Cum a fost în Bucureștiul meu de peste Prut. Vizitați Moldova!

Am ajuns pentru prima oară la Chișinău în această iarnă și, dacă ar fi descriu în trei cuvinte această experiență, aș spune că m-au frapat, întâi de toate, ospitalitatea, autenticitatea și farmecul locale. I-am zis, pe loc, Chișinăului, Bucureștiul meu de peste Prut, întrucât m-am simțit la fel de familiar ca în orașul în care stau de o jumătate de veac.
Am descins, într-o vineri după prânz, de la aeroport direct la Propaganda Cafe, un restaurant decorat ca o casă de păpuși, reproducând creativ și cu umor interiorul, vintage și kitsch, al locuințelor basarabene din veacul trecut, sub ocupația sovietică (îmbogățit cu portrete ilare ale lui Vladimir Vladimirovici Putin, pentru o tentă de actualitate tristă și veselă deopotrivă). Nu m-am repezit la udătură fiindcă știam că mă va aștepta o seară dificilă, cu degustări multiple, așa că mi-am potolit pofta cu feluri de mâncare de care mi-era foarte dor (le știam din România, dar eram curios ce gust au la mama lor): excepționala șubă (un fel de salată de boeuf, dar cu pește și sfeclă), precum și proverbialele plăcinte umplute cu varză, brânză sărată și, respectiv, cartofi. După o scurtă reîmprospătare la hotelul City Park, aflat în plin centru, la doi pași de catedrala mitropolitană, cum zic gazdele, am purces spre Palatul Republicii, unde, alături de sute de persoane, am participat la Vernisajul Vinului, ediția a XVII-a – „Dansul perlelor de iarnă”. M-am delectat cu vinuri spumante, albe, rosé și roșii, dar și divinuri produse de vinificatorii reuniți sub brandul „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Cum a fost o ediție dedicată spumantelor, m-am concentrat pe acest tip de băutură cu care sunt destul de familiarizat de la serviciu (!). E drept, n-avusesem ocazia să degust vinuri de la Chateau Vartely, Cricova, Maurt sau Purcari. Le voi caracteriza ca un ageamiu: sunt minunate, fiecare în felul său, m-am simțit ca făcând parte dintre cei aleși. Seara de vineri s-a încheiat la restaurantul Vatra noastră, pe care-l recomand cu toată căldura pentru bucatele alese, cum ar zice tot localnicii, dar și pentru programul artistic remarcabil – un grup de fete care m-a uns pe suflet (inutil să precizez, pe toată șederea mea la Chișinău am ascultat doar folclor autentic, nici pomeneală de manele).
Sâmbătă am plecat dis-de-dimineață la Mileștii Mici, în preajma Chișinăului, unde se află cea mai mare colecție omologată de vinuri din lume, 1.500.000 de sticle. E un uluitor oraș vinicol subteran (peste 200 de kilometri, dar vizitabili circa 55, unde e și vinul), fabulos punct de atracție turistică doldora de revelații (da, există și încăperi secrete unde a fost ascuns vinul după ce luminatul, dar sovieticul Mihail Gorbaciov a poruncit stârpirea vinului). Și aici a avut loc o degustare cu tot ce ai putea râvni mai bun din bucătăria tradițională moldovenească, stropită abundent cu vinuri de soi produse la Mileștii Mici. De aici am plecat spre Vinăria Asconi, fondată în 1994 și care este și în prezent o afacere de familie. După o degustare temeinică de vinuri alese, am avut prilejul unor gustări de-a dreptul sardanapalice. Dar ce m-a impresioant cel mai tare a fost complexul hotelier compus din 12 căsuțe tradiționale, cu 20 de camere în total. Căsuțele si camerele au un decor tradițional, similar cu cel al strămoșilor noștri de peste Prut, iar când va fi inaugurat, îl consider unul dintre cele mai mișto destinații de vacanță în care cauți experiențe autentice.
Seara avea să se încheie cu o vizită la Castel Mimi, un loc neverosimil – mi-aș dori să existe așa ceva în România – splendid restaurat, fostă proprietate a lui Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei din perioada țaristă, vinificator de soi, dar și guvernator al Băncii Naționale a României. Literalmente e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat în 2019, iar petrecerea de dinaintea Crăciunului m-a uimit prin bun gust. Despre turul virtual al castelului, o experiență multimedia care trebuie trăită, nu povestită, nu vă spun mai mult. În schimb, despre opulentul restaurant Bufnița Albă nu m-aș opri din povestit. Printre foarte multe lucruri pe care le-am mâncat acolo, toate memorabile, aș pomeni melcii moldovenești crescuți în viță de vie, serviți în sos de unt și verdețuri culese din grădina Castelului, stropiți cu un pic de suc de lămâie, alături de pâine înmuiată în untul aromatic și de un pahar de Fetească Albă „Castel Mimi”. Serios, vizitați Moldova și beți-i vinurile, e mult mai bine decât bănuiți.

• Articolul a fost scris pentru publicația „Zile și nopți”.