Gabriel Bejan, Mihai Popescu, Iulia Roșu și Marius Ghenț – patru voci distincte de la mass-media pentru milenari: VICE.
VICE e presa după presă. Adică, mă rog, după ce a venit Internetul, iar cei care mai rămăseserăm în serviciul interesului public ne-am trezit colegi de presă cu vloggerii și cu instagramiștii, într-un concert mediatic de nu se mai aude om cu persoană.
Băieții și fetele de la VICE sunt nonconformiști. Niște rebeli ai presei. N-aș zice însă că felul în care fac presă e mai bun sau mai rău decât cel tradițional, ci doar altfel. Dar că ceea ce se face la VICE e presă, n-am niciun dubiu. Luați, bunăoară, seria de articole scrise de Andreea Pocotilă (jurnalistă sadea, provenită din presa clasică): „Judecătorul român care le-a cerut mită părinților unui copil mort mi-a spus bancuri din arest” mi se pare și subiect, și performanță gazetărească. La fel, excelentul demers al lui Mădălin Istrate de la protestele de astă-iarnă, care s-a infiltrat printre contramanifestanții pesediști și a scris „Am protestat cot la cot cu PSD-iștii de la Cotroceni și m-au mutat în față, să se vadă că-s și tineri acolo”.
Gabriel Bejan, Mihai Popescu, Iulia Roșu și Marius Ghenț, pe care i-am invitat să răspundă la acest chestionar, ar putea face parte (mulți de la VICE au și făcut-o) din orice redacție cu pretenții. Iar în redacția lor e așa cum trebuie să fie în presă: oamenii se ceartă ca chiorii pe abordări, pe ce e OK de publicat și ce nu, pe finețuri lingvistice.
Au fost așa drăguți că mi-au trimis și poze. Iar Iulia, care e cea mai drăguță dintre ei, fiind fată, a precizat: „am pus aici pozele facute de Mircea, prin redacție. Apoi alege tu o poză cu agenda roz. Fie mergi pe pornache, fie pe kitsch 🙂 your choice.”. Am mers pe pornache în deschidere și pe kitsch mai jos :)).
- Ce v-a determinat să vă apucați de jurnalism?
Gabriel Bejan: Eu m-am apucat de jurnalism din nevoie și am rămas de plăcere. Tocmai terminasem facultatea de drept de la Galați și nu prea știam ce să fac cu timpul meu. Și, desigur, mă gândeam cum să fac ceva bani. În timp ce stăteam așa, în bucătărie, și filozofam asupra viitorului cu soră-mea mai mare, ea mi-a spus că s-a deschis un ziar nou în oraș, Monitorul, care angajează tineri reporteri (în probe). M-am dus la probe și, după două luni, m-au angajat, adică au început să mă și plătească. Asta s-a întâmplat acum 18 ani și de atunci am trecut prin toate formele de presă posibile. Am lucrat în presa locală, print, TV și radio, dupa aia am venit la București, unde am prestat tot așa în presa scrisă, TV, online. Am fost la Pro TV, EVZ, România Liberă, România Curată, etc, am făcut film documentar pentru Realitatea TV, am scris scenarii de televiziune pentru TVR. În fine, am început să colaborez cu VICE România în vara lui 2016, iar din februarie 2017 sunt editor- coordonator aici.
Mihai Popescu: Mereu mi-au plăcut poveștile, narațiunile de orice fel, iar cu cât sunt mai autentice cu atât sunt mai bune. Așa am ajuns la jurnalism. În ciuda discuțiilor despre obiectivitate și ce e jurnalism și ce nu, adevărul e că domeniul se rezumă la o triere subiectivă a realității și la talentul fiecăruia în parte, fie el editor, reporter sau redactor de a povesti acea frântură de viață.
Iulia Roșu: După ce-am trecut de perioada „vreau să mă fac medic veterinar”, m-a lovit asta cu jurnalismul. Aveam vreo 12 ani și nu știam exact ce înseamnă, dar m-am gândit eu că dacă tot îmi place să scriu, o să fac asta. A rămas cu mine de-atunci și, pe parcurs, am descoperit și alte motive: mocangeli, sindrofii, banii lui Soros, acces în zone în care altfel n-aș fi intrat, mulți oameni urâți – care sunt cei mai ofertanți – și diverse alte prăjeli.
Marius Ghenț: Frica de a nu muri de foame. Nu-mi permiteam să mă pun pe scris și să aștept să mă bage cineva în seama. Când am început să lucrez mi-am dat seama că sunt și destule bucurii în meseria asta.
