GUEST POST. Frați români, priviți să vă cruciți! Am ajuns să pun diacritice, pentru că autorul nu s-a învrednicit, într-un text scris pe Facebook de Andrei Crăciun despre cartea virtuală pe care o lansez pe 16 martie, pe acest blog, dis-de-dimineață. Preiau așa-zisul articol, însoțindu-l cu o fotografie de la o veritabilă lansare, cea a cărții „Baricadele”, pe care tânărul confrate a publicat-o anul trecut.

Marele ziarist Horia Ghibutiu, cel pe care intimii îl alintau cu îndreptățire „Divinul Impostor”, a scris o carte. Știu, pare greu de crezut, dar e adevărat. Este totodată singura dovadă cât de cât palpabilă că domnul Ghibuțiu ar fi muncit vreodată. 

Glumesc. Așa glumim noi, subordonații din presă, cu liderii noștri neînfricați. Iar am glumit.

Pe bune, domnul Ghibuțiu a fost singurul redactor-șef care mi-a mărit vreodată cât de cât salariul în zece ani de presa scrisă (am avut la apogeu, în mandatul ghibuțian, la fel ca Viorel Ilișoi, în altă redacție, chiar mai mult de 600 de euro!), dar nu aceasta este principala sa calitate. Tot domnul Ghibuțiu a semnat hârtii care m-au dus pe mai multe continente și m-ar fi dus până și la Sankt Petersburg, dacă nu se întâmpla să fiu deja la capătul celălalt al lumii atunci. Dar nici pentru asta nu-l agreez pe Horia Ghibuțiu. Ci pentru indiscutabilele sale calități textuale – scrie bine, înțelege care e treaba și, cel mai important, are un simț al umorului care îl salvează din aproape orice croșeu al nostru, al nerecunoscătorilor. Domnul Ghibuțiu este un domn de modă veche, în cele mai bune sensuri ale tuturor acestor cuvinte. Are o calitate atât de rară încât ar trebui ocrotit de lege: domnul Ghibuțiu nu te incurcă dacă vrei să faci treabă, ba chiar te ș încurajează. E bun. Știe gazetărie. Iar „Stufosul”, Weekend Adevărul, e cel mai bun ziar mare din România și pentru că l-a gândit Horia. Ăsta e adevărul.

În plus, râsul dumisale e faimos și răsună încă pe culoarele redacțiilor unde am lucrat împreună și de care nu trece zi de la bunul Dumnezeu să nu îmi fie puțin dor. Iar când a fost să facem foamea, neplătiți cu lunile, domnul Ghibuțiu a făcut-o și el, mai puțin, de la nivelul dumnealui. Solidaritate ca-n Polonia! Băiat. Și unde mai pui că e și galant și are niște costume spectaculoase, ca Jep Gambardella însuși în „Marea frumusețe”. Un monden bine temperat. El e născut la Praga, iar apoi, așa cum îi place să menționeze, adus în România și lăsat să trăiască aici. A trăit bine.

Pe de altă parte, era să dorm o noapte în boscheții Beijingului fiindcă nu semnase un act. Dar când l-am sunat, în ciuda fusului orar, să îl iau la rost, ca să zicem așa, a dat-o la întors într-un mod de nu mai puteai să te superi pe el. A invocat, ca un politician versat, greaua moștenire. Dar în boscheți tot n-am dormit.

Mai mult, are și niște calități umane de care nu sunt îndrituit să vorbesc, dar pe care le știu și le apreciez de ani de zile.

Și întrucât profesorul Tismăneanu, cel care îi semnează prefața, se află tocmai în America, am fost desemnat să îi fac o laudatio de toată frumusețea cu ocazia lansării, ceea ce, fără rezerve, voi și face.

Vă mai țin la curent cu evoluția acestui caz spectaculos, dacă nu unic. Așadar, domnul Ghibuțiu scriitor. Ei, poftim! Se poate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 12 =