„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Cristian Lascu e un om de știință extrem de apreciat local și internațional. Sunt mai mult decât onorat că îl cunosc pe acest reputat speolog care a descoperit, printre altele, o peșteră cu un ecosistem unic, a realizat cele mai bune imagini subpământene și a condus cu excepțională pricepere „National Geographic”. În particular, e un om plin de farmec, un povestitor fabulos și un hâtru „Old School”.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
I-as spune că o invit (persoana!) să mă cunoască. O asigur că merită deranjul.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Andrei. Nu numai că e fiul meu, dar e şi un tip foarte fain.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Traian Orghidan, directorul Institutului de Speologie, când m-a angajat cercetător acolo, împlinindu-mi un vis mai vechi.
Faptă bună. Poate când am salvat , cu un efort epuizant, un prieten dela înec, pe o mare agitată.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Pe 22 decembrie 1989 înaintam în primele rânduri ale unei colaone care se îndrepta pe Calea Victorie spre Comitetul Central. Tocmai se anunţase declararea stării de necesitate. Deodată din faţă au apărut nişte TABuri, cu mitaliera spre noi. Gata, urmează Tien an Men, s-a zis cu mine. Tocmai alesesem vitrina unui magazin prin care să săr ca să încerc o salvare disperată. Deodata pe primul TAB a apărut un om în uniformă şi ne-a fluturat o flamură. Hait, armata e cu noi, am simţit o imensă uşurare şi bucurie. Am fost apoi în piaţă, mator la la fuga elicoptertului, proclamaţia, ocuparea CC, emoţiile şi uluirea şi naivitatea primelor ore ale revoluţei. Abia apoi a început lovitura de stat. O fărâmă de istorie trăită.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Mi-au plăcut şi ştiinţele exacte, mai ales fizica. Dar matematica îmi dădea coşmaruri. Din fericire la facultatea de geologie era fără matematică. Dar m-a pus naiba să rămân repetent în anul III. Mi- am luat un fel de an sabatic, aveam şi examene echivalate cu 9 şi 10. Dar deodată a venit trăznetul: s-a introdus matematica, aveam de dat un examen diferenţă la spaima vieţii mele. Mi-a căzut tavanul în cap, credeam că nu am cum să trec examenul şi voi fi exmatriculat. Am trecut cu chiu, cu vai hopul, dar coşmarurile pe care le-am avut înainte de examenul acela revin uneori şi mă fac să săr din pat.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Dacă te referi la statul România, atunci sunt bătăliile de la Griviţa şi Plevna, când o armată abia ieşită din evul mediu, instruită şi echipată, condusă de coamandanţi pricepuţi şi un principe prusac dar patriot, a câştigat cu erosim independenţa de stat. Dacă ne întoarcem în trecutul mai îndepărtat, i-aş spune despre înflorirea civilizaţiilor neolitice dintre Dunăre şi Nistru, despre Gânditorul de la Hamangia şi mai ales despre uluitoarea creativitate a culturii Cucuteni.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
La Casa Liliecilor de la Jupâneşti, o cabană uitată de timp, unde sunt ca acasă, într-o zonă mai mult pustie, cu natură faină, peşteri minunate, la poalele Munţilor Mehedinţi.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.

De câteori străinilor le place mămăliga pe care o fac mă simt un român împlinit. Dar cred că mândria românească poate căpăta strălucire când învingi în luptă dreaptă.
Eram cu prietenul meu Mişu Gligan din Cluj la un mare congres internaţional de speologie, în California. Ei despre România nu ştiau prea multe şi nici nu aveau aşteptări prea mari. A venit ziua în care era programată prezentarea noastră. Emoţii mari. Timp alocat, 10 minute. S-a făcut întuneric căci prezentarea era ilustrată cu diapozitive. După puţin timp au izbucnit primele aplauze, apoi la sfârşit acalamţii minute în şir,pentru descoperirile remarcabile ale unei întregi generaţii, puse în pagină cu măiesterie şi pasiune. Era o furtună, căci în sală se aflau poate 1.000 de participanţi, din tot felul de ţări. La sfârşitul congresului am fost declaraţi cei mai buni din lume în competiţia de imagini subpământene.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Când Vadim, Becali, Eba, Grapini, et Co luau cuvântul în Parlamentul European. Anul trecut, când vizitând un parc natural din Norvegia rangerii mi-au spus că nu mai au probleme cu lupii, care au migrat spre nord, dar au venit românii care se furişează şi le mănâncă gâştele sălbatice şi lebedele.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Niciodată nu m-am gândit să plec. Cred că din vreo trei motive: iubesc mult natura noastră, munţii îi simt ca ai mei, în alte părţi n-aş avea acest sentiment de proprietar. Din adolescenţă am dorit să mă fac speolog, am reuşit, terenurile mele de cercetare şi explorare au devenit Carpaţii, Dobrogea. Mă simt legat de descoperirile mele din aceste locuri… Dar probabil cel mai serios motiv a fost că mereu, după ce am stat măcar câteva săptămâni în alte părţi de lume, fie că a fost SUA, Antarctica, Bermuda, Canada, mi s-a făcut un irezistibil dor de casă. Poate blestem,poate vocaţie, habar n-am.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
1 Decembrie e o zi în afara anotimpurilor. Nu mai e toamnă, nu e încă iarnă, te pregăteşti pentru moşii sărbătoreşti ce vin curând, Niculae, Moş Crăciun, Moş Revelion… De obicei e o zi ceţoasă şi zgribulită, stai la televizor la discursuri răsuflate. Niciun 1 Decembrie nu mi-a rămas în memorie: Q.E.D… Te gândeşti ce înţelept era Neagu Djuvara când propunea ca ziua Naţională să fie 10 Mai, o dată care are şi ea o mare încărcătură istorică şi e în plină sărbătoare a naturii. Se bucură românul de iarbă verde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × four =