- Care e cel mai bun lucru pe care l-a făcut fiecare dintre voi la VICE?
Gabriel Bejan: Am scris texte mișto în VICE, nu mă apuc să le enumăr acum, sunt prea multe :).
Mihai Popescu: Ca editor, cea mai mare reușită a fost transformarea unei anchete despre sifonarea unor fonduri publice, astfel încât să ajungă virală. Uneori primim texte pe care alții nu le-ar publica din cauza scriiturii haotice și e o mare plăcere să știi că, datorită ție, ajunge citită o anumită informație.
Ca reporter, ultimul material în care am simțit c-am schimbat ceva în bine a fost la alegerile locale, în care am umblat ca observator prin secțiile din jurul Bucureștiului și-am enervat politicienii din sate și orașe, care nu-și puteau urma tabieturile obișnuite.
Iulia Roșu: Ar fi culmea să mă laud singură. Eu sunt în primul meu an de VICE și îmi place schimbarea asta din mainstream media, după vreo cinci ani adunați la Adevărul, în media alternative.
Marius Ghenț: Întotdeauna îmi place să aud că un artist din România a fost semnat la o casă de discuri datorită unui articol din VICE. Sau că a făcut rost de un concert, ceva. Fără artiști nu aș avea despre ce să scriu, deci îmi place să văd că i-am ajutat cu ceva.
- Care e partea cea mai mișto a faptului că sunteți ziariști la VICE?
Gabriel Bejan: Că nu există un mogul român. Din punctul meu de vedere, presa românească e în starea asta mizerabilă pentru că s-au cam retras companiile străine serioase din media. Iar faptul că șefii noștri sunt undeva, la Londra, fără să aibă mize personale și șmenuri în România, este chiar reconfortant.
Mihai Popescu: Libertatea. Nu avem mogul, nu avem forțe obscure în spate (orice zic conspiraționiștii) și mai ales nu avem vreun afacerist dubios urmărit penal care să ne spună ce avem și ce nu avem voie să publicăm. Niciun subiect nu este tabu, nicio firmă nu poate pune presiuni asupra reporterilor. Nu știu câți jurnaliști din România se pot lăuda cu acest lucru.
Iulia Roșu: Eu cred că am învățat să iau lucrurile mai puțin în serios. Mă refer la reacțiile oamenilor, nu la scrierea subiectelor. E mișto că poți să ai o abordare mai tăioasă și să pui întrebări mai abrupte, fără să te cenzureze vreun șef la publicare; e mișto să editez articole despre TBC, hărțuire sexuală, feminism și cum să agăți pe Tinder cu replici din Florin Salam.
Marius Ghenț: Libertatea editorială.
- Există un stil VICE? Și cum e, dacă e? Întrucât citesc la voi articole care sunt și știri, dar pot fi socotite și opinii, au elemente de reportaj, unele, și câte un mic interviu…
Gabriel Bejan: Stilul VICE e foarte direct și clar. Ca să-ți dau un exemplu concret, probabil că articolele noastre de justiție și de economie sunt singurele din România citite până la capăt de cititorii obișnuiți. Pentru că cele din restul presei parcă sunt scrise exclusiv pentru „inițiați”. În același timp, evident, respectăm regulile jurnalistice de bază. Adică nu-l acuzi pe unul că a furat, fără să-i iei și lui un punct de vedere. Ne mai ferim și de altfel de excese. Adică poți să găsești cuvântul „pulă” într-un articol, dar doar dacă se potrivește contextului. Nu-l pui acolo doar așa, ca să-ți șochezi cititorul. După aia experiența personală e foarte importantă la VICE. Articolele care încep cu „am făcut…”, „am dres”, „am vorbit” sunt marcă înregistrată VICE, ca să zic așa. Pe alea punem mare preț.
Mihai Popescu: Da, stilul VICE este destul de clar și nu se schimbă foarte mult dintr-o țară sau alta a rețelei globale. VICE îți prezintă fapte obiective, îți prezintă realitatea, dar așa cum e, fără pudibonderie, fără ipocrizie. Și ți-o prezintă într-un stil personal, de acolo și acuzațiile de subiectivism. Dar asta e doar ca să fie cât mai accesibilă. Jurnalismul clasic își pierde din ce în ce mai mult adepții fix pentru că nu mai vorbește pe limba noii generații. În timp ce noi fix asta încercăm să facem, să ne adresăm direct tinerilor.
