„Vorbim după. Desigur, dacă mă mai cunoști”, râde maestrul Adrian Enescu, în timp ce dăm mâna în față la Bulandra, teatrul meu favorit măcar din ultimii 30 de ani.

Afișul spectacolului ale cărui reprezentanții vor putea fi văzute și în a doua decadă a lunii octombrie
Afișul spectacolului ale cărui reprezentanții vor putea fi văzute și în a doua decadă a lunii octombrie

După, îi spun că în sfârșit muzica sa are spectacolul pe care-l merită. Se ferește cu modestie din calea complimentului și parează cu „Orfeu și Euridice”, altă colaborare Enescu – Darie. Mă scuz că trebuie să plec și o fac cu regretul că n-am putut ciocni un pahar alături de Ducu Darie, Adrian Enescu, Adina Popescu, Zoli Toth.

Dar adevărul e că am plecat îmbătat de la spectacolul „The Bach Files” fără să fi băut o picătură de alcool.

„The Bach Files”, pus în scenă în această stagiune la Teatrul Bulandra de Ducu Darie, e cel mai modern show al anului. În egală măsură, e un spectacol ce ar face cinste teatrului românesc la orice festival internațional, desfășurat pe orice continent. Dincolo de marea muzică – prelucrările lui Adrian Enescu după Johann Sebastian Bach, în interpretarea cvartetului atât de special Zoli Toth Project – spectacolul regizat de Alexandru Darie degajă copleșitoare energii cinetice și artistice.

Așa cum Enescu îl reinterpretează pe Bach, Darie reinterpretează „performance”-ul, într-o confluență amețitoare și însuflețitoare de arte scenice. Găsești în „the Bach Files” elemente de teatru experimental, teatru de păpuși, teatru de umbre chinezești, dans contemporan, „visuals” cu benzi desenate și pantomimă, iar coregrafia opulentă a tânărului Arcadie Rusu riscă să confiște spectacolul, cu strălucitele momente de cascadorie, arte marțiale și sex acrobatic. Rând pe rând, pe scena sălii „Toma Caragiu”, își pasează cu generozitate rolul de protagonist interpretarea artiștilor de la Zoli Toth Project, proiecțiile animate demne de un „film noir”, machiajul filigranat – hipnotizantă masca venețiană compusă din make-up pe chipul îngerului păzitor, nu mai puțin incitantă fiind pânza de păianjen/ iedera/ ideograma tatuată pe bustul descendentei lui Bach  –, ba chiar și moda (la costume a contribuit fina cunoscătoare în ale stilismului Adina Buzatu).

Scurte, nedrept de scurte, mențiuni despre tinerii actori puși în valoare de exigențele lui Darie.

O veritabilă revelație e Raphaela Lei, studenta în anul trei care a câștigat castingul pentru un rol complex și solicitant. Minuțiozitatea cu care-și construiește prestația și expresivitatea sa gestuală o califică de pe acum ca actriță, nemaipomenind de micul detaliu că am văzut multe actrițe nonșalante în ipostaze delicate pe scenă, dar puține capabile să-și valorifice potențialul seductiv atunci când se îmbracă, așa cum face Raphaela într-o secvență memorabilă.

Antoaneta Cojocaru va fi, indubitabil, o divă a scenei românești. Până atunci se mulțumește cu condiția de actriță trăiristă, ceea ce nu-i deloc puțin. Registrul comic în care-și plasează prestația o face să se simtă în elementul său. Deopotrivă, în „The Bach Files”, Anto valorifică splendid anii de balet, precum și colaborările esențiale cu Ducu Darie („Laboratorul de noapte”, „Orfeu și Euridice”).

Nu în ultimul rând, Adrian Ciobanu, în rolul maleficului Butterfly, are aplombul veteranului care a jucat sub Ciulei și Cojar. Histrionismul său controlat flirtează cu publicul și-l seduce cu un efort artistic bazat pe har și experiență.

Antoaneta Cojocaru și Raphaela Lei, în „The Bach Files”. Fotografii: Radu Sandovici pentru Teatrul Bulandral
Antoaneta Cojocaru și Raphaela Lei, în „The Bach Files”. Fotografii: Radu Sandovici pentru Teatrul Bulandra

„The Bach Files” e genul de piesă cu care pleci acasă după ce n-ai mai fi plecat de la teatru. O irezistibilă inginerie teatrală înălțată de aripile largi ale artelor. Ți-ar tăia respirația prin modernitatea ei, de n-ar fi devenit o clasică de referință de la primele reprezentanții.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