„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Ana Ularu e posesoarea unui talent clocotitor – nativ, dar și cultivat. Îi prețuiesc inteligența artistică și capacitatea de a străluci atât pe scenă, cât și pe marile ecrane. Simpla enumerare a celor cu care a lucrat, de la Andrei Șerban la Tom Hanks, Keanu Reeves sau Bradley Cooper, impune. În plus, e și o fată drăguță.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Eu sunt Ana, sunt actor, sunt adult împotriva voinței și comportamentului, îmi plac filmele, cărțile, animalele, pictura, sunt un om foarte curios și inimos, am un umor absurd și deseori sinistru, îmi plac curajul și umorul la alții și probabil îmi trebuie o cafea exact în momentul respectiv.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Mama mea. Alături de ea am crescut, ea îmi știe inima și mintea, defectele și calitățile. Și tatăl meu, cu care semăn și când vreau și când nu vreau. Și am și mulți prieteni tare buni. Eu sunt alcătuită mult din oamenii dragi mie.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Părinții, probabil. Prin moșteniri genetice bine îmbinate și calități pe care cinismul și realitatea nu le înlătura. Cătălina Buzoianu pentru nașterea într-ale scenei. Bogdan Apetri pentru o continuitate frumoasă și plăcut de solidă în cinemaul internațional. Si sper ca am făcut bine celor întâlniți în viață. Direct sau de pe scenă. Îmi e în natură să nu cuantific dacă fac bine.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Sunt atâtea. Momente de spaimă sau de sublim și nu cred că încă am trăit lucrurile cele mai bune. Abia aștept să am de povestit momentul când li s-au iscat pe lume părinții.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Depășesc tot prin umor, poate. Și prin afecțiunea care îmi este oferită. Am avut o viață interesantă, asta include prăbușiri și decolări.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Tind să povestesc mereu despre natura non-belicoasă românească și tendința spațiului geo-politic spre a fi invadat. Și apoi povestesc despre rezistențe otomane și apartenențe habsburgice. Îmi place să distilez informația ca să scuz un pic plasarea politic-istorică actuală. Și îmi place să vorbesc despre Ana Ipătescu fluturând pistoale pe Podul Mogoșoaiei. Femeile revoluționare sunt slăbiciunea mea.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Fie în Sinaia, unde am copilărit în fiecare vacanță, vara sau iarna, fie în pădurea Horea-Baciu pentru că mă roade curiozitatea.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Mă simt bine mereu că sunt româncă. Nici nu e un fapt interșanjabil cu altă identitate. Și cred mai mult în valorile care ne prezintă frumos decât în accidentele umane care ne pătează identitatea. Dar încep să mă simt exponențial mai bine de când ne-am regăsit vocile, de când protestăm în străzi, de când înfruntăm frigul și agresivitatea celor ce ne oprimă pentru a câștiga dreptate.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Când s-a pus problema referendumului pentru redefinirea familiei. E 2018 și arborăm steaguri și lozinci bigote?

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Am rădăcinile și oamenii dragi aici. Îmi iubesc țara deseori împotriva ei. De aici am luat seva și cunoștințe, în limba asta iubesc și înjur chiar și când traduc în alte limbi sentimentele.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Un 1 decembrie superb a fost cel din 2016 când frântă de oboseală repetam la spectacolul „O Intervenție” de la Teatrul Act. Urma să avem premiera pe 10, eram departe de a fi gata, eu filmam în alte două țări, Lucian Iftime, partenerul meu, urma să aibă turneu în Rusia. Era timp puțin și stres mare și ne-am adunat în teatru, departe de străzile liniștite, reci și goale. Și domnul Marcel Iureș ne-a fost primul spectator la acea repetiție, ne-a dat curaj și suflet.

Foto: Alex Gâlmeanu pentru Unica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − two =