„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Cosmin Bumbuț, a zis-o el mai bine decât îmi ieșea mie, e un intermediar al binelui. Prin ochii săi, de fotojurnalist și regizor meseriaș plecat teleleu, am văzut o Românie pe care n-o știam. Îl stimez și îl admir pentru asta.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că nu sunt așa de dur cum par – și cum mi-e reputația. Și că în anii aceștia de când umblu teleleu și documentez probleme sociale ale României de azi, mi s-a întâmplat de mai multe ori să mă ascund în autorulotă atunci când îmi venea să plâng.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Elena, iubita mea, colega mea de muncă și de viață teleleu.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Sunt mulți oameni care mi-au făcut bine și mi-e teamă să-i înșir aici ca să nu uit pe cineva. Multe întâlniri faine care m-au marcat, oameni care m-au ajutat când îmi era greu, alții care mi-au dat un sfat. O s-o menționez doar pe mama, care m-a sprijinit și atunci când am început a treia facultate, la Imagine de film, în cadrul ATF-ului (UNATC-ul de azi), după Facultatea de Mine la Baia Mare și Facultatea de Jurnalism la București.
Sper că am dat înapoi măcar o parte din binele pe care l-am primit. Deși, în anii aceștia de când umblăm teleleu, am făcut bine fără să ne gândim că ceea ce facem e bine. În anii aceștia, eu și Elena am fost, mai degrabă, niște intermediari ai binelui. Ni s-a întâmplat de multe ori ca, după ce am documentat o comunitate în care oamenii trăiau în sărăcie, să ne sune alți oameni și să ne întrebe cum pot să ajute. I-am pus în legătură, le-am spus de ce ar fi nevoie în comunitatea respectivă și cum ar putea să se implice. Pe cei care voiau să doneze i-am îndreptat spre diverse ONG-uri. Am vorbit despre nedreptățile pe care le-am întâlnit în călătoriile noastre și, uneori, vocile noastre au fost auzite, iar abuzurile împotriva oamenilor străzii din Satu Mare, de exemplu, s-au oprit. Au fost și multe situații în care vocile noastre nu au fost auzite, ca în cazul citostaticelor care lipsesc din secțiile de oncopediatrie și oncologie din țară, dar noi o să continuăm să facem fotografii și să scriem, pentru că astea sunt singurele lucruri la care ne pricepem.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Din fericire, în cei cinci ani de când umblu prin țară, am colecționat un șir nesfârșit de episoade, așa că pot spune povești la bătrânețe și nepoților nepoților.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Tot în ultimii ani din viața mea, mi-am dat seama că ceea ce noi credem, în viața de zi cu zi, că sunt probleme nu sunt probleme adevărate. Singurele probleme reale pe lumea asta sunt moartea sau boala. Restul, orice ar fi, se rezolvă.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
I-aș povesti despre ce se întâmplă astăzi în România și despre nedreptățile care ne fac să urlăm și să ieșim la proteste. Cumva, toate se leagă, și nu-i poți povesti unui străin ce se întâmplă azi în România fără să-i povestești ce s-a întâmplat în istoria recentă a acestei țări.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
La Corcova, cu prietenii noștri de la Crama Corcova și cu familia de căldărari din documentarul nostru, „Ultimul căldărar”.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român. Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Mă simt bine că sunt român la fel cum nemții se simt bine că sunt nemți și cubanezii se simt bine că sunt cubanezi. Nu văd de ce s-ar simți vreodată cineva stânjenit de naționalitatea lui.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Trăiesc în România pentru că îmi plac oamenii de aici și pentru că, în ultimii ani, din cauza crizei politice și a mafiei care a pus stăpânire pe țară, simt că românii s-au trezit, au devenit mai implicați și gata de luptă. Și mai cred că vom scăpa de mafioții care au pus acum stăpânire pe țară și că vom începe să construim. Dacă mă înșel, abia atunci mă voi gândi să plec din țară.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Am făcut fotografii în 1993, în Alba Iulia, la ceremonia de 1 Decembrie, când eram student în anul I la Imagine de film. Anul acesta, de 1 Decembrie, vreau să le refac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six + nineteen =