În calitate de unic ziarist român prezent în Anglia la o întâlnire a starului de la Discovery Channel cu presa mondială, am luat o lecție de supraviețuire, sunt doi ani de atunci, cu Bear Grylls.

De ce naiba  mi-oi fi luat taman încălțările astea?! După ce că intră apă-n ele, mai și alunecă, poate pic pe-acolo, prin pădure, și mă fac de râs!

Cam asta îmi trece prin cap în timp ce gâfâi lejer, adică decontul a peste un sfert de veac de fumat, înaintând prin poienița ce duce spre o pădurice, lângă pista de curse de cai Cheltenham, regiunea Cotswolds.

Londra e la o distanță de circa 100 de mile, na, că m-am molipsit după doar două zile de stat în Insula unde se circulă pe stânga și se măsoară totul altfel decât pe continent!

Sunt aici cu vreo douăzeci de jurnaliști din toată lumea. Urmează să asistăm, ba să și participăm, la o demonstrație de supraviețuire a faimosului Bear Grylls, care își lansează toamna asta, pe Discovery Channel, emisiunea „Evadare din infern“.

Înainte să ajung aici, nu-i citisem best-seller-ul „Noroi, sudoare și lacrimi“. Știam doar ce știe toată lumea: că Bear (nu-l cheamă așa, e o poreclă, asta mi-a zis nepotul meu de 17 ani, invidios pe băftosul de unchi, care merge să dea mâna cu un tip mega-șmecher de la TV) a fost în trupele speciale britanice, și-a rupt spinarea în vreo trei locuri, știe tehnici esențiale de supraviețuire și are un golaveraj senzațional în meciul Om-Natură.

Iar cu o seară înainte de a merge în pădure, l-am și cunoscut: a venit la proiecția episodului-pilot al show-ului său. Ocazie cu care am remarcat că e zvelt (183 de centimetri înălțime), timid (a stat solo, rezemând un stâlp), dar și că are unghiile tăiate în carne. O colegă de la „Vogue“, nu mai știu din ce țară latino-americană, l-a văzut bând și o colă dietetică, o, vai, un macho ca el…!

Infernul altora

Așadar, ce-am căutat în pădure cu Bear Grylls? Mai fusesem ziarist-cobai în diverse circumstanțe (v-am zis că la „Big Brother“, după un test de 48 de ore de stat în casă, am rugat organizatorii să le pună viitorilor concurenți o perie la toaletă? Frate, uitaseră de ea!).

Dar în dimineața ploioasă a zilei de  6 septembrie 2013, mă așteptam la ce e mai rău. De fapt, ce e mai rău pentru un bucureștean crescut între betoane și care-și asumă riscuri majore doar pe tabla de șah, când face gambitul damei.

Eram sigur că n-o să pățesc precum cei din „Evadați din infern“, pe care Discovery i-a găsit, iar Bear Grylls merge cu camera video pe urmele lor, refăcându-le aventurile. N-o să am soarta lui Eric Le Marque, supraviețuind după opt zile, la temperaturi sub zero grade, în Munții Sierra Nevada. Nici a exploratorilor francezi Loic Pillois și Guilhem Nayral, transformați în schelete vii după șapte săptămâni de orbecăit prin jungla amazoniană. Doamne ferește, n-o să îmi pierd mințile în Sahara, precum italianul Mauro Prosperi, rătăcit vreo nouă zile deșert și ajuns în pragul suicidului, de sete.

Măcar teoretic însă,  puteam participa la o aventură în care să fi aplicat ce văzusem că face Bear Grylls, la proiecția din seara precedentă: să despic o broscuță, să-i scot organele interne, să o fierb în cana metalică bună la toate și s-o savurez; dacă îmbuc o nucă, să știu câte calorii și carbohidrați are; dacă văd un șarpe, să-i controlez capul cu un băț care se termină cu o crăcană ca la praștie, și să trec mai departe; dacă prăjesc o tarantulă, să știu să îi perpelesc bine perișorii, altfel o țin doar în arsuri stomacale, vărsături, ba poate o și mierlesc otrăvit; să port o fotografie cu cei dragi. Psihologic, e cel mai bun motor. Mă rog, aveam eu tableta plină de poze, dar în pădure, dacă s-a terminat bateria, ăla ești. Și orice supraviețuitor, în frunte cu Grylls, vă poate confirma că pozuța din portofel rămâne sfântă.

