În România, se dă la întors la drumul mare: alaltăieri eram cu Ucraina, ieri nu mai eram cu Ucraina (decât de ochii lumii), azi suntem cu Ucraina până la victoria finală, dar stați să vedeți ce surprize ne aduce mâine.
E o răsuceală endemică, indicând uimitoarea capacitate românească de a schimba optica subit; de a spune ceva și de a întoarce apoi vorbele pe dos.
E o inconsecvență cronică în spusele noastre – și nu doar în ale noastre, căci datul la întors se ia pe aici: anglo-americanul Andrew Tate, pripășit pe aceste meleaguri, acuș spune că nu drumurile proaste i-au stricat mașina, acuș o dă la întors și spune că drumurile proaste sunt de vină. E o politică românească la care au aderat și cei care nu sunt de origine română, dovadă, panseul profund al maghiarului Markó Béla, probă a adaptării desăvârșite la un mediu cameleonic: „noi am fost și cu unii, și cu alții, dar, dacă faceți o analiză, o să vedeți că unii au fost deja cu alții, iar alții au fost deja cu unii”.
Nu faptul că am întors armele pe 23 august 1944 e cu adevărat uimitor, remarca marele cărturar Ion D. Sârbu, ci că pe 24 august nu mai era niciun filogerman în România. De atunci datează triumfalista strigătură populară „iac-așa, iac-așa, am f*tut Germania/ Iac-acuș, iac-acuș, o să-i f*tem și pe ruși”, marcând, conform unei definiri memorabile, o succesiune de trădări utile, precum și convingerea că îi putem păcăli pe toți. Ilustrez cum am fost și cu unii, și cu alții cu două imagini de arhivă.
Acuș suntem cu nemții, acuș suntem cu rușii, cu rezerva că putem s-o dăm la întors atât de rapid încât reiese că, de fapt, n-am fost nici cu unii, nici cu alții. În zilele noastre, avem un trimis special în SUA să le spună americanilor că mai suntem cu Ucraina doar un pic, după care o dăm la întors și ne batem în piept că suntem trup și suflet alături de Ucraina, cât despre trimis, nu l-am trimis noi.
Trădarea e o trăsătură care ține de firea umană, n-a fost brevetată pe aceste meleaguri. Însă trădarea șmecherească, un anume fel de a fi duplicitari, capacitatea nelimitată de a o da la întors cu aerul că nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase, răzgândirea subită, contrazicerea propriilor spuse au cunoscut aici rafinări istorice.
Dezicerea rapidă de o zicere anterioară a prins cheag nu de azi, de ieri. Avem expresii vechi care să ateste faptul că ne sucim vorbele. Astfel, în Transilvania și în Banat, când cineva și-a schimbat părerea pe neașteptate, se spune că și-a întors căpeneagul pe dos (conform Dicționarului de expresii românești în contexte, de Vasile Ilincan). Căpeneag înseamnă mantie și e derivat din maghiarul köpenyeg (sau köpönyeg), provenit din turcescul kepenek. Termenul circulă în altă expresie (o folosea și mama): după ploaie, chepeneag, adică e inutil să-ți pui mantie dacă nu mai plouă.
În ceea ce privește „a se da la întors”, aceasta e o expresie argotică, potrivit lucrării „Principalele surse etimologice ale argoului românesc actual” de Cătălina-Maria Ciorobâtcă (Necula). Astfel, verbul „a da” participă la 169 de expresii argotice, dintre care e de evidențiat „a se da la întors” (care înseamnă, citez, a-şi schimba depoziţia, a nu mai recunoaşte faptele penale declarate anterior).
Acțiunile premierului, care ba a trimis, ba n-a trimis pe cineva în America se circumscriu unei expresii argotice. La fel, când Andrew Tate se răzgândește în privința motivului pentru care a rămas cu bolidul în drum. Marcel Ciolacu trebuie să stăpânească argoul pentru a se înțelege cu omul de afaceri și partenerul său de viziune geopolitică Dragoș Sprânceană. După cum Andrew Tate trebuie să fie argotic pentru a se face înțeles de către asociații săi în afaceri. „Membrii grupării au un istoric infracțional bogat: acuzații pentru plănuit asasinate, trafic de droguri, cămătărie, recuperări, bătăi violente de stradă, dar și jonglerii financiare și cu terenuri”, potrivit articolului „Frații Tate împart bani din jocuri de noroc cu un sindicat de crimă organizată”, publicat de RISE Project.
