Am găsit debutul Cameliei Cavadia în literatură – cu romanul „Vina”, promovat printr-o campanie dintre cele mai creative în 2015 – ca pe ceva firesc, în ordinea lucrurilor. O cunosc parcă de-o viață și nu de puține ori mă întrebasem ce ar fi putut face cu pasiunea ei clocotitoare pentru literatură, până când mi-a răspuns, în felul ei: și-a lansat un site nespus de frumos, Cărți cu suflet, și a scris, aproape pe nerăsuflate, un roman dezvăluind o scriitoare de o sensibilitate aparte.

Înainte de a deveni romancieră, Cami a fost și a rămas personajul pozitiv din viețile celor care o cunosc. Un personaj complex, deloc ușor de descifrat în pofida faptului că se deschide ca o carte. Bref, genul acela de om bun de care geme literatura, însă în viața de zi cu zi e nevoie de multă răbdare ca să dai de el. Uneori, crezi că l-ai descoperit, dar te înșeli. Cu scriitoarea pe care v-o prezint azi poți fi sigur de când o cunoști – și pe termen atât de lung, încât nu poate fi determinat – că ai nimerit omul potrivit.

De ce te temi cel mai tare?

Cel mai tare mă tem de greșeli. Mi-e teamă să nu greșesc la serviciu, să nu greșesc față de prieteni, de oamenii pe care-i iubesc, față de oameni, în general. Mă consum foarte tare dacă greșesc ceva, mă frământ, nu dorm nopțile, e groaznic.

Care e prima ta amintire?

Nu știu exact dacă sunt chiar primele, dar am câteva foarte dragi cu părinții și bunicii mei. Una este legată de vocea bunicului pe care mi-o amintesc spunându-ne povești (mie și surorii mele), cele mai frumoase povești, unele inventate, altele citite. Am crescut cu vocea lui în surdină, ca o melodie pe care ne-o cânta în fiecare seară, oricât de obosit sau fără chef era. Și mai am o amintire legată de mama și tata pe care îi așteptam să vină în fiecare weekend la bunici, să ne vadă și să ne aducă bunătăți. Aveau o geantă mare, maro, din care scoteau jucării și dulciuri cu nemiluita. Mi se părea că încape acolo o lume întreagă. E mai mult decât amintirea în sine, e rememorarea unei stări, una euforică, în care aveam tot ce ne puteam dori.

Pe cine admiri cel mai mult și de ce?

Cel mai mult îi admir pe oamenii care nu se lasă, care nu renunță, oricât le-ar fi de greu. Pe cei care cred în visurile lor, oricât de naivi li s-ar părea unora. Pe cei care încă mai cred că pot face lucruri frumoase, că pot schimba lumea și chiar reușesc să facă asta. Pe cei care mai cred că sinceritatea, bunătatea, onestitatea, încrederea nu sunt defectele oamenilor slabi. Admir foarte mult oamenii toleranți, care au îngăduință și nu sar să critice, care nu sar la gâtul tău imediat ce ai greșit ceva sau ai spus ceva cu care ei nu sunt de acord. Admir oamenii deschiși, care nu se tem să-și arate slăbiciunile, pe cei pe care știi că te poți baza în orice moment.

Ce-ți place la înfățișarea ta?

Nu prea-mi place nimic, dar dacă trebuie să zic neaparat ceva, atunci zic ochii.

Care e cel mai prețios obiect pe care-l deții?

Cărțile. Sunt singurele mele lucruri prețioase.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Nu știu… poate Meg Ryan.

Ce-ți reproșezi cel mai des?

În trecut mi-am reproșat multe. Acum faptul că nu reușesc să mă organizez mai bine și să fac toate lucrurile pe care mi le doresc.

Ce-ai fi făcut la fel de bine profesional dacă n-ai fi urmat actuala carieră?

De multe ori mi-am pus și eu această întrebare. În primul rând regret că nu am și eu o meserie. Una adevărată vreau să spun. Să fi știut să fac ceva cu mâinile, ceva concret.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să am o mică ceainărie, unde să poți sta să-ți bei în liniște cafeaua sau ceaiul, să citești o carte, un ziar, să poți lua micul dejun sau o gustare. Mi-ar fi plăcut să fac oamenii să se simtă bine. Cred că aș fi știut să fac din acel loc ceva magic.

Și mai sunt sigură că m-aș fi descurcat excelent dacă aș fi avut o firmă de catering, unde eu însămi să pregătesc mâncarea. Îmi place să gătesc. Îmi place să gătesc în cantități uriașe, iar sentimentul că am mulți oameni de hrănit mă bucură, mă împlinește, nicidecum nu mă sperie.

Cum ți se spunea când erai mică?

Am avut două porecle de lungă durată: Pitica și Stix.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Am trei realizări mari, faptul că am o relație foarte frumoasă cu fiica mea, deși nu a fost mereu ușor, faptul că am avut norocul să mă înconjor de oameni valoroși, oameni de la care am mereu ce învăța, pe care mă pot baza și pe care-i consider adevăratele mele comori. Și ar mai fi și cartea „Vina”, care a apărut anul acesta la editura Trei și care pentru mine este mai mult decât o carte, este – fără să sune  ca un stereotip –  un vis împlinit, e dovadă a faptului că orice om poate reuși dacă își dă el însuși cea dintâi șansă.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Am prietene care de-a lungul timpului m-au răsfățat cu tot felul de vorbe care m-au impresionat până la lacrimi. La un moment dat păstrasem în telefon toate mesajele pe care simțeam că pur și simplu nu pot să le șterg.  Faptul că oamenii au încredere în mine, că se deschid în fața mea, că scot la iveală cea mai bună și frumoasă variantă a lor, cam astea sunt cele mai frumoase lucruri care, în felul lor, s-au spus despre mine.

Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?

Fiecare dintre oamenii importanți din viața mea aș dori să-și amintească într-un anumit fel. De exemplu, fiica mea aș vrea să-și amintească despre mine ca despre omul care ar fi făcut totul pentru ea, care a susținut-o oricând, în orice situație, care a iubit-o mai mult decât oricine altcineva de pe acest Pământ.  Prietenele mele – cele care îmi vor supraviețui – să-și aducă aminte de mine ca de un om bun, o companie plăcută pe drumul pe care l-am bătătorit împreună. Cei care m-au cunoscut puțin, să-și aducă aminte de mine ca despre un om corect, care nu i-a deranjat cu nimic și care dacă a putut să zică o vorbă bună, a zis-o. Iar cei care nu mă cunosc m-aș bucura să-mi citească „Vina” și cărțile ce sper să îi urmeze ca să găsească acolo cea mai intimă parte a mea, cele mai autentice trăiri trecute toate prin filtrul emoțiilor și al experiențelor mele de viață.

Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook Horiaghibutiu.ro

1 COMENTARIU

  1. […] Camelia Cavadia are o elocință uimitoare, chiar și în condițiile în care al doilea roman e profund diferit de primul. În loc să meargă pe un drum bătătorit, autoarea are curajul de a construi trama „Măștilor fricii” cu un alt limbaj, cu o altă abordare și cu un accent dramatic diferit, toate dezvăluind o voce auctorială bine definită, sensibilă și de o feminitate inefabilă. […]

LĂSAȚI UN MESAJ