Ex-fotbalist de legendă la Steaua și la naționala României, fost antrenor cu rezultate măcar notabile, acum comentator TV, poliinstrumentist, rocker cu motor adevărat, scriitor în devenire. Acestea sunt crâmpeie din curioasa traiectorie a lui Gavril Pelé Balint, un jucător pe care l-am divinizat când eram un puști împătimit după Steaua cam ca, păstrând proporțiile, personajul principal din „Febra stadioanelor” de Nick Hornby.

Ne-am întâlnit de curând pentru un interviu, pe parcursul căruia am aflat că în copilărie i se spunea „Ticălosul” – nu mi-aș fi imaginat, băiatul provenind din Sângeorz Băi e mai degrabă un tip blajin! –, că vrea să se apuce de muzicuță și cum se transformă într-o carte poveștile sale mult-gustate pe Facebook.

Domnule Balint, la ce vârstă ați conștientizat că aveți o aplecare către scris?

Am conștientizat mai de curând, de când cu Facebook-ul. Sigur, depinde și de inspirație. Eu întotdeauna am fost un tip glumeț. În gașca mea povesteam mereu întâmplări din trecut, prietenii mei râdeau și spuneau „ar trebui să te faci actor, ai harul povestirii”. Apoi, am început să scriu anumite întâmplări scurte și le publicam pe Facebook. Când am văzut că lumea le adoră, am zis să continui.

În ce stadiu sunteți cu cartea?

Ideea cu cartea o am de multă vreme. În prezent, public din când în când pe Facebook, la sfârșit le voi aduna, adaug altele și gata cartea. Mă mai sfătuiesc cu prietena, înainte să le public, am și o colaboratoare care mai corectează textele, le „bibilim”. Cartea se va numi „Balint Pele Ticălosul”, așa eram poreclit când eram mic, pentru că făceam multe „ticăloșii” la mine în stațiune, la Sângeorz-Băi, eram năzdrăvan.

Și Bölöni scrie o carte. Ce alt fost coechipier v-ați dori să-și scrie amintirile de om și de fotbalist?

Mi-aș dori ca fiecare dintre foștii coechipieri de la Steaua să scrie o carte despre viața lui și, mai ales, despre episodul Steaua, ar fi frumos să vezi acea echipă din toate unghiurile. Cea mai interesantă perspectivă ar fi cea a lui Belo (n. red. – Miodrag Belodedici). Fiind prieteni și colegi de cameră atâta vreme, sunt curios cum ar povesti el întâmplările comune.

Vă deranjează când oamenii par uimiți că un fost fotbalist se exprimă fluent și cu har în scris?

Există o percepție mai veche despre fotbaliști, că ar fi golani și inculți. Dar nu e adevărat, sunt foarte mulți care citesc, apar tot mai mulți specialiști, mă bucură asta. Eu n-am căutat niciodată să ies în evidență, am fost pur și simplu eu. Până în clasa a IX-a am fost premiant, după ce am ajuns la „Luceafărul”, m-am dedicat fotbalului, însă mi-a plăcut să citesc – a fost și primul sfat pe care l-am primit de la Mircea Lucescu pe când eram la echipa națională de juniori. El ne-a spus că putem ajunge fotbaliști buni, dar dacă visăm la fotbalul mare