Cum încap două femei în cămașa unui bărbat

„Cea mai puternică”, spectacolul-laborator pus în scenă de Antoaneta Cojocaru la Teatrul de Comedie (Sala Nouă de pe Sfânta Vineri, lângă Templul Coral), conferă o inefabilă perspectivă feminină asupra unui triunghi amoros. E o puternică și convingătoare experiență scenică și dramatică bazată pe piesa lui August Strindberg, la finele căreia vei duce acasă o revelație: artista Antoaneta Cojocaru calcă apăsat pe drumul consacrării. Prezența sa în teatrul românesc are forța pe care i-o împrumută scaunului cu care lovește obsedant podeaua, lăsându-l să vorbească în locul ei într-o piesă în care personajul ei tace expresiv, nuanțat, emoționant.

„Un fapt de viaţă banal, cotidian, pe care îl întâlnim la tot pasul, pe care l-am trăit sau nu într-o formă sau alta, o ştire de ziar. În lupta pentru a fi iubite, strivind chiar iubirea, două femei, deloc întâmplător, se opresc din drumul lor obişnuit, pentru că nu mai  înțeleg cât de departe poţi merge în numele iubirii, unde apare singurătatea, unde pleacă atunci când pleacă celălalt. Două femei iubesc acelaşi bărbat în seara de Crăciun”, zice Antoaneta despre experimentul său teatral.

Faptul banal de viață capătă însă la dramaturgul Strindberg, în lectura omului de teatru și de dans Antoaneta Cojocaru, valența la care se referă scriitorul Maurice Maeterlink într-un eseu celebru: tragicul cotidian nu e compus din marile dureri dintr-o viață (de câte ori pierdem pe cineva drag pe parcursul unei vieți? Putem număra pe degetele de la mâini, uneori ajunge și una), ci din micile vicisitudini zilnice. În cazul piesei „Cea mai puternică”, mostrele de tragic cotidian apar la tot pasul:

• când soțul devine obsedat de lalele aidoma tinerei care îl iubește.
• când soția își freacă mâinile gata să și le strivească neștiind dacă să invite la masa de Ajun latura extraconjugală a triunghiului amoros.
• când schimbă scaunul cu presupusa amantă pentru a se pune în locul ei.
• când o sărută pentru a simți ce a simțit tatăl copiilor ei cu alta.
• când molfăie ciocolată fiindcă și amantei îi place.
• când o acuză că n-a trăit secvențe mai puțin idilice alături de soțul care o face tâmpită pe menajeră dacă nu-și găsește papucii de casă.
• când se crede cea mai puternică fiindcă va rămâne alături de soț.

Cum încap două femei în cămașa unui bărbat e un fapt de viață atât de frecvent întâlnit încât s-a banalizat, cu excepția cazului în care ești chiar tu în situația asta. Atunci, ai băgat-o pe mânecă, ne dau de înțeles Antoaneta Cojocaru și Mihaela Teleoacă, pe parcursul unui experiment teatralo-coregrafic efervescent, evidențiind maniheismul paradoxal al vieții încurcate: blondă și brună, matură și tânără, în alb sau în negru, doamnă X sau domnișoară Y, femeile suferă la fel. Căci Judy O’Grady/ Și nobila Lady/ Deși servantă una/ Iar alta stăpâna ei/ Sunt amândouă tot femei, cum altfel zis-a Wordsworth.

Ce mi-a mai reținut atenția în „Cea mai puternică”:

• scenografia fluidă, expresivitatea elementelor coregrafice, muzica, durata spectacolului (un ceas plin).
• am primit la intrare cel mai recent număr din „Cockaigne”, revistă care devine personaj într-o replică a Doamnei X, de la care aflăm că mireasa citea această publicație în noaptea nunții, în timp ce mirele juca biliard. Să-mi amintesc să-l sun pe amicul Cristian Niculae, să-i transmit invidia amicală pentru că revista la care lucrează e subiect de reprezentație!
• o spectatoare m-a atenționat discret în timp ce scriam pe mobil, crezând, presupun, că dădeam mesaje, ignorând spectacolul. De fapt, îmi notam idei și replici, așa obișnuiesc cronicarii.

La finalul piesei, Domnișoara Y iese din scenă pe o scară camuflată într-un șuvoi de gheață ce a pătruns prin ferestrele deschise, în timp ce interpreta ei, Antoaneta Cojocaru, se insinuează cu grație și discreție în memoria afectivă a publicului. Actrița e în teatrul românesc pentru a rămâne.

– mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.