Iulia Roșu: Păi, se numește gonzo journalism și vine de pe meleaguri mai îndepărtate și mai curajoase. Nu cred că există jurnalism fără subiectivism, în toate formele lui, de la abordare la scriitură, dar asta nu ar trebui confundat cu manipularea. Cred că stilul VICE e recognoscibil mai ales prin libertatea de a reda un subiect fără prea multe floricele stilistice, ci din contră, mai viu și mai prezent în viața reală.
Marius Ghenț: E punk.
- Vă e dor de print?
Gabriel Bejan: Nu prea. Online-ul îmi oferă mult mai multe instrumente de exprimare: video, mai multe fotografii, infografice etc.
Mihai Popescu: Am doar 27 de ani, deci n-am prins jurnalismul print la alte locuri de muncă. VICE a apărut print până prin 2013 și am participat la realizarea revistei. Îmi plăcea că mi se publicau știri din România în cele 35 de țări ale rețelei VICE, dar nu-mi plăceau deloc restricțiile de paginație. Mi se pare că mulți jurnaliști români au o problemă cu grafomania rămasă fix din epoca printului, în care trebuia să umpli pagina de ziar, chiar dacă nu mai aveai nimic concret de spus.
Iulia Roșu: Da, asta fiindcă am avut norocul să prind niște print în meseria asta, deși nu la nivelul altor colegi mai din generația ta. Nu sunt vreo nostalgică, iubesc internetul și mizeria din el, dar cred că e așa facil pentru unii care n-au lucrat niciodată în presa scrisă să o denigreze. Uite ce conservatoare are VICE în redacție! Bine, să fiu sinceră, îmi e cel mai dor de doamnele de la corectură (Adrianele), din Adevărul, care mă ghidau în toate dilemele mele gramaticale.
Marius Ghenț: Cei mai mulți bani i-am făcut din online, deci nu.
- M-am tot întrebat dacă și în particular vă exprimați la fel de tranșant, pe șleau, ca în scris. Așa-i?
Gabriel Bejan: Depinde cu cine vorbesc. În orice caz, mi-e mult mai ușor să mă exprim direct în scris, decât în vorbit. Defect profesional.
Mihai Popescu: Evident, o mare parte din exprimarea din texte e legată de stilul internațional al revistei, mai ales titlurile alea de care mai fac uneori mișto oamenii, deși fix alea aduc materialul mai aproape de cititor. Dar asta nu înseamnă că nu suntem tot noi acolo, cu argumentele și raționamentele noastre.
Iulia Roșu: Aoleu, eu vorbesc foarte urât în viața particulară, deci cred că sunt mult mai cuminte în scris. Cred că oriunde scrii – pe peretele tău din Facebook, pe blog, în vreo publicație, chiar și pe burtierele alea de la TV – ai automat o responsabilitate față de cititori, de ceea ce scoți din tine și împrăștii în lumea asta.
Marius Ghenț: Da, doar că în particular folosesc și mai mult romgleza.
- În subsolurile articolelor e hatereală la greu, ca peste tot. Ce vă deranjează mai tare – când vi se impută individual culpe inexistente sau când sunteți băgați la grămadă: „voi, ăștia de la VICE…”.
Gabriel Bejan: Singurii care mă enervează cu adevărat sunt oamenii care comentează fără ca măcar să fi citit/înțeles textul. Ăia care au opiniile deja formate, nu-i mai convingi tu cu nimic, orice ai scrie. N-au stat de vorbă în viața lor cu un musulman, dar știu tot ce gândesc musulmanii. Nu cunosc nici un gay, dar știu tot despre gay. Pe toate le știu oamenii ăștia. În rest, nu mă deranjează absolut nimic din hatereala de pe net.
Mihai Popescu: Individual mi s-a reproșat doar că am față de focșănean buhăit, ceea ce e posibil, deși-s bucureștean. În rest, acum doi ani, am fost la un summit internațional al redacțiilor VICE și discutam cu toții despre comentarii. Am aflat că pe toți ne acuzau haterii că suntem plătiți de Soros, de mafia reptiliano-masonică, de evrei, de musulmani, de homosexuali, ca suntem antinaționali doar pentru că apărăm drepturile omului. Și tuturor ne spuneau că suntem mai proști decât biroul VICE din SUA, la articole traduse fix de acolo. Haterii sunt la fel peste tot, pe de altă parte ei ne citesc la fel de mult precum fanii și ne fac engagement pe Facebook cu idioțeniile lor, deci îi iubim și pe ei, nu ne deranjează.
