Un conac. Un scriitor de povești. O balerină.

Când te gândești la un conac, ce vezi cu ochii minții? Silueta acestuia, ivită dintr-o ceață groasă? O perdea umflată de vânt la un etaj superior, ieșită dintr-o fereastră uitată deschisă? Și ce spun aceste viziuni despre tine?

Când îți amintești de poveștile lui Hans Christian Andersen, ce vizualizezi prima dată? Copilul, ai fi vrut să fii tu acela, care strigă „Împăratul e gol”? Pe „Mica sirenă?”. Cum se topește, fizic, o inimă de gheață, ca în „Crăiasa zăpezii”?

Când te gândești la o balerină, ce-ți vine în minte prima dată? O lebădă pe un lac? Picioarele distruse de jertfa zilnică, ani în șir, pentru că baletul e o artă în care trebuie să-ți urâțești ceva ca să iasă ceva frumos? Piruetele de miniatură întoarsă cu cheița? Vezi o balerină dansând în ploaie?

Conacul e Norre Vosborg din Danemarca. Aici s-a relaxat o vară Hans Christian Andersen, omul care a inspirat statuia din Central Park după care se dau în vânt prichindeii newyorkezi. Acum cinci ani, aici a dansat Alina Cojocaru, alături de partenerul ei de balet și de viață. Momentul a avut loc în aer liber, pe ploaie, iar publicul a amuțit literalmente de atâta grație. Și tot aici am ajuns eu, anul trecut.

Din această vizită la conacul unde a scris Hans Christian Andersen și a dansat Alina Cojocaru au rezultat următoarele note de călătorie.

Intrarea în conacul Norre Vosborg
Intrarea în conacul Norre Vosborg
Un podeț de basm danez
Un podeț de basm danez
În fereastra recepției stă un ursuleț
În fereastra recepției stau trei ursuleți

În Iutlanda, pe urmele lui Hans Christian Andersen

„Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei”.
Așa începe „Mica sirenă” și, ajuns pe coasta Mării Nordului, simt nevoia să verific seara, reîntors în conacul în care știam că înnoptase și ilustrul povestitor, dacă nu cumva scrisese chiar acolo acest basm. Nu, scrisese altul, nu știu să-l fi citit în românește („Ode to the Elder Flower”), atât a măiestrit Andersen la conacul Norre Vosborg din Iutlanda Centrală, unde poposea la, pe atunci, exclusivista reședință de vară a unor bogătani.

Fostele grajduri au fost transformate în hotel
Fostele grajduri au fost transformate în hotel

Avea nasul lui Tănase

Hans Christian Andersen de la mine de acasă e înalt de 10 centimetri (l-am măsurat cu centimetrul de hârtie al fabricantului suedez de mobilă, gândindu-mă că blonzii se au bine între ei; în fond, poetul Andersen avea să vorbească, în poezia „Sunt scandinav”, despre frumusețea spiritului nordic și de modul în care cele trei țări surori, Danemarca, Suedia și Norvegia, au crescut împreună). E o figurină vintage, care îl înfățișează șezând pe o bancă, având un baston într-o mână și o carte în cealaltă. Redingota pare destul de ponosită, sub ea e o vestă cam scurtă de sub care ivește cămeșoiul, precum și nădragii cu o talie atât de înaltă cum sper că nu va reveni vreodată la modă. Pălăria aduce cu cea supranumită țilindru, deși nu cred că fusese brevetată încă, iar de sub ea se văd, în spate, niște plete retezate destul de scurt, iar în față, un năsoi cât toate zilele, zici că e Constantin Tănase. Așa l-a văzut sculptorul Henry Luckow-Nielsen, altfel de cum sunt statuile dedicate povestitorului din New York, din California ori cea din orașul de baștină, în care stă în apă mai sus de brâu.

Viața și opera de pe ambalaj

Miniatura înfățișându-l pe marele scriitor și cutia originală
Miniatura înfățișându-l pe marele scriitor și cutia originală

Transcriu grăbit de pe ambalajul de carton, ca să vă scutesc de un search pe Wikipedia: „Miniatură a sculpturii de bronz situată pe bulevardul H.C: Andersen din Copenhaga. Hans Christian Andersen s-a născut pe 2 aprilie 1805 la Odense, Danemarca. Este unul dintre cei mai populari scriitor de povești din toate timpurile. A scris 168 de povești. A plecat de acasă în 1819, când avea 14 ani, și a ajuns în Copenhaga, pentru a-și căuta norocul la teatru. A încercat să se facă actor, balerin, cântăreț, dar toate aceste încercări s-au lovit de eșec. A început să scrie romane în anii 1830, toate fiind larg răspândite în Germania. După 1839, basmele sale l-au făcut celebru, nu doar în Germania, ci și în Anglia și în America. În 1866 a devenit cetățean de onoare al orașului natal, Odense. A murit pe 4 august 1875, la Copenhaga”. La sfârșit, pe cutie e un cod QR, pe care nu l-am scanat, ca să aflu mai multe despre el. Mai aflu însă, de la ghidul grupului de jurnaliști din care fac parte, că ținea un blog de călătorii pe te-miri-unde – atunci și acum, în alt mileniu, tot travelogue se numesc notele de călătorie.

