat mulți alți oameni care m-au ajutat în momente foarte dificile. Vreau să cred că cel mai mare bine pe care l-am făcut eu este chiar muzica mea. De douăzeci de ani primesc mesaje de la oameni care-mi povestesc despre diverse greutăți pe care le-au depășit mai ușor ascultând Trooper.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de pană acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Sunt așa de multe lucruri de povestit după toți anii ăștia, după toate concertele, după toate întâlnirile cu artiști uriași… Totuși cred că le-aș povesti mai întâi despre nebunia unor băieți de a cânta rock în România. Despre încăpățânarea de a nu renunța în fața unei întregi mașinării mass media care a încercat sistematic să pună la pământ stilul ăsta muzical. Aș încerca să le explic că este foarte important să faci ceea ce iubești, să găsești acel lucru care îți aduce bucurie, să simți că e ceva ce te împlinește și te împinge să înveți mereu.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Au fost câteva, dar o să-l amintesc doar pe unul. Cu mai mulți ani în urmă, Balaurul (chitarist în Trooper și fratele meu) a suferit o hernie de disc foarte complicată. Nu am știut atunci dacă o să mai poată fizic să stea pe scenă cu chitara în brațe. Nesiguranța asta m-a făcut să reconsider totul. De 23 de ani Trooper este copilul nostru. Știu, suntem șase bărbați. Asta nu înseamnă chiar o familie tradițională, însă atât s-a putut. 🙂

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Mi-ar plăcea să îi pot vorbi despre momentele în care tot poporul român a avut și curaj. Nu știu dacă găsesc un astfel de moment trăit colectiv, dar cred că de multe ori la noi individualul dă ansamblul. I-aș povesti străinului dispus să asculte despre cei care au rezistat torturilor spirituale și fizice în închisorile comuniste, despre Anița Nandriș-Cudla, despre Elisabeta Rizea și despre eroii anonimi de zi cu zi. Dacă există un „cont colectiv” în care se deșartă emoțiile și trăirile, ei, cu toții, au făcut plinul de curaj României pentru mult timp.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?

Dacă este persoana cea mai dragă, atunci cu siguranță va alege ea locul! Eu mă simt bine oriunde este și cea mai dragă persoană.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Când am văzut că românii nu au căzut în plasa întinsă a marelui referendum. Toată ura spre care eram îndemnați, din rațiuni strict politice, putea duce la ceva teribil! Sunt mândru că mulți au simțit și au gândit liber! Indiferent de opinia pe care o au față de comunitatea LGBT, au simțit cu toții că bâlciul ăsta creat avea alte mize. După cum am mai spus de câteva ori, mi-aș dori ca oamenii să nu se mai mulțumească cu puțin. Să fie conștienți de valoarea și de importanța lor. Să nu mai accepte compromisuri. Să „vâneze” toată viața fericirea!

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Când a mers Dăncilă să vorbească în Parlamentul European. Însă nu pot spune că m-am simțit stânjenit că sunt român. M-am simțit stânjenit că le-am permis unor analfabeți să ajungă în funcții importante.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Gândesc, trăiesc, iubesc, visez, cânt în românește. Nu vreau să sune patetic, însă chiar iubesc România. Îmi place foarte mult să călătoresc. Aș da ocolul lumii, efectiv. Însă nu mă gândesc să plec definitiv de aici. Cu cât văd mai multe locuri din lume, cu atât îmi dau seama cât de important este să faci din țara ta o casă civilizată, care să îți permită să te dezvolți. Mă întorc mereu în România cu admirație pentru ce am cunoscut în alte țări și cu dorința și mai puternică să reușim și noi.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
De 1 decembrie îi cer din nou iertare României pentru stadiul în care am reușit să o aducem. Apoi îi promit că o să facem tot ce ne stă în putință să intrăm și noi în rândul lumii civilizate. Asta fac an de an. Probabil că nu mă mai crede, însă eu chiar sunt sincer în dorință mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 3 =