Interviu acordat pentru muzaholic.ro, un site „dependent de frumos“

 Salutări, Horia. Mulțumim ca ai acceptat ideea unui dialog virtual, în aceasta eră a Internetului, despre care spuneai cândva că ne transformă în proprii noștri turnători. A devenit dictonul zilelor noastre „Ești ceea ce share-uiești”?

Sigur, în principiu, îți poți face o idee despre cineva în funcție de ceea ce distribuie în rețelele de socializare. Să fim înțeleși, în lumea asta mare a Internetului, nu sunt doar fete mari și feți-frumoși, poți să te prinzi care are o obligație partajând te miri ce, cine vrea să intre pe sub pielea cuiva etc.

Ce poate afla un om despre Horia Ghibutiu urmărindu-ți profilul de Facebook sau citindu-ți blogul?

Poate afla tot ce doresc eu să afle, firește, nici mai mult, nici mai puțin! Ceea ce mi-aș dori să găsească pe blog ar fi niscaiva semnale culturale, să poate face cunoștință cu oameni mai greu accesibili, să mai citească o recenzie cinstită, cam asta mi-am propus.

 Ești genul de persoană care se ia in serios? Răspunzi sau mai degrabă reacționezi la diferite comentarii stârnite de postările tale?

Mă feresc teribil de ispita de a mă lua în serios. Prietena mea mă tachinează adesea pentru faptul că stau să le răspund tuturor, cred că e o normă elementară de politețe. Celor care nu împărtășesc însă valorile mele ori sunt necivilizați, nu mă ostenesc, le blochez comentariul și basta!

 

Ca reprezentant al presei ai fost probabil nevoit sa privești și să analizezi cu imparțialitate ce se întâmpla în jurul tău. Au existat momente însă, când ai tratat totul foarte personal, înfruntând apoi consecințele?

Desigur, când lucram la un cotidian influent și scriam pe teme politice, am primit maldăre de jigniri, postacii confundau autorul cu opera. Am și scris vreo două articole compilând comentariile savuroase, din care reieșea că sunt urât ca o pendulă stricată, am față de sconcs călcat de mașina de tuns iarba, m-am vândut pe o ciorbă de burtă Palatului Cotroceni… Când apăream zilnic la televizor, mai strigau oamenii după mine la metrou, nu totdeauna complimente, mă făceam că plouă…

Ai avea ceva sa îți reproșezi, privind acum înapoi? Situații in care ți-ai fi dorit sa fi avut o altfel de atitudine?

Uite, comit o indiscreție: aveam o emisiune la o televiziune de știri în care eram co-moderator și, nu în puține rânduri, aveam invitați sau subiecte indigeste. Tăceam cât se poate de semnificativ, era forma mea de protest!

Una dintre cele mai citite postări de pe blogul tău este, daca nu ma înșel, cea în care expui „rușinea presei”. Cum crezi ca s-a ajuns aici? Ce înseamnă să fii astăzi jurnalist în Romania?

S-a ajuns aici dintr-o sumedenie de motive, din care enumăr câteva: criza, managementul de presă încăput pe mîna unor oameni care n-au treabă cu presa, lucrul la normă, goana după accesări care nu aduc nimic, eliminarea, prin presiuni sau, pur și simplu, nepublicare, a unor anchete și investigații… Mi-e greu să definesc jurnalistul de azi, fiindcă oricine poate fi „ziarist“, îi trebuie doar WiFi și să se priceapă la copy/paste!

Întrevezi posibilitatea unei schimbări? Ai exemple concrete in care oamenii încă mai pun preț pe adevăratul jurnalism?

Da, am exemple: chiar azi m-a sunat cineva dintr-o agenție de PR și m-a întrebat dacă-i știu pe băieții de la Casa Jurnaliștilor, cum să nu, acolo se face treabă de calitate. Dar nu întrevăd nicio schimbare de fond, lucrurile s-au depreciat în asemenea măsură iar presa de calitate a fost atât de invadată de tabloid, prin bartere și nu numai, încât azi mainstream-ul a ajuns nișă!

Care ar fi din punctul tău de vedere exemplele demne de urmat in materie de jurnalism? Crezi in conceptul de formatori de opinie?

Cred, firește, în formatorii de opinie. Numai că nu totdeauna, cei care au format opinii la noi, de la Everac și Vadim până la cei ce populează televiziunile de știri la care refuz să mă uit, ar fi exemple de etică și obiectivitate!

 Crezi că tinerii de azi ar trebui să își aleagă mai atent „modelul” de urmat în viață? Chiar așa, pe cine admirai când ți-ai început cariera de jurnalism?

Da, ar fi grozav ca tinerii să-și propună să fie Tolontan, numai că e nevoie de har, multă muncă, nopți nedormite, arderea față de meserie, fidelitatea față de principiile sănătoase. Sigur, țin minte că am avut multe modele, în fața lui Ion Cristoiu îmi tremura vocea, savuram textele lui George Pruteanu și pe ale lui Ovidiu Ioanițoaia… Ulterior, am devenit coleg la pagina de opinii cu niște oameni de excepție – Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu – de la toți am avut câte ceva, mult!, de învățat.

