Cum e relația ta? Cum te gândești la ea când n-ai somn? Așa-i că se nasc neliniști, griji, te contorsionezi în așernut, deși e lângă tine?

Dar cum e relația ta în somn? Cum o visezi și cum te visează? Cum ar fi relația voastră dacă ați putea ține minte tot ceea ce visați și ați alcătui un album numai din apropierea sau depărtarea voastră onirică?

IMG_0513

Toate aceste angoase sunt montate într-un performance de dans contemporan de către Arcadie Rusu, un vrednic discipol al coregrafului și dansatorului Gigi Căciuleanu. Fără doar și poate, împlinirea tânărului Rusu ca DansActor, iar acum, ca realizator a fost influențată de starul internațional al dansului contemporan românesc.

Artă scenică fără cuvânt sau libret, dansul contemporan sondează subtextul cu mijloace de expresie aproape nelimitate. Arcadie Rusu – l-am văzut, recent, strălucind în „D’ale noastre”, pe scena Naționalului bucureștean – stăpânește nenumărate modalități de expresie. E deja un nume, astfel încât publicul vine cu așteptări mari la spectacolele în care joacă.

În „Nesomn”, transferul de închipuire și sofisticata cronică a clipei realizată prin mișcări trupești răsplătesc și chiar întrec așteptările. „Nesomn”-ul dansat, imposibil și inutil de narat, trebuie văzut. Îți va reveni, din cine știe ce cotloane, în minte și te va bântui ca un vis, ca o nălucă pe care nu știi dacă ai zărit-o aievea sau ți-a apărut doar în starea de veghe vecină glisării în adâncimile insondabile ale oniricului.

IMG_0515

Suntem neobosite forme de vis, proiectăm, generăm vise, le trăim pentru noi, pentru alții. Uneori suntem propriul nostru vis, alteori trăim pentru că suntem visul altuia. Fiecare zi ca o viață nouă, fiecare noapte ca o nouă desprindere. Ne naștem, trăim visăm, plecăm și revenim. Visele sunt forme complexe prin care trecem continuu, în care nu există nici un fel de delimitare rațională.

Sunt multitudinea de dimensiuni din care facem parte. Sunt viețile pe care le-am avut, formele prin care am trecut, sunt ceea ce nu se va sfârși niciodată.”, zice autorul spectacolului, oferindu-ne o cheie, fără a fi singura, de lectură.

Felicitări, Arcadie Rusu, și echipei de artiști! 

  • am văzut spectacolul „Nesomn” la sala Linotip din Palatul Universul, în cadrul Show Off Romanian Design Week, powered by UniCredit Bank.
  • Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + fifteen =