Inaugurez azi, prieteni, o rubrică prin intermediul căreia încerc să îi cunosc mai bine pe cei pe care îi consider niște oameni faini. Fiecare dintre ei va răspunde la același set de 12 întrebări tip „Chestionarul lui Proust“, o joacă, desigur, dar una care se regăsește și în publicații prestigioase, de la „Vanity Fair“ la „The Guardian“.

De ce te temi cel mai tare?

De turbulențele de zbor. Dar și de agresiunile verbale ori fizice, de bullies.

Care e prima ta amintire?

Eram la creșă, ori la cămin, somnul obligatoriu de după-amiază. Nu puteam dormi, priveam în gol, ma întrebam de ce nu sunt acasă. O altă amintire: suntem în sufragerie, invitați de seamă, eu mă pregătesc să merg la culcare. Rostesc apăsat cuvintele: „Lenin a fost un geniu rău“. Ai mei rămân consternați, tăcere mormântală. Mă retrag fără să înțeleg ce-am spus atât de deranjant. Peste ani, aveam să înțeleg.

 Pe cine admiri cel mai mult și de ce?

Pe Vaclav Havel și pe Horia Patapievici. Pe primul pentru că a știut să readucă moralitatea în politică, să descopere perle în noroi. Pe cel de-al doilea, pentru că întruchipează claritatea morală și noblețea spiritului.

 Ce îți place la înfățișarea ta?

Nu mă uit des în oglindă, de fapt numai atunci cand mă bărbieresc. Încercând totuși să mă obiectivez, bănuiesc că părul. Sunt fericit că fiul nostru, Adam, l-a moștenit pe varianta blondă. Nu va cheli!

 Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?

Limbile străine, capacitatea de a citi cărțile la care țin în original (ori măcar unele dintre ele).

 Cine ar juca rolul tău într-un film?

Depinde de perioadă. Mi-ar plăcea să fie James Franco.

 Ce-ți reproșezi cel mai des?

Nervozitatea, anxietățile, o oarecare nerăbdare.

 Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Germanistica sau filosofia morală. De fapt le practic pe amândouă, dar nu în chip academic.

 Cum ți se spunea când erai mic(ă)?

Ca și acum, Volodea sau Volo.

 Care e cea mai mare realizare a ta?

Faptul că am condus Comisia Prezidențială care a scris Raportul Final despre dictatura comunistă din România.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

L-a spus Mircea Cărtărescu, atunci când m-a numit „un Marcel Proust al comunismului românesc”. La rândul său, fără să vrea, Ion Ianoși mi-a făcut un mare compliment când m-a numit „un aventurier al ideilor“.

 Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?

Ca un om între oameni.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 2 =