Ca la Eurovision

Și iată-mă într-o pădurice din Cotswolds. Fac parte dintr-o echipă de șoc cultural: eu, pe atunci la ediția românească a revistei „FHM“ , polonezul Arkadiusz de la „Playboy“, ucraineanul Dmitri de la Men’s Health“ și rusul Oleg de la „Maxim“. Ne amuzăm că e ca la Eurovision – vecinii se ajută reciproc! O să râdeți, dar și australianul a stat lângă fetele din Malaysia, Taiwan și de unde mai erau asiaticii, după cum și mexicanii, argentinienii și columbiencele și braziliencele s-au ținut împreună, că așa e în satul nostru global.

Ne strângem în jurul lui Bear, care ne zice ce avem de făcut cu resurse minime: un adăpost, un foc, un ceai de urzici. Cică să ținem minte tot timpul prioritățile în caz de rătăcire: protecție, adăpost, foc, apă, hrană.

Pentru credibilitate, Grylls se unge cu nămol pe față, apoi ne dă pe toți (țipă doar fetele, ca să fiu corect până la capăt, numai cele de la revistele lucioase!). Începem! Avem la dispoziție o pătură impermeabilă, niște sfoară, o foaie de cort, un amnar și o cană de oțel.

Aș putea să mă laud că am făcut și am dres, că oricum eram singurul român de acolo, cine să mă contrazică? Am să fiu însă onest.

Mai întâi, am trișat startul. Adică am fugit din echipă după Bear, să fiu sigur că am o poză cu el pe aparatul meu (la sfârșit, era programată o ședință foto cu fiecare, la care aveam să mă bag tot primul în față, ca românii, însă în presă e bine să fii precaut!).

Apoi, am cam zbârcit-o cu cele două lamele ale amnarului, pe care dacă le freci, sar scântei și se aprind vreascurile, chiar și pe ploaie. Și am cam sfeclit-o la ruptul crengilor cu genunchiul, cum ne arătase englezul, deși mă ridicasem hotărât când a zis colegul din Polonia că vrea un voluntar.

„Bear, hai să ne vezi focul!”

Ce să mai, Arkadiusz a fost căpitanul nostru! A făcut adăpostul cu foaia de cort, l-a priponit zdravăn cât să nu sufle vântul dedesubt, a menținut vâlvătaia după câteva tentative. A ieșit o flacără pe cinste, ca la un foc de tabără, al cărei fum mi-a intrat în ochi, rezultând instantanee caraghioase. OK, la succes  a contribuit și Emily, una dintre gazdele noastre, căruia i se dăduse în sarcină vata pe care s-o punem pe foc. În treacăt fie spus, Bear ne menționase că sunt bune și dischetele de demachiat la o adică, după cum nu trebuie subestimate nici scamele din buric, deși s-ar putea să fie într-o cantitate insuficientă!!!

Cine credeți însă că l-a chemat pe Bear Grylls, care se mișca de la o echipă la alta, să-i arate cel mai tare foc? Vă las să ghiciți, cu mențiunea că același ziarist i-a zis lui Bear și o glumă, ca să înțeleagă omul de unde proveneau campionii: „dacă nici noi, est-europenii, nu știm să supraviețuim…!“.

Ar mai fi de zis doar că echipa de supraviețuitori de la Răsărit avea să se sudeze temeinic. Mai întâi, o făcuse la o petrecere spontană, cu ceaiul din camere, că se închisese la bar. Târziu în noapte ni s-au alăturat și colegele din America de Sud, totul petrecându-se la piscina conacului de cinci stele care ne-a găzduit. Sincer, nu l-aș fi pomenit, dar a făcut-o Lucy Bannerman (harnica ziaristă  Lucy Bannerman, de la cotidianul britanic „The Times“, ne-a rupt gura tuturor publicând chiar a doua zi articolul „În iad și înapoi cu un guru TV al supraviețuirii“). Iar dacă a fost menționat asta în ziarul pe al cărui frontispiciu se poate citi „Newspaper of the Year“, zic că merge s-o fac și eu, în ziarul anului de la noi!

În fine, reveniți la Londra, ne-am documentat temeinic cu niște beri locale și brune, sorbite în picioare, undeva în Chelsea, după care, doar cu Arkadiusz, am pozat și filmat tot ce se putea în Soho până hăt la ora locală unu, două ceasuri mai târziu la București.

Ce-am vrut să aflu despre Bear Grylls

Înaintea celor  aproximativ trei ore petrecute în pădure cu Bear Grylls, ziariștii prezenți în Anglia au asistat, în seara precedentă aventurii, la proiecția episodului-pilot al show-ului cu titlul original „Bear Grylls: Escape from Hell“.

