Mi-a căzut în mâini volumul trilingv (maghiară/ română/ engleză) „Arta plastică maghiară în Transilvania”, apărut la Editura Fundației pentru Școală (Cluj-Napoca, 2019), și nu l-am mai lăsat până când nu am isprăvit de parcurs 100 de ani de artă ardeleană de expresie maghiară.
Împărțită în patru perioade (1919-1939, 1940-1944, 1945-1989 și 1990-2018), lucrarea, apărută în condiții grafice remarcabile, e reprezentativă, așa cum spune istoricul de artă Vécsi Nagy Zoltán, pentru un veac de artă plastică maghiară și a fost inițiată în cadrul programului „1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România”. De la momentul înființării Școlii de Arte Frumoase din Cluj, în 1925, până la apariția Centrului de Artă din Transilvania – Erdélyi Művészeti Központ (EMŰK), în 2014, albumul surprinde secvențe fundamentale din istoria artei maghiare de la noi.
Pentru Kelemen Hunor, „a însuma un secol al artei plastice autohtone poate însemna un veritabil periplu prin țară. un traseu parcurs cu automobilul dintr-un colț al României în celălalt ungher. acela care s-ar încumeta la o astfel de aventură ar fi copleșit de nedumeriri, realizând că peisajele și spațiile geografice străbătute sunt atât de diferite prin relief, dar și datorită oamenilor, comunităților din partea locului, iar această diversitate se regăsește în cadrul aceleiași țări. Dar tocmai acesta e sensul călătoriei. Și – mutatits mutandis – acesta e considerentul care ne îndeamnă la însumarea și inventarierea unui veac de artă plastică maghiară în România”.
Pentru mine, ca descendent al unei familii mixte (româno-maghiară), un album care să cuprindă un secol de artă maghiară transilvăneană (919-018) reprezintă o călătorie spre mine însumi. Un drum făcut la maturitate, pe meleagurile în care am deschis ochii spre arta de expresie maghiară din România – mi-am petrecut vacanțele copilăriei și adolescenței în orașul Târgu Mureș. Acolo am descoperit tapiseria, grație harului mătușii mele, Sajgó Ilona, care lucra și lucrează în continuare la minunate teme alegorice subsumate nobilei arte textile.

Sajgó Ilona- „În asteptarea miracolului”, broderie-colaj.

În case vechi, pline de mister, condus de prietene ale mamei, am găsit picturi care m-au urmărit ani în șir, printre care și una a artistului interbelic Nagy Imre – fascinantele nuduri rurale din lucrarea „La fântâni” se află și în antologia „Arta plastică maghiară în Transilvania”. Tot în acest volum am dat de „Autoportretul” realizat de alt artist care m-a influențat, Rusz Livia. Și de tabloul „În redacția revistei Utunk” al pictorului și graficianului Tóth László, probabil prima mea incursiune virtuală în viața unei redacții în care lucrase, cam în perioada în care a fost realizată pictura, și unchiul mamei, regretatul critic literar și universitar Oláh Tibor.
Din toate aceste motive, pentru mine, „Arta plastică maghiară în Transilvania” e istoria unei deveniri și a unei redescoperiri.

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Sajgó Ilona Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × one =