Conacul bântuit

 

Camera în care am stat avea un televizor Bang&Olufsen
Camera în care am stat avea un televizor Bang&Olufsen

La conacul în care urmează să fiu cazat (Norre Vosborg e membru al Slotte&Herregaarde, lanțul danez de castele și conace ce oferă acoperiș oricui e amator de dragoste, nostalgie și autenticitate), ajung după miezul nopții, iar recepția fiind închisă, intru pur si simplu în cameră, cu cheia pe care mi-o dăduse șoferul care m-a așteptat la aeroport. Pe la trei dimineața, fac ochi, deoarece, așa-s verile pe malurile astea ale Mării Nordului, se luminează. Camera mea, dintr-un corp de clădiri ce au fost cândva grajduri, nu cred că a răsunat de pașii lui Andersen în 1859, când a stat aici o vară întreagă, decât, eventual pentru vizite galante (e doar o presupunere, fără nici o aluzie la sexualitatea sa incertă, bazată, printre altele, pe propuneri pline de ambiguitate făcute unor bărbați în scrisori zguduitoare). Andersen a stat într-un corp de clădiri în care astăzi se țin seri de balet și de operă, concerte, evenimente tematice.

Afiș anunțând programul evenimentelor culturale
Afiș anunțând programul evenimentelor culturale
La conacul Norre Vosberg se găsesc reproduceri ale desenelor bizare făcute de Hans Christian Andersen
La conacul Norre Vosberg se găsesc reproduceri ale desenelor bizare făcute de Hans Christian Andersen

Într-una dintre încăperile splendid întreținute – tot complexul e renovat cu o grijă, să zic așa, daneză pentru păstrarea detaliilor originale – îi descopăr, înrămate, și niște siluete, celebrele siluete alb-negru realizate de Andersen, înfățișând făpturi bizare, femei cu patru sâni lăsați în laterale și alte grozăvii. În perioada în care a stat aici, se vorbea despre anumite spirite care bântuiau conacul și care l-ar fi băgat în sperieți. Localnicii, degrabă ticluitori de legende urbane bune de îndopat turiștii cu ele, ori, poate, chiar documentați, îl evocă pe scriitori în termeni deloc flatanți: sperios de umbre, veșnic panicat că tenul său va avea de suferit din pricina vântului care spulberă nisipul de pe plaje.

Un corp de clădire renovat al conacului
Un corp de clădire renovat al conacului

Ritmul pașilor mici

La Norre Vosborg găsesc destui oameni dispuși să vorbească despre rățușca cea urâtă, despre hainele noi ale împăratului, dar și despre omul care își nota în jurnal că își refuză relațiile sexuale ori despre modul lin în care s-a petrecut de pe lumea asta. Andersen s-a prăpădit la Rolighed, casa primitoare a bancherului Moritz Melchior și a frumoasei sale soții. Simțind că se duce, scriitorul ar fi chemat un compozitor, pentru a discuta despre cum ar trebui să fie marșul său funebru. „În urma mea, veni-vor mulți copii, așa că fii cu băgare de seamă ca ritmul să ia aminte la pașii lor mici”, ar fi zis Andersen.

Dacă nu veți fi cum sunt copiii, nu veți vedea împărăția cerurilor

Iată-mă din nou la Norre Vosborg, în a treia noapte care numai noapte nu e, întrucât afară e lumină oricât aș trage perdeaua și jaluzelele. În conac, mă bântuie nu spiritele care-l înfricoșau pe scriitor, ci un pasaj din „Crăiasa zăpezii”, A șasea povestire, despre care descopăr că mi-a furnizat, poate, prima fantezie erotică. E acolo un pasaj în care Greta ajunge, călare pe ren, în Finlanda și o caută pe o localnică despre care o laponă i-a spus că știe unde e Crăiasa. Fetița noastră îi bate în horn, că finlandeza nici ușă nu avea, și intră. Aici vine textul care m-a făcut să mă gândesc, mult și bine, la chestiuni pe care copiii nu trebuie să le citească, presupunând că se indexează bine această postare pe Google și pică sub ochi făr-de-prihană. Zice așa: „înăuntru era o căldură așa de mare că finlandeza umbla aproape goală”. Andersen adaugă imediat, parcă speriat de imaginea creată, detalii care alungă orice fantezie: „era mititică și zbârcită”.
Ei bine, așa mititică și zbârcită, iar eu mititel, dar nezbârcit când am citit, nu mi s-a părut că finlandeza era chiar de lepădat. Însă nu m-am făcut mare atunci și, dacă mă gândesc la ce bucurie mi-a provocat călătoria asta pe urmele lui Andersen, nici măcar acum nu sunt chiar de tot mare. E mai bine. Cel puțin, așa citea, stând în soare, bunica din „Crăiasa zăpezii” și le zicea lui Karl și Gretchen: „Dacă nu veți fi cum sunt copiii, nu veți vedea împărăția cerurilor”. Cred că e păcat să nu vezi ceva așa de frumos.

Curtea conacului, în zori
Curtea conacului, în zori

– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × five =