„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Cristian Balint e actor român și cetățean universal. L-am descoperit ca fotograf și ca DJ în perioada în care locuia la New York și mi-a plăcut ce făcea acolo. Apoi, l-am și cunoscut, aici, și e un tip cool, cu mari resurse de autoironie!

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Salut, sunt Cristi Balint.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
My best friend, Ion (familia nu se pune). E opusul meu ca temperament și personalitate iar asta m-a echilibrat în multe momente.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine?
Ai mei, pentru că m-au lasat întotdeauna să-mi aleg drumul și m-au sprijinit. Nu e nimic mai trist decât părinții care taie aripile copiilor doar pentru că nu înțeleg cât de sus pot să zboare.

Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Mie. Când am înțeles că nu voi greși niciodată dacă îmi ascult instinctul, oricât de nebunesc ar fi ceea ce îmi spune.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
În 2007 am fost la o audiție la Teatrul Mic. Era multă lume și, până îmi venea rândul, aș fi pierdut ora de scrimă cu regretatul Sobi Cseh. În plus, la audiție trebuia să cânt ceva și n-aveam nici un chef. Am decis să renunț și am plecat către UNATC, împreună cu un coleg. Când am ajuns pe la Universitate, am avut un sentiment foarte puternic că am făcut ceva rău și că trebuie să mă întorc. Aerul devenise vâscos, parcă, și simțeam că nu mai pot să înaintez.
I-am spus prietenului meu că mă întorc. M-am întors, am dat proba, am luat-o (am și cântat). La repetiții lucram pe coregrafie cu Florin Fieroiu, care mi-a spus că Radu Afrim pune ceva la Operetă și are nevoie de actori care sunt buni pe mișcare. M-am dus la Operetă, am luat proba și acolo. În același timp, Afrim avea audiții la Odeon pentru două roluri principale masculine. Am luat rolul principal și la Odeon și asta a fost.
Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu mă întorceam în acea zi la Teatrul Mic. Apropo de instinct.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Au fost mai multe. Dar a devenit mult mai ușor în momentul în care am înțeles că fiecare astfel de moment e menit să mă facă să acționez într-un anume fel sau să schimb ceva în tiparul meu mental sau comportamental. Nu ne transformăm când ne e bine. Schimbarea și evoluția ta ca om se produc în momente din astea, când cade cerul pe tine.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Bucureștiul din anii ’30. Splendoare vizuală, efervescență socială și culturală. M-am îndragostit de perioada asta din scrierile lui Sebastian și Eliade.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Cand ești cu cine trebuie, orice loc e perfect.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Nu pot să spun că am o conexiune completă cu ideea de naționalitate. E probabil efectul anilor petrecuți în New York, unde conceptul ăsta se disipează. Personalitatea și energia ta contează iar asta simplifică mult lucrurile.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Nu știu dacă „stânjenit” e cuvântul potrivit, apropo de răspunsul la întrebarea precedentă, dar mi s-a parut interesant că, atunci când spuneam în NY (și nu numai) că sunt din România, reacția standard se referea la cât de frumoase sunt româncele. Să ne înțelegem, româncele sunt frumoase. Dar când asta e cartea de vizită a unui popor mi se pare hilar și trist.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci definitiv?
Pentru mine nu există definitiv. Trăiesc într-un loc atâta timp cât simt că trebuie să fiu acolo. Momentan îmi împart timpul între New York și București

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
De 1 Decembrie voi alerga într-o cursă de 11 Km.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 5 =