Cum era viața în redacție prin anii ’90, când ai început și cum de ai ales jurnalismul în primul rând?

Viața era electrizantă, uitam literalmente de casă, ne prindea frecvent 3-4 dimineața la birou, eram mistuiți profesional, sfidam concurența, era bine! Am mai spus-o, practic, am început un soi de jurnalism de unul singur, aveam propriile mele publicații, făceam cronici de fotbal, cumva, a fost o băftoasă întâlnire între aspirație și vocație.

Care ar fi cele mai stranii reportaje făcute de tine?

Îmi aminesc de un reportaj făcut pe o stradă rău famată din Bruxelles, vizavi de Gara de Nord, la Europenele de fotbal din 2000 – prostituatele își făcuseră afișe pe care scria „Je participe aussi!“… Am fost și acasă la Adrian Minune, unde am cunoscut-o pe doamna Simionescu, mama celui mai cunoscut copil din România, am fost în blocul lui Marius Tucă de la Caracal, lista e lungă…

De la ziar la revistă. Acum esti redactor-șef la FHM. Este o schimbare de perspectivă?

În esență, nu, practic, da. Îmi place să cred că e tot gazetărie, doar că de alt tip, pentru alt public.

De ce ar trebui să considerăm această revista un must-read?

Mi-aș dori să fie un must-read! Iar dacă îi citiți pe Radu Paraschivescu, Adrian Georgescu, Andrei Crăciun, Vlad Stoicescu, nu veți regreta!

Ai o serie de interviuri cu niște oameni foarte faini. Cine ar fi trebuit să fie pe listă, dar nu se lasă încă „prins”?

N-am mai povestit nimănui: președintele Traian Băsescu. La început, prin intermediul purtătorului de cuvânt, mi s-a transmis un răspuns care lăsa o ușă întredeschisă, ulterior, mi s-a spus că nu intră în prioritatea de comunicare a Președinției. Am înțeles, ce era să fac?

Experiența cu televiziunea: te-ai vedea moderând propria emisiune? Despre ce ar fi vorba si mai ales pe ce canal de televiziune te-am vedea?

Ei bine, mi-a ajuns! Onest vorbind, nici nu mi se pare că aș avea calitățile necesare, dicția e așa și așa, să se ocupe cei chemați și cei capabili! Pe scurt, n-am nicio dorință legată de o carieră în televiziune: prea mult spațiu de umplut cu vorbărie goală, prea mare talmeș-balmeș, partizanat…

Ne recomandai zilele trecute să mergem la teatru. Cât de des reușești să ajungi într-o sală de spectacol? Preferi underground-ul teatrelor consacrate?

Din păcate, nu ajung la teatru atât de des precum mi-aș dori. Nu am preferințe legate de underground sau de teatrele clasice, apreciez spectacolele bune, prefer să nu aplaud la celelalte, și aici e o discuție întreagă, încă nu ne-am câștigat dreptul de a sancționa o piesă slabă, continuăm să ne rupem palmele la orice…

La filme ai timp să mergi? Ai vreun serial de televiziune care să te fi prins?

Merg rar, doar la vreun festival, dar am destule filme acasă (cumpărate, nu piratate!), timp să am să le văd nu prea găsesc! În principiu, sunt selectiv, am o propensiune pentru filmele de artă, dar mă fură și filmele de consum! Mă uit cu plăcere la „Urzeala tronurilor“, „Sherlock Holmes“, „CSI New York“, „Criminal Minds“, ba chiar și la „NCIS“!

Ce muzici ne recomanzi? Care sunt artiștii si albumele tale favorite?

Am gusturi îmbătrânite, mă tem, am rămas cu Pink Floyd, The Cure, U2, Coldplay, The Arctic Monkeys, dar am avut și perioade în care am ascultat în „heavy rotation“ brit pop, house ori trance. În schimb, mă ucide muzica de la radio, de când nu mai e Guerrilla, mă sufoc cu Radio France Inter, Europa FM, România Actualități – le ascult pentru știri, dar muzica, o, vai…

Îți faci timp sa descoperi muzici noi? Ai descoperit ceva fain în ultima vreme?

Îi redescopăr pe Daft Punk, pe Justin Timberlake, îmi displac însă muzica de tip comercial, hip-hop-ul și subcultura aferentă…

Noi spunem că MUZAHOLIC este „Dependent de frumos”, sub diferitele lui forme: artă, carte, muzică, spectacol. Ce este „frumosul” pentru tine?

Cred că avem gusturi comune, văd mult frumos în arte și în cărți, dar și pe stradă, în copaci. Frumosul, să zic așa, e acolo unde vrei să-l vezi!

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Horia,
    Frumosul il gasesti in fiecare seara, pe aleile Parcului Carol, mirosind a iarba proaspat cosita, a muguri de primavara, sub lumina prietenoasa a lunii care tremura in oglinda lacului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × one =