„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.
Cum e percepută România de la distanță, prin ochii cuiva care trăiește de peste douăzeci de ani departe de țară? Găsesc că Andreea Dana Gheorghiu e o persoană potrivită să creioneze un răspuns pertinent. Trebuie să știți despre ea că este că fiica unui glorios exponent al hocheiului românesc (Ioan Gheorghiu, fost mare jucător și antrenor emerit, la națională și la Steaua). Iar pasiunea româncei din Italia pentru obiecte handmade – bijuterii pe care le proiectează și asamblează cu meșteșug – e o sursă de inspirație.
Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Odată cu trecerea timpului, am învățat să fiu mai rezervată și mai „zgârcită” în a împărtăși informații despre mine, mai ales persoanelor pe care încă nu le cunosc. În vremurile în care trăim, prin social media, ajungem să ne cunoaștem înainte de a ne întâlni personal, tocmai de aceea consider că un nivel de privacy mai ridicat nu poate prinde decât foarte bine, pe toate planurile.
Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Soțul meu, Andrea, cu care simt că ne cunoaștem de o viață. Mai bine decât el pot spune că nu mă cunoaște nimeni și cu nimeni altcineva nu mă înțeleg într-un fel atât de complet.
Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
În cazul meu, părinții, și ei știu de ce. Astăzi nu aș fi absolut nimic din ceea ce sunt fără influența lor în viața mea… în toate sensurile. Eu nu as ști să spun dacă / sau am făcut un mare bine cuiva, dar sper că da, și mai ales că voi avea ocazia să fac si de acum înainte bine, cât mai multor persoane!
Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Cu siguranță un episod de când aveam 12 ani și eram în Germania în concediu cu părinții mei. M-am pierdut in timpul unei plimbări cu bicicleta în München și nu știam adresa unde stăteam. Din păcate, în acele vremuri nu existau telefoane mobile, deci nu am fost în măsură să anunț pe nimeni, dar norocul mi-a surâs scoțându-mi în cale un preot care m-a ajutat. M-a dus la poliție și de acolo a fost contactată familia prietenilor noștri la care locuiam și ca urmare am fost „recuperată”! În afară de norocul de a întâlni o persoană extraordinară, m-a ajutat si faptul că vorbesc limba germană și am putut să explic situația în care mă aflam. Pe moment nu mi s-a părut mare lucru, dar acum mă îngrozesc la gândul că m-am aflat într-o asemenea situație într-o țară străină!
Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Cel mai greu moment din viața mea a fost acum doi ani, o perioadă foarte complicată atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Am învățat multe din asta: de exemplu că într-adevăr timpul vindecă anumite răni, ca iubirea care ne leagă de persoanele dragi poate trece peste orice obstacol (nu doar în sens metaforic, ci și practic) și, de asemenea, cât de minunat este să ierți și să fii la rândul tău iertat. Cu ajutorul acestor trei „ingrediente” am depășit acel moment și am reușit să îmi recapăt echilibrul.
Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre revoluția din 1989 care a marcat căderea regimului comunist din România. În primul rând, pentru că a fost primul eveniment istoric important pe care l-am trăit (pe vremea aceea având doar 6 ani), dar pe care bineînțeles am reușit să îl înțeleg pe deplin abia cu ani mai târziu. Cred că astăzi aș povesti în primul rând despre motivele care au împins poporul român la gestul acesta, după ani de răbdare, tăcere și suferință îndurată pe perioada comunismului.
În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Cu siguranță la București, nu există loc pe care să îl iubesc mai mult. Îmi place vibe-ul pe care mi-l oferă acest oraș, de care îmi este mereu dor. Având în vedere că trăiesc în altă țară de peste 20 de ani, cred că este absolut firesc să am dorința de a îmi petrece puținele weekend-uri pe care le pot dedica călătoriilor, la București. Din păcate, nu pot face acest lucru atât de des pe cât aș vrea!
Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Azi! De fapt, în fiecare zi mă simt foarte bine pentru faptul că sunt româncă și consider că fiecare român ar trebui să se simtă așa indiferent de țara în care trăiește. Deși în curând voi obține cetățenia italiană, nu am de gând în niciun caz să renunț la cea română și nu văd pentru ce motiv aș face așa ceva.
Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Acum circa 10 ani, într-un supermarket de unde îmi fac cumpărăturile. Tocmai se furase geanta unei doamne și una dintre persoanele prezente la fața locului vocifera cât o ținea gura că geanta cu pricina a fost cu siguranță furată de un român. Aș fi vrut să îi fi putut explica multe lucruri acelei persoane, în acel moment, dar până la urmă am renunțat.
De ce ai ales să pleci din România?
Inițial nu a fost o alegere deliberată. În 1997 mi-am urmat părinții, însoțindu-i într-o misiune diplomatică în cadrul Consulatului General al României din Milano. Alegerea de a mă stabili definitiv în Italia a venit abia în anul 2005, când eram studentă la Facultatea de Limbi Străine și lucram ca model și translator, iar viața mea în această țară începea să „prindă contur”. Tot în acel an l-am cunoscut pe soțul meu, și atunci bineînțeles că hotărârea de a nu mă mai întoarce să trăiesc în România a devenit definitivă.
Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Trăind în Italia, din păcate, am pierdut puțin din spiritul anumitor sărbători ca „1 Decembrie” sau „1 Mai”. Cu siguranță, ziua de 1 Decembrie este o zi de care îmi amintesc cu drag în fiecare an. Cu atât mai mult cu cât, împreună cu părinții, în cadrul Consulatului din Milano obișnuiam să luăm parte la sărbătorirea Zilei Naționale a României organizată de corpul diplomatic român din Italia, unde am avut prilejul să cunosc oameni cu adevărat deosebiți.
– mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro
