Cea mai bună piesă irlandeză a anului 2018, „Class” de Iseult Golden și David Horan, se bucură de o montare de clasă la Teatrul Național din București, grație regizorului Felix Alexa și unei echipe de actori care intră irezistibil în rol.
Prima mea impresie, văzând spectacolul de la Sala Atelier, a fost că Iseult Golden și David Horan au scris un text corect, care problematizează diferite tare sociale și educaționale contemporane, însă nu mai mult decât atât. M-am înșelat. Dincolo de aparenta simplitate a dialogurilor și a desfășurării acțiunii – cu o succesiune inteligentă a scenelor și un montaj funciarmente cinematografic – „Class” e un test. La care publicul nu trebuie să dea răspunsuri, ci să formuleze întrebări, după ce pleacă de la teatru. Aici e, cred, și marea provocare a experimentatului Felix Alexa. El izbutește să transpună, fără ostentație, atât diferențele de clasă socială, cât și pe cele din clasele școlare irlandeze în plină actualitate românească. Este, în esență, ce și-a propus regizorul: „Într-o societate românească profund bulversată, inclusiv în sistemul de învățământ, acest spectacol este un semnal de alarmă necesar, dar și o formă de a ne exorciza frustrările și neputințele proprii. O modalitate de a privi direct și curajos, în față, propria noastră fragilitate, de care uneori ne e foarte frică. Spectacolul meu propune, cu umor și tandrețe, un fel de a vindeca această frică de noi înșine”. Și aici e și reușita montării: plecăm – fie că suntem părinți sau ba – de la spectacol cu numeroase întrebări: ce ne face să rămânem toată viața un pic „elevi” în interiorul nostru? Unde începe și unde se termină rolul părinților în educația copiilor? Dar al profesorilor?
Mi-a plăcut mult o idee dintr-o cronică a acestui spectacol: „Dacă teatrul e o joacă serioasă, asta e valabil și în cazul piesei „Class” („The Arts Review”).
Succesul punerii în scenă a acestei piese despre viața din școală și despre școala vieții stă, deopotrivă, în distribuția impecabil aleasă. Actorii interferează adesea pe scenele Naționalului în această stagiune, iar relațiile de joc, sudate, se văd – Richard Bovnoczki se reîntâlnește cu Ciprian Nicula după „No Man’s Land”, Alexandra Sălceanu cu Gavril Pătru, după „Umbre” etc. Sub îndrumarea lui Alexa, Richard Bovnoczki, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Ciprian Nicula și Sandra Ducuță onorează scena Teatrului Național cu compoziții corecte, aprofundate, verosimile.
Și nu sunt singurii care se joacă și joacă! Secvența de dans a profesorului cu elevii, închipuită de Alexa, e un număr de divertisment pur, care nu alunecă în genul de concesii făcute prea transparent publicului, ca în spectacolele care caută succesul cu lumânarea.

Sandra Ducuță, Richard Bovnoczki și Ciprian Nicula în „Class”. Fotografii: Florin Ghioca

Pe când eram de-o șchioapă, am auzit în familie că nu i se cuvine cronicarului să strige „bravo!” și mi-a rămas întipărit în minte. Dar era vorba de strigat, nu de scris, așa că-mi îngădui să consemnez că deși nu e un spectacol mare – nici autorii nu și-au propus asta – e, indubitabil, bun: bravo, „Class”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − 7 =