„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Cristian Oxi Constantin e „fratele meu desenat” (îi zic așa din pricina incalculabilelor sale tatuaje). Practic, e tot ceea ce nu sunt eu: cool, de acțiune, intrepid, ambițios. Îl știți, poate, în calitatea lui de Artist Manager, deși ar performa în orice domeniu în care trebuie să construiești ceva de la zero, iar gloria ține doar un sfert de oră, după care trebuie s-o iei de la capăt.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că sunt de treabă și fac multă caterincă, dar foarte serios la job și că ajut dezinteresat pe oricine are nevoie de mine.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Mama. Am o relație extraordinară cu ea.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine?
Aici sunt mai mulți oameni. Cercel Lazăr – omul care m-a introdus în muzică, mai exact m-a invitat să fac parte din trupa Praf În Ochi. Diana Colcer – care mi-a dat primul job, la revista „Bravo”. Dragos Vărșăndan și Claudiu Șerban – care m-au „pus” redactor-șef la „Bravo”.

Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Îmi vine în cap o poveste. În spatele blocului în care locuiam când eram copil, se săpase o groapă adâncă de câțiva metri pentru a se lucra la niște conducte de apa. Cumva alea s-au fisurat și groapa a început să se inunde, dar nimeni nu s-a sesizat. Într-o noapte ploua torențial și eu veneam acasă cu un prieten. Am auzit un schelălăit venind din groapă. Un câine căzuse acolo. Și înota în gol, neavând cum să iasă. M-a ținut prietenul meu de picioare și eu m-am băgat cu capul înainte ca să scot câinele. Câinele era disperat și de abia mai inota și de frică m-a tot mușcat, dar până la urmă l-am scos. E un moment care m-a marcat și m-a făcut să devin un om mai bun.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Le-aș povesti cum am cucerit-o pe bunica lor. Over and over. :))

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Hmmm… Nu pot zice unul anume. Dar am avut multe „down”-uri profesionale. Când s-a rupt colaborarea cu Ruby a fost unul dificil. Dar am făcut ce am făcut de fiecare dată, am muncit mai mult, cu mai multa dedicare și atenție. Pe mine eșecurile profesionale mă motivează foarte tare.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
I-aș povesti de falsa eliberare din 1989. Când oamenii chiar au crezut că vor trăi mai bine. Nu a fost o revoluție. A fost doar înlăturarea unui conducător. 30 de ani mai tarziu. Suntem în același punct. Poate chiar mai rău, că nu există nicio perspectivă de îmbunătățire a nimic. Nu se dezvoltă nimic. Nu se creează nimic.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Cluj. I love Cluj. Îmi place totul, de la oameni la locuri, restaurante, chiar și stadion. Am fost ultima dată când am văzut meciul România – Danemarca. Și am fost impresionat de gradul de civilizație.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Mereu mă simt bine că sunt român. Am tendința să asociez cu chestii sportive faptul că ești mândru să fii român (gen, Simona Halep sau Cristina Neagu și, mai nou, Marius Copil) pentru că în rest nu prea mai avem cu ce să ne mândrim „palpabil”. Dar ultima dată m-am simțit bine când am fost să schimb niște bani și omul de la casă era un turc și, din greșeală, mi-a dat mai mulți bani. I-am numărat și i-am dat înapoi diferența, apoi a zis într-o română stâlcită: „Bun băiat, bun român”.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Absolut niciodată.

De ce trăiești în România?
Pentru că aici am reușit cumva să realizez ceva și să câștig o pâine. Și cel mai important e că aici am familia.

Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
M-am gândit de multe ori să plec. De multe ori și spun că aș vinde tot ce am și mi-aș lua un apartament undeva lângă o apă/ mare/ ocean și m-aș angaja ca vânzător la un supermarket. Cred că aș fi mult mai echilibrat în plan personal. La noi, problema e că mai nimeni nu vrea să muncească. Ne-am păcălit cu niște titluri gen „manager”, „project manager”, „event bla bla”, „pr” când de fapt foarte puțini înțeleg ce au de făcut și cât au de muncit. Unul dintre motivele pentru care aș pleca e că aș vrea să muncesc în altă parte cu oameni serioși. Și altul ar fi că nu exista nicio perspectivă reală de a realiza ceva pe termen lung aici. Clasa politică fiind singura vinovată.

Ce faci de 1 decembrie de obicei?
Când eram mic mergeam cu bunică-miu la Arcul de Triumf ca să vedem parada. Și după veneam acasă și mâncam cu ai mei mâncăruri tradiționale. Și oricat de „lame” ar părea, îmi plăcea să mă uit la TV, în special la Pro TV,

Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 8 =