miercuri, noiembrie 22, 2017

Fals tratat de impostură românească

Ce e mare, negru, zgomotos, face extrem de mult fum și taie morcovii în cinci? Aparatul românesc de tăiat morcovii în patru. Acest banc face parte din fondul umoristic al unor vecini, cei din Ucraina,...

De ce votez cu Monica Macovei

La alegerile prezidențiale voi vota cu Monica Macovei. Până în momentul în care a demisionat din PDL – un partid care nu mai există, însă asocierea cu politrucii din acel vid era păguboasă –...

Cum a fost prins Viorel-descurcărel într-un ofsaid cât Cotroceniul

Pentru un străin normal la cap, faptul că Victor Viorel Ponta mai e premier și Ioana Petrescu ministru de finanțe, după ce s-au comportat la Cotroceni ca doi Gâgă la Bac, e o aporie....

Cât timp o să ne mai urâm?

Răspunsul la această întrebare întrebare vine de la sine: câtă vreme am ajuns să ne urâm și pe Facebook, unde suntem între prieteni, mă rog, măcar avem o idee unii despre alții, ne vom...

Finding Gogu. Jos Oprescu!

A dispărut Gogu, un cățel comunitar din zona în care locuiesc. De fapt, n-a prea dispărut. L-au luat gealații lui Oprescu, iar doamnele de la Minimarket-ul din colț, care mi-au povestit înlăcrimate tărășenia, au...

Cei mai frumoşi ani din comunism

(20.12.2010) Poporul român are, printre multe alte paradoxuri care-l singularizează între naţii, capacitatea de a privi cu optimism spre trecut. Cu câteva zile înainte de împlinirea a patru ani de când a condamnat comunismul,...

Aplaudând mortul, corupţia şi aterizarea

(9.02.2011) Dacă Teodor Baconschi are dreptate şi suntem, din prea multe puncte de vedere, excepţionali în sensul prost al cuvântului, acest lucru e posibil şi din cauza felului în care aplaudăm. Identificarea rolului pe...

Vinul moldovenesc e bun, RosPotrebNadzor e acru!

Colegii de la „Adevărul“ analizează pertinent problema vinurilor moldovenști (http://adevarul.ro/moldova/economie/cat-bune-sunt-fapt-bauturile-noastre-1_52329a78c7b855ff567999b0/index.html), puse sub embargo de ruși, o măsură considerată de președintele moldovean „neprietenească“ și iute sancționată de președintele român. Ceea ce am de zis pe seama...

Înregistrând rugăciunile Papei. Dar bârfele alor noștri?

Un pic prea ocupați cu Halloween-ul și alte datini împrumutate, riscăm să trecem cu vederea peste o știre care arată până unde s-a ajuns în această lume în care informațiile, sprijinite de tehnologie, s-au...

Cum m-a refuzat Traian Băsescu

Interviu acordat pentru muzaholic.ro, un site „dependent de frumos“  Salutări, Horia. Mulțumim ca ai acceptat ideea unui dialog virtual, în aceasta eră a Internetului, despre care spuneai cândva că ne transformă în proprii noștri turnători....

Interviu