Vedeta a fost la proiecție, dar la sfârșit ne-a urat o seară plăcută și ne-a lăsat, conform desfășurătorului, în compania producătorilor executivi Sarah Davies, Neil Smith și Liz Warner. Știți (iar dacă nu știți, aflați acum) că mai există obiceiul în presă ca, atunci când se pun întrebări la grămadă, unii ziariști să-și asume paternitatea tuturor și să publice a doua zi un interviu ca și cum l-ar fi făcut doar ei cu vedeta! După două decenii pe ogorul presei, fie-mi îngăduit să rămân principial.

Pe producători i-am întrebat, punctual, dacă Bear Grylls s-a întâlnit cu supraviețuitorii show-ului „Evadare din infern“, și dacă starul a refuzat vreodată să facă ceva ce era în scenariul vreunui episod. Ei bine, nici nu s-a întâlnit, nici nu a refuzat.

Iar pe Bear însuși, l-am întrebat a doua zi, după ce am dat proba supraviețuirii, dacă ar fi de acord ca vreunul dintre cei trei fii ai săi să îi calce pe urme. A râs, firește, și a mărturisit că unul dintre puști se visează pilot utilitar în Africa, iar altul, bibliotecar! Pare-mi-se că primul era chiar băiețelul de 10 ani, Jesse, care căzuse recent dintr-un copac și s-a fălit către taică-său că fusese o senzație genială: sângera așa de tare că putea să-și stoarcă hainele!

Venind vorba despre copiii lui Bear, alt coleg de presă, spre hazul general, l-a întrebat pe Bear de ce și-a botezat copiii cu nume de câini. Grylls a menționat însă că Jesse are la origine un vechi nume biblic, Marmaduke era un pilot de război care ucisese cei mai mulți nemți (în acel moment, Bear și-a cerut scuze față de ziaristul german aflat lângă el!), în timp ce Huckleberry, ei bine, e chiar de la Huckleberry Finn!

Cineva a vrut să afle dacă lui Bear îi place să mai bea ceva, ca băieții, din când în când. Doar Pina Colada, s-a amuzat starul, „ca să vedeți cât sunt de macho!“. Apoi, toată lumea s-a îndreptat spre hotel, unde aveam să dăm jos de pe fețe nămolul cu care ne frecase Bear, în timp ce încerca să se scuze: „Supraviețuirea e tot timpul zgrunțuroasă, nămoloasă și pute“.

Lecție deschisă de supraviețuire

Mi-am petrecut câteva ore în apropierea lui Bear Grylls și încă nu-mi dau seama dacă e cel mai mare aventurier pe care l-am cunoscut. Sau dacă e doar un om de televiziune cu ochi albaștri. Și care comentează în emisiunile sale cu o dicție și cu o știință a rostirii cu care un comentator de fotbal de la, să zicem, BBC își subjugă auditoriul.

M-am prins însă că, înainte de toate, e un băiat tenace. Zic asta nu din perspectiva unuia dintre, așa cum se estimează, cei aproape 1,2 miliarde de telespectatori din 200 de țări, ci numai fiindcă am dat mâna cu el și mi-a inspirit încredere.

Ciuca bătăilor la karate

Când s-a apucat de karate, puștiul Bear Grylls se simțea inhibat. Toți cei de vârsta lui erau mai talentați decât cel care și-a luat centură neagră cu doi dani la karate Shotokan încă din adolescență. Dar știți care-i treaba cu cei care s-au apucat la aceeași vârstă? Ei s-au lăsat! Iar Bear, o zice acum cu modestie, a continuat.

La fel, la opt ani, a intrat în rândul cercetașilor. N-o fi fost cel mai grozav dintre ei. Însă 26 de ani mai târziu, devenea cel mai tânăr Șef al Cercetașilor din istoria Marii Britanii. Totodată, și idolul unei asociații care, la nivel mondial, numără 28 de milioane de admiratori ai celui care era dăscălit în felul următor de către sergentul său: dacă nu reușești să îți faci un plan, practic îți plănuiești nereușita! Așa a învățat Bear, după cum sună principiile cercetașilor (un fel de pionieri cu cravată de la noi de odinioară, minus componenta politică) de la Lordul Baden-Powell încoace. Potrivit acestor principii, Grylls e pregătit tot timpul și fizic, și psihic, exersează de mii de ori până îi iese ceva, e un om pe care te poți bizui (cum ar fi să n-ai încredere în omul care se vâră singur într-o avalanșă și apoi întreabă dacă ai filmat tot!) și e loial. Pe cuvânt de cercetaș!