Iulia Roșu: De când sunt la VICE am primit și hatereală offline, în diverse cercuri, dar devine amuzant de la un punct încolo. Se știe despre noi că promovăm agenda roz la revista LGBT VICE Romania, că suntem plătiți în plic cu interminabilii dolari sorosisti, suntem antinaționaliști și băgăm ketamină (nu zic unde) în fiecare dimineață, în loc de cafea. Scriem așa cum ne dictează interesele americane (corectitudinea politică) sau chiar putiniste – depinde cum te uiți la noi. Cert e că noi vrem să distrugem țara. Și cert mai e că lor, haterilor, le place la nebunie asta. Așa că îi aștept pe toți în subsol, la înghesuială, cu feedbackuri de care vom ține cont negreșit.
Marius Ghenț: Orice om care are o opinie e un hater pentru cel puțin o altă persoană. Sunt foarte multe prejudecăți când vine vorba de VICE. Nici una nu mă ajută să-mi fac treaba mai bine, deci nu mă afectează cu nimic la modul real. Cel mai rău mă deranjează când oamenii găsesc culpe existente. Înseamnă că nu mi-am făcut treaba cum trebuie. Dar tot e bine. Măcar învăț din ele.
- Ce are vechiul mod de a face presă și n-aveți voi?
Gabriel Bejan: Un mogul român. Ăsta e un avantaj pentru noi. Pentru că mogulul român are tot felul de interese care constrâng jurnalistul.
Mihai Popescu: Vorbim cu oameni, un lucru pe care îl vezi mai rar la marile televiziuni și ziare din țară. Uneori mi se pare ironic că presa considerată obiectivă și quality își dă cu părerea mult mai mult decât o facem noi, care chiar le oferim cititorilor felii de viață. Și ne asumăm că nu poți fi obiectiv când vine vorba de chestii clare precum nazismul sau comunismul, ideologii care duc la moartea oamenilor.
Iulia Roșu: Ca jurnalist cred că ai aceleași baze ale meseriei indiferent unde lucrezi. Ce mi-ar plăcea mie să avem ar fi mai mulți oameni de teren care să-și aprofundeze subiectul – dar apoi intervin clasicele probleme: timp, resurse financiare, eternul trafic, articole la zi etc. E o combinație aproape letală cu care trebuie să înveți să jonglezi.
Marius Ghenț: Multe probleme.
- Cine e ziaristul anului în România?
Gabriel Bejan: L-aș numi generic „ziaristul din presa locală”. Faptul că în 2017, sub domnia PSD și pe sărăcia asta generalizată, mai există oameni în presa locală care-și fac meseria onest, pe niște salarii mizerabile, e mai mult decât lăudabil. La VICE chiar încurajăm oameni din presa locală să scrie și la noi. Unii dintre colaboratorii noștri cei mai buni lucrează și în presa locală.
Mihai Popescu: Greu de zis. Aș face media aritmetică între Luiza Vasiliu, pentru investigația ei legată de experimentele făcute de medicul Burnei asupra pacienților, cei de la RISE Project pentru anchetele despre banii din Brazilia ai lui Lividu Dragnea și seria Andreei Pocotilă, în care vorbește cu judecători români după gratii despre motivele care i-au făcut să încalce legea.
Iulia Roșu: Nu e unul, pentru mine, sunt băieții ăștia de la Recorder. Am fost colegă cu ei, știu ce pot face și am încredere în proiect.
Marius Ghenț: Oamenii pe care-i admir știu bine ce părere am despre ei. Și toți sunt atât de bine crescuți că s-ar supăra pe mine dacă și-ar vedea numele aici.
- Care e prima sursă de informare pe care vă pică ochii dimineața înainte să vă spălați pe dinți?
Gabriel Bejan: Facebook. Din păcate.
Mihai Popescu: Feed-ul de Facebook al lui Marius Comper, care e plin de share-uri de presă națională și internațională. E o revistă a presei mult peste majoritatea celor oficiale din România.
Iulia Roșu: Aș fi vrut să mi-o ard elitist, dar cum vorbim de momente așa intime, sunt sinceră: feedul de Facebook și aplicația Quartz de pe telefon.
Marius Ghenț: Facebook și Twitter. Aș vrea să nu fie așa, dar artiștii au obiceiul să-și posteze pe social media piesele noi. Mi-e frică să nu-mi scape una.
PS: Uitam: am scris și eu la VICE. Poftiți hal de titlu și de text AICI
- Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.