La noi, ne întoarcem vorbele ca pe niște haine ponosite. Fix așa cum, pe vremuri, nevoiașii își duceau paltoanele la croitor, pe datorie, pentru ca partea uzată să fie întoarsă pe dos și acoperită de căptușeală, iar cea neuzată să fie purtată pe față. Astfel, vechea haină – subliniez: aceeași – devenea aproape pe loc o haină nouă. Totuși, personajele alese în acest articol, Marcel Ciolacu și Andrew Tate, pentru a ilustra modul românesc de a se da la întors nu sunt sărmane. Dimpotrivă, vorbim despre niște bogați.
Cum o dă la întors Andrew Tate
Mai întâi, participă la un interviu pe care i-l ia Mircea Badea. Bun, așa-zis interviu, pentru că Mircea Badea nu e jurnalist (dacă era, știa și engleză, or, la CNN-ul lui Voiculescu merge și fără). Și, nefiind jurnalist, își permite să apară total nedocumentat într-o discuție de promovare a lui Andrew Tate, în care cel din urmă îl tot corectează („Koenigsegg-ul nu mai e în România!”). Alt exemplu. Când Mircea Badea redă pe post ura politică față de Nicușor Dan a anteniștilor gudurați la picioarele stăpânului Dan Voiculescu – „deci nu-l votați pe acest primar, nu?” – Tate i-o retează senin: „N-a fost drumul de vină. Cred că a fost doar un ghinion cu mașina”.
După care, Andrew Tate o dă la întors cu o postare pe X, platforma pe care Elon Musk l-a primit cu brațele deschise când a cumpărat-o (imaculatul frate fusese suspendat): „mi-am stricat mașina nou-nouță pe străzile Bucureștiului. Sunt mai rele cu fiecare zi care trece sub cel mai rău primar din toate timpurile – Nicușor Dan. Dezastru total pentru oraș. Vi-l imaginați conducând România?”.
Conform altei expresii românești, cine se aseamănă se adună. Și Mircea Badea o dă la întors. Când revista pe care o conduceam, FHM, s-a închis în România, urmând tendința la nivel global și lăsându-l pe Mircea Badea fără o sursă majoră de contemplare individuală, a început să-mi sune telefonul. Erau prietenii mei, care au observat că Mircea Badea postase în social media un mesaj din care reieșea că sunt cel mai mare băsist în viață și în care jubila că voi crăpa în șanț de foame. Apoi, a dat-o la întors. Probabil – mă îndoiesc că s-a prins el – cineva i-a sugerat că se expunea singur unui proces pe care l-aș fi câștigat în șase secunde. Atât a putut sta în picioare Mircea Badea pe parcursul unei bătăi despre care kickboxerul Tate ar fi bine să nu afle, mai ales după interviul în care omul de televiziune a sărit ca un cățelandru dornic să se joace cu un câine mare. Ei, pe scurt, Mircea Badea a schimbat atunci „crăpat în șanț” cu „zvârcolit în șanț”.
Cum o dă la întors Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu o dă la întors pe toate planurile. Cu vorba și cu fapta. A dat-o la întors cu: turul doi; demisia; cârdășia cu complicele Greblă, uns șef imparțial al Autorităţii Electorale Permanente, omițându-se că tăiase porcul cu un apropiat al lui Georgescu; susținerea reală a candidatului Antonescu în favoarea celei hoțești, pe sub masă, a lui Ponta – oricum, e tot un drac la USL, hai să nu ne lăsăm prostiți. Pe lângă că o dă la întors, Ciolacu una vorbește și alta fumează. Crede că e mai șmecher fiindcă i-a mers până acum din plin și pentru că are abilitatea de a fi duplicitar, conferită de școala vieții, căci pe cea reală a aburit-o.
Sigur că, în comparație cu acești oameni de anvergură mondială, ce zic eu că fac nici nu contează. Mă mulțumesc însă măcar cu faptul că fac ce am zis că fac: votez cu Nicușor Dan, așa cum am făcut-o de fiecare dată când a candidat.
Foto copertă: Fototeca online a comunismului românesc Bulevardul Carol. Intrarea Armatei Sovietice în Bucureşti. Dată/loc: 30 august 1944. Cota: 61/1944.