Nu în ultimul rând, tenacitatea lui e probate și de următorul episode. După ce și-a rupt spatele în trei locuri, ca urmare a oribilului accident de parașută din Africa, din 1996, s-a pus problema dacă va mai putea merge vreodată. Doar peste alte 18 luni, ajungea pe Everest, fiind unul dintre cei mai tineri cățărători din istorie, la 23 de ani…

A fost sau n-a fost?

În lecția deschisă de supraviețuire la care am asistat în Anglia, Bear Grylls a demonstrat certe abilități de om obișnuit cu greu, chiar cu extremul. E clar că e trecut prin ciur și dârmon. În plus, are și cu ce. Puteți să intrați pe nenumărate site-uri de echipamente militare și să vedeți cam câte produse îi poartă inițialele devenite un brand personal – BG. De curiozitate, am răsfoit și eu Internetul, ca să zic așa, pentru a vedea cam cât face amnarul cu care am aprins focul în păduricea din Cotswolds. Să tot fie la vreo 80 de lei, la reducere. Cum ar veni, nu-i scump, dar nici ieftin!

Ce nu pot face însă este să pretind că tot ceea ce se întâmplă la televizor e și adevărat. Or, au existat inclusiv îndoieli la adresa faptului că „supraviețuirile“ lui Bear ar fi strict autentice (printre acuze, că vedeta și echipa de filmare se mai cazau, între cadre, în paturi confortabile, ori că locurile filmate n-ar fi identice acelora menționate).

 

Cinci pe un șlep

Numele: Edward Michael Grylls.

Porecla: Bear – așa i-a spus Lara Fawcett, sora mai mare a actualului star, când acesta avea o săptămână de viață.

Data și locul nașterii: 7 iunie 1974, Isle of Wight, Anglia, Marea Britanie.

Studiile și cariera: Eton College; University of London School of Continuing Education; după facultate, s-a înrolat în Armata Indiană, apoi în trupele speciale aeriene britanice (SAS). A fost trecut în rezervă de la Marină, după accidentul său de pomină, când și-a rupt trei vertebre fiindcă nu s-a deschis bine parașuta (1996). Ulterior, a devenit cel mai tânăr Șef al Cercetașilor britanici, scriitor și, pentru ceea ce e cel mai cunoscut în toată lumea, prezentator TV.

Locuiește în: Londra, mai precis, pe Tamisa, și mai precis, într-un șlep  olandez pe care l-a cumpărat pentru el și familia sa, adică soția Shara și micuții Jesse, Marmaduke și Huckleberry. Când Bear nu filmează și nu e nici în șlep, familia se strânge pe o insulă cumpărată de Grylls pe coasta Țării Galilor, unde au renovat un far străvechi.

Învățăturile lui Bear Grylls către toată lumea

1. „ Nu există scuze bune, cum ar fi: acum nu e momentul; totul e împotriva mea; de ce s-o fac eu, când n-a mai făcut-o nimeni. Pariez că Neil Armstrong, primul om de pe Lună, Sir Edmund Hillary, primul om pe Everest, sau chiar Thomas Edison, care a încercat de mii și mii de ori să facă becul să ardă, puteau găsi nenumărate scuze.“ „Miliardarul John Paul Getty obișnuia să să spună că ar da tot ce deține pentru o căsătorie fericită. Bine zis! Banii nu pot rezolva chiar totul. De fapt, ca și succesul, banii tind să amplifice ceea ce e în viața ta. Iar dacă trăiești după valori false, banii nu vor face decât să-ți înrăutățească viața“

2. „A fi curajos înseamnă să îți confrunți cele mai mari spaime, să le domini și să le înfrângi… sau măcar să le domolești o vreme. Și cu cât e mai mare spaima, cu atât ești mai curajos. Nu uita însă că poți învăța să fii curajos numai dacă începi să faci ceea ce te înspăimântă “

3. „Oameniii îi plac pe cei care se amuză de ei înșiși. E în natura umană să faci cele mai bune glume pe seama ta. Asta demonstrează tărie de caracter, modestie, eleganță. Așa că nu te lua prea tare în serios. Dacă ai alunecat în noroi, ridică-te și râzi.“

4. Spre deosebire de talent, de noroc sau de bani, există totuși ceva ce ne e repartizat în mod egal. Fiecare primim câte 24 de ore pe zi. Ceea ce ne face inegali este cum petrecem aceste ore. Timpul, practic, este resursa noastră prețioasă. Schimbă modul în care îți petreci timpul și-ți vei schimba viața.“ (extrase din volumul „A Survival Guide for Life“ de Bear Grylls.

18 cărți a publicat până acum Bear Grylls. Au fost traduse în 22 de limbi și vândute în peste 1,2 milioane de exemplare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 2 =