sâmbătă, iulie 22, 2017

În instantaneele surprinse de Octav Drăgan, Bucureștiul nu e nici mai frecventabil, nici mai locuibil decât e în realitate. Pândar nocturn al ambuteiajului, al acoperișului și al podului – ca să menționez doar câteva...

În ultima parte a mini-serialului dedicat noului film românesc „BOX” (al doilea lungmetraj regizat de Florin Șerban, după „Eu când vreau să fluier, fluier”) îl cunoaștem pe cineast dintr-o altă perspectivă, una personală. Iată...

L-am cunoscut pe Cosmin cu mulți ani în urmă, la o ședință foto cu Cassa Loco pentru o revistă lucioasă și mi-am dat seama că nu doar versurile și muzica trupei debordau de umor,...

Flerul jurnalistic – exersat mai bine de un deceniu pe parcursul căruia a fost „pe sticlă”, dar și redactor, producător, editor – n-a părăsit-o pe Mona Nicolici de când e manager. Dovada? La fiecare...

Adina Buzatu e stilista mea preferată. Înainte de asta însă, e un om pozitiv, parolist, pe care te poți baza. Totodată, sper că nu s-a demodat această trăsătură, Adina e o femeie puternică într-o...

Am găsit debutul Cameliei Cavadia în literatură – cu romanul „Vina”, promovat printr-o campanie dintre cele mai creative în 2015 – ca pe ceva firesc, în ordinea lucrurilor. O cunosc parcă de-o viață și...

N-am niciun dubiu că, dacă-și punea mintea cu cel mai popular sport din lume, Mișa ar fi fost un as. Și spun asta nu numai pentru că a făcut performanță în disciplinele pe care...

Blogul unei cititoare de cursă lungă al Laurei Câlțea nu ne oferă doar desfătări intelectuale, ci și posibilitatea de a cunoaște, printre rânduri, o persoană cu totul specială, care a ajuns, fără tam-tam, un...

Psihologul muzical de la postul național, One-man-radio-show, Mr. Vox Pop Rock, omul care ne aducea Top-ul înainte de 1989… ziceți-i cum vreți, că nu greșiți, lui Andrei Partoș, cel care face la sfârșitul acestei...

Anatomia zâmbetului de Hollywood al unui băiat chipeș precum George nu ascunde, ci dezvăluie o dramă: într-o nefastă zi, a suferit un accident care i-a schimbat viața. Doar că George n-a așteptat prea mult...
2,353FaniÎmi place
2,341CititoriConectați-vă