„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

An de an, bikerul Cristian Hrubaru se dă jos de pe motor ca să construiască și să renoveze casele unor nevoiași. 365 de zile pe an, e un bun cunoscător al muzicii (sigur, toți ne pricepem la toate, dar, pe bune, nu e atât de simplu). Iar zi de zi, are un umor devastator – cunosc puțini care să fie autentic haioși când ies din pielea personajului public. Întâmplător, e și șef la Rock FM. Am zis întâmplător? Aiurea. Hrubaru e Rock FM de la început.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Dacă mi-aș dori cu adevărat să mă cunoască, i-aș spune să nu judece o carte după coperți. Dacă n-aș ține mortiș să mă cunoască, i-aș spune tradiționalul: dacă nu-ți place, nu mânca!

Care e persoana cea mai apropiată de tine?
Categoric soția mea, în imediata vecinătate cu fiica mea, Iris.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
La Olimpiada de făcut bine, mama e multiplă medialiată cu aur. A fost o femeie puternică, ambițioasă și foarte atașată de mine și fratele meu. Ne-a crescut singură încă de când eu aveam cinci ani, iar fratele meu, patru. Binele făcut de o mamă e incomensurabil.
Nu știu cât de mare e binele pe care l-am făcut vreodată cuiva, dar știu că am încercat cât am putut să fie cu adevărat un bine. N-am făcut niciodata un bine la „futu-i mă-sa”. Nu pot să indic pe cineva anume… sau pot, dar nu vreau. Or fi vreo câțiva oameni care mă țin minte.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Acțiunea „Bikers For Humanity”. Aș sta zile întregi să le povestesc despre zilele de vară în care, alături de sute de motocicliști din România, o dată pe an, am construit sau renovat case destinate unor oameni necăjiți. Nu poate fi descris în cuvinte sentimentul pe care-l trăiești atunci când un om îți strânge mâna și-ți mulțumește cu lacrimi în ochi, pentru că i-ai schimbat puțin traiul în bine. E un serial din viața mea de care sunt tare mândru, abia aștept la anul episodul 4.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Nu vreau să vorbesc despre asta.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Revoluția din 1989. Am trăit-o intens, pe viu. Am fost în București pe 21 și 22 decembrie. Mi-au zburat la propriu gloanțe pe la ureche, eram înspăimântat. dar fericit. Scăpasem de comunism, de boala aceea necruțătoare care ne măcina de zeci de ani ființa și, mai rău, spiritul. A fost un moment unic în viața mea, a noastră. Aveam doar 18 ani, îmi începeam viața. Nu trebuia să-mi mai ascund pleata, puteam să merg unde voiam, puteam să mă exprim liber și apăruse în sfârșit speranța unei vieți decente. Astăzi mă bușește râsul când realizez cât de naiv eram să cred că țara asta o va duce bine vreodată.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
În Deltă, încă se mai poate spune că e un loc frumos.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
În New York, astă-vară… e singurul loc în care am fost și nu s-a uitat nimeni ciudat când i-am spus că sunt român. Și de bine ce mă simțeam mai și plusam cu câte un Năstase, Nadia… Dracula, Ceaușescu 🙂 . Simona Halep a mai reușit să trezească sentimentul ăsta de mândrie, apoi m-am culcat.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
În Italia, tot astă-vară. Am mai văzut țara asta de cel puțin trei ori până anul ăsta, însă de fiecare dată le spuneam că e prima dată. Imediat cum le dezvăluiam că sunt român aveau o grimasă mai aparte. Reacția aceea pe care o are un barbat dacă-i spui că surorile Kardashian sunt frați. Zâmbeau, erau amabili, comunicam în engleză, toate bune și frumoase până când… zbang!!! Le spuneam că sunt român…WTF? 🙂 Imediat completam că sunt turist, că mai casc gura aiurea un pic pe aici și plec acasă la mine. Abia atunci simțeam puțină relaxare din partea lor.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Am mai multe răspunsuri, ele depind de stările emoționale de moment; de prost, de drag… De nenumărate ori m-am gândit să plec. „Vând tot și plec din țară“ e vorba pe care o întâlnesc aproape la fel de des ca pe celebra „M…e PSD!” sau „Bună ziua!”. Sincer, e cam târziu pentru mine, aici am prietenii, aici fac ce-mi place, aici e cam totul pentru mine, însă m-aș bucura enorm ca fiică-mea să-și croiască un viitor într-o țară prietenoasă cu cetățenii ei.

Un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Cel mai frumos 1 Decembrie din ultima vreme este acela când la mine în ogradă la Mogoșoaia, împreună cu niște prieteni motocicliști, am făcut fasole cu ciolan la ceaun, în timp ce ascultam Five Finger Death Punch. Când s-a terminat „caseta” am încercat să cântăm imnul național. Din cauza palincii, nu sunt sigur, dar cred că l-am cântat pe cel al Mozambicului. Măcar am încercat! Deși îmi scapă multe amănunte de la acea sărbătoare, ăla e un 1 Decembrie pe care chiar o să-l țin minte. Cred că românul din mine a fost marcat de moment… puternic.

 mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one + 17 =