Scandalul provocat de difuzarea la televiziunea publică a unui colind ale cărui versuri pomenesc despre arderea evreilor ar putea transforma chiar și pe cineva lipsit de păreri față de acest delicat subiect în filosemit. Nu de fațadă, nu pentru că așa e politically correct, nici ca să se ajungă la o la fel de ofensatoare discriminare pozitivă, nici la adăpostul clișeului vadimistic folosit de orice antisemit dat în fapt (vai, dar cel mai bun prieten al meu e evreu!). Pur și simplu.

Cred că orice om cu scaun la cap care a aflat de mizeria de la TVR3, postul vopsit prea strident în verde sub conjuncturala egidă a guvernanților cărora li s-a servit stația pe tavă, ajunge filosemit fie și urmărind leapșa responsabilităților în acest caz.

Cum a pornit scandalul, justificările au început să curgă, iar disculpările sunt mai mult decât grotești. Aflăm, astfel, de la directorul Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Cluj, Tiberiu Groza (citat de Mediafax), numai grozăvii. Că nu există colinde antisemite (calificativul jidovan afurisit și constatarea că jidovul e bun doar când iese pe horn sunt, probabil, eșantioane folclorice ale ospitalității noastre, care suntem aici de mii de ani, în bună pace cu naționalitățile conlocuitoare pe care le exporta Ceaușescu exact ca pe mobilă); că respectivul colind e străvechi, cules dintr-o mirifică zonă folclorică și până acum nu s-a plâns nimeni de el; că a fost ales pentru că era inedit, adică nu mai fusese interpretat la televiziune (de ce oare?!), dar și pentru că era scurt, în condițiile în care era frig afară, și, oricum, nu discreditează pe nimeni?!

În ce mă privește, am fost filosemit de mic. A fost o întâmplare, dacă aș fi avut vecini mai apropiați suedezi, aș fi fost acum, probabil, filosuedez. Doar că vecinii mei de etaj erau evrei sefarzi. Nenea Radu, hâtru nevoie mare, s-a prăpădit primul. Era microbist înfocat, așa că a făcut infarct la un meci de cupă și s-a dus după un meci de campionat (așa cumva am devenit și filostelist). Domnul Moreno era foarte blajin, asta e cam tot ce îmi pot aminti, și se născuse în Bulgaria. Doamna Moreno era o economistă respectată, un om nespus de înțelept și o companie adorabilă. De la dumneaei am învățat să ascult Vocea Americii; că nu se cuvine să îți arăți coapsele la televizor (Corina Chiriac, într-un număr de varietăți, mă rog, aici, adolescentul n-a fost chiar de acord!) ; că dacă ies în lume, să mă ciupesc în obraji în prealabil – mai bine să mă pizmuiască lumea că sunt îmbujorat, decât să mă compătimească pentru paloare; că Revista Mea, care apărea în Israel în limba română, o avea cam multe bârfe, dar măcar e liberă; că Mircea Crișan (ce puțin s-a scris la recentul său deces…) e un comic nemaipomenit. Și multe altele.

Ulterior, m-am atașat de scrierile unor autori pe care îi suspectez în forul meu lăuntric că au scris după pofta sufletului meu – Ephraim Kishon, Karinthy Frigyes, Philip Roth sau Woody Allen. Bancul cu evreul ce trece pe sub balconul arabului care scutură covorul și-l întreabă „nu pornește, nu pornește?!“ a devenit favoritul meu. Am fost publicat în „Realitatea evreiască“ (cu articolul „Nu e o țară pentru bătrâni“), îmi place să cred, nu pentru că domnul Vainer a fost colaborator apropiat al tatălui meu.

Nu v-am povestit toate astea ca să mă bag în seamă într-un scandal care nu e al meu și nici ca să fac trafic cu subiecte sensibile. Ci doar ca să denunț public ce e de denunțat, ceea ce cred că e o obligație cetățenească, și că devenirea unui simplu om ar fi fost alta dacă n-ar fi cunoscut alți oameni, întâmplător, evrei. Nu știu dacă aș fi fost mai bun sau mai rău. Știu sigur însă că țara mea, ba și continentul meu, s-a dezvoltat în perioadele în care românii, maghiarii, germanii sau evreii au conviețuit civilizat. Asta vreau și acum, nimic mai mult.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 − fourteen =