Oricât de implauzibil ar suna, până joi, 21 aprilie, nu jucasem în viața mea poker. Preferasem, până atunci, alte cărți! În afară de șeptic și alte asemenea jocuri puerile, nu-mi amintesc să fi participat decât la o partidă de whist, un joc mai elaborat, pe care, cu bafta începătorului, am câștigat-o – avea să rămână și singura! În plus, dacă ajung să joc, totuși, cărți, pornesc de la o premisă total greșită, anume, că e nepoliticos să te gândești ce cărți au ceilalți în mână!

Cum am învățat să joc poker e o poveste lungă, a cărei versiune abreviată sună așa: am primit o invitație de a participa la o lecție deschisă de poker și am acceptat fără să stau pe gânduri, o dată, pentru ineditul experienței, în al doilea rând, pentru că trainer avea să ne fie – eram 6 bloggeri la masă – Dan Chișu.

Chișu e un tip pasional – îmi amintesc că i-am luat o dată un interviu, pare-mi-se avea un show culinar la televizor, și mi-a vorbit cu atâtea detalii despre modul de preparare încât mi-a lăsat gura apă, iar după întâlnire, m-am repezit spre primul loc în care să-mi ostoiesc foamea provocată brusc. S-a nimerit a fi o covrigărie, dar nu m-a deranjat deloc, deși n-aveau sortimente cu foie gras ori ce avea să mai prepare Dan Chișu când făcea de serviciu la Esperanto.

Cu aceeași pasiune vorbește și despre poker, deși s-a apucat doar de doi ani, iar acum participă cu aplomb la puternice turnee internaționale.

Masa la care am aflat ce înseamnă PokerStars
Masa la care am aflat ce înseamnă PokerStars

Pe scurt, în timp ce Vlad Petreanu, Chinezu, Marian Crăciun, Otravă, Vladimir Drăghia și cu mine ciuleam urechile, hipnotizați de jetoanele cu valori apreciabile cu care Dan Chișu se juca neglijent pe masa de joc, am reținut așa:

  • poker-ul nu e un joc de noroc, prima dovadă menționată fiind că nu există campioni mondiali la loto; la poker, însă, da, sunt cam aceiași, dar asta-i altă discuție.
  • norocul contează, fie că e poker tradițional sau Texas hold’em, doar la anumite mâini, în rest e strategie, atitudine, calcul, licitație (ca la whist, de exemplu, ceea ce m-a făcut să mă bucur, suna cunoscut!).
  • sunt jucători pentru care numai norocul contează – se numesc gambleri.
  • dincolo de importanța gesturilor și de răbdare (ba chiar și de expresiile feței, de unde s-a născut și descrierea unui chip imperturbabil, poker face), acest joc poate fi asemuit modului în care îți gestionezi afacerea: e primordial să știi când să riști, când să te abții, când să îți ții banii în coșuri diferite etc.
  • e vital să îți studiezi partenerii de joc atunci când ești la masă, iar de la propagarea Internetului încoace, a devenit mult mai simplu să afli tot despre adversari la un turneu – câte competiții au bifat, cât au câștigat efectiv etc.

Ca să nu vă plictisesc cu elemente teoretice, sar peste etape și vă prezint performanța personală de la turneul de elită la care am participat: la prima apariție, am izbutit un nesperat loc 5 din 6.

Scăpat de emoții, am urmărit cu sufletul la gură jocul până la final
Scăpat de emoții, am urmărit cu sufletul la gură jocul până la final

Faptul că am fost penultimul m-a încurajat să abordez cu multă încredere revanșa, pe care sper să mi-o iau după-amiază, online, la o partidă pe https://www.pokerstars.ro/. Am un singur mesaj pentru ceilalți 5: băieți, cine vrea să fie al doilea azi?

– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.

2 COMENTARII

  1. Intr-adevar, pokerul nu este un joc (doar) de noroc. Ai nevoie si de putin noroc pentru a avea sanse mai mari de castig, deci are o influenta, in functie de ce carti iti vin. Mi-a placut cum ai punctat chestia cu campionii mondial, a fost si amuzant. Mi-ar place sa pot sa iau parte la un astfel de „curs”, nici eu nu ma pricep dar am jucat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine + five =