Am fost vrăjit de noul „Macbeth” de la Teatrul Bulandra, spectacol care a avut premiera sub luminile rampei la jumătatea acestui ianuarie: e o montare îndrăzneață și vizionară, ce urmărește însă cu acribie slova lui Shakespeare și o onorează ca în vremea de glorie în care teatrul avea gong și cortină.

Spectacolul e un regal teatral, metaforic și butaforic. I-l datorăm regizorului ceh Mihal Dočekal, echipei sale – remarci speciale pentru scenograful Martin Chocholousek, costumiera Hana Fischerova și compozitorul  Ivan Acher, tustrei conferind prestigiu oricărei scene din Mitteleuropa sau de aiurea – și unor tragedieni și comedianți dintr-o trupă de actori români ce fac cinste împovărătoarei tradiții a acestui teatru.

Nu-l uit pe Arcadie Rusu, pe care-l socot coregraful momentului în teatrul românesc – e suficient să menționez că tânărul basarabean se bucură de compania ilustrului Gigi Căciuleanu. Când veți vedea secvențele de step dramatic din „Macbeth”, când scândura teatrului va ropoti de pocniturile sarcastice ale pantofilor, castaniete de încălțat, în consonanță cu loviturile și bufniturile din celelalte scene ce ne ajută să intrăm în atmosfera dramatică, veți ști că Arcadie le-a ticluit.

Tragedia lui Shakespeare, coroană de oțel ce strălucește peste veacuri, are patru fleuroane ce se unesc în vârf: „Hamlet”, „Lear”, „Othello” și „Macbeth”. Mi-e peste putere să mărturisesc care mi-e mai aproape de suflet. Mă hazardez să afirm că ar fi „piesa scoțiană”, poate și pentru că mă amuză legendele potrivit cărora numele Macbeth nu trebuie rostit în interiorul teatrului altminteri decât  în reprezentație ori la repetiții, de nu vrei să te ajungă blestemele vrăjitoarelor. Și atunci îi zici MacB, iar soaței sale, Doamna Scoțiană, ca să nu trezești strigoaicele. Bunăoară, în anii 30, la celebrul Old Vic, a fost nevoie de patru actori pentru a-l juca pe protagonist: primul și-a pierdut vocea, al doilea a răcit, al treilea a fost dat afară, doar al patrulea a corespuns și n-a fost atins de incantațiile hârcilor.

Artiștii și echipa de creație de la Bulandra trebuie că au respectat această cutumă: vrăjit, în înțeles artistic, e publicul ce asistă la acest spectacol pe care Mihal Dočekal, directorul artistic al Naționalului praghez și președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, îl conduce ca un rock star, subjugând asistența.

Citisem înainte de a vedea spectacolul – și îl găsisesem incitant – motivul pentru care Dočekal a ales să pună în scenă „Macbeth”: „Vrăjitoarele și puterea lor sunt extrem de importante în piesă. Vrăjile lor devin o forță în viața socială, schimbând destine, dar și viziunea oamenilor, care nu mai știu ce e adevărat și ce nu. Odată cu apariția calculatoarelor și a internetului, oamenii au crezut că vor deveni mai înțelepți și mai informați, dar au constatat că, de fapt, lucrurile stau tocmai invers: azi suntem invadați de falsuri – știri false, informații false, o mass-media care deinformează, încărcându-ne cu energii negative – deci e tot un fel de putere vrăjitorească, influențându-be viețile.”

Vrăjitoarele din „Macbeth”
Vrăjitoarele din „Macbeth”

Vrăjile regizorului nu se opresc însă la montare, ci merg într-o profunzime aparent inaccesibilă unui nevorbitor de limbă română și unuia care nu cunoaște actorii ca un autohton. Iată, fără să fie și singurul temei al fericitelor opțiuni, noima alegerii celor mai importante roluri: „Personajele principale, Macbeth (Mariu Chivu) și Lady Macbeth (Andreea Bibiri), sunt în mod intenționat alese așa. Marius este un actor solid, dar joacă toate slăbiciunile lui Macbeth, în vreme ce Andreea Bibiri, cu o statură firavă, întruchipează forța dezlănțuită. Am vrut să subliniez încă o dată că forța sau slăbiciunea unui om n-au nicio legătură cu fizicul său”.

Andreea Bibiri și Marius Chivu în „Macbeth”
Andreea Bibiri și Marius Chivu în „Macbeth”

Excelente – și complementare  – prestații au Chivu și Bibiri! În patosul lor, în efortul de a susține prestații deosebit de provocatoare din punct de vedere fizic, Marius Chivu și Andreea Bibiri găsesc și resursele de a-și trece în cont deplina maturizare artistică.

Nu pot încheia fără o notă personală, apreciativă, la adresa lui Adrian Ciobanu, actor care, pe rând, e Prima vrăjioare/ Duncan, Portarul/ Lady Macduff/ Doctorul. În nu puține rânduri, Ciobanu va confisca spectacolul, conferind secundarului veleități de protagonist. Îl suspectez chiar de spirit ludic, prin introducerea unor sintagme ce conferă un plus de savoare limbajului folosit – cinstit vorbind, un portar scoțian din vremea în care are loc acțiunea, dar și mai târziu, e greu de imaginat că s-ar exprima cu perdea. Când e Portarul, Adrian Ciobanu, chestionat fiind de Macduff (Cornel Scripcaru) asupra celor trei lucruri pe care le stârnește băutura, va răspunde astfel: „înroșitul nasului, sforăitul și pișarea… Băutura este martorul mincinos al babardelii. Băutura ațâță hiriboiul,  înmoaie sovarnoaca și atunci… adio babardeală!”. Băgarea hiriboiului la sovarnoacă și proptirea beleștengherului – însuși Marele Will ar fi mulțumit de felul în care sună!

Adrian Ciobanu, Duncan din „Macbeth”
Adrian Ciobanu, Duncan din „Macbeth”

Toți actorii și-au binemeritat îmbrățișarea primită din partea directorului de la Bulandra, Ducu Darie, care a urcat pe scenă să îi felicite în timpul ovațiilor de la final: „Macbeth” la Bulandra e un triumf.

  • Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