Știrea acestei săptămâni vine din Australia și e citată de „Telegraph“: managerii unui McDonald’s non-stop au apelat la acordurile muzicii clasice pentru a-i alunga pe tinerii care transformau, seară de seară, parcarea într-un club în aer liber. Strategia a funcționat, iar numeroșii pierde-vară care se strângeau acolo și-au căutat alt loc de distracție. Ideea nu e nouă, un Consiliu local de la Antipozi apelând tot la muzică simfonică pentru a goli de petrecăreți o parcare publică, după ce dăduseră greș cu melodii din repertoriul lui Barry Manilow. Firește, articolul despre găselnița de la McDonald’s a generat o furtună de comentarii, părerea generală fiind că „e rușinos că muzica simfonică are un asemenea impact…“.

Pățania seamănă cu una dintre povestirile favorite ale copilăriei mele. Se găsea într-un volum al compozitorului, muzicologului și scriitorului George Sbârcea alias Claude Romano (el a compus, pe vremea în care șlagărul era șlagăr, „Ionel, Ionelule“, sub amenințarea că dacă nu iese o melodie de succes, va fi dat afară de la Revistă…). Dacă memoria nu-mi joacă o festă, una dintre povestiri era despre membrii unei orchestre care s-au refugiat, din pricina furtunii care începuse după ce s-au rătăcit, într-o casă părăsită din pădure. În acea casă, au fost atacați de lupi. Neștiind cum să se apere, muzicienii au început să cânte, iar lupii au fost alungați ori și-au zdrobit capetele de ziduri. Dimineață, când amenințarea dispăruse, instrumentiștii și-au dat seama că interpretau, pentru a câta oară?, uvertura de la Amurgul zeilor de Wagner!

Czech_Philharmonic_Orchestra_-_2011Wagner pune lupii pe fugă

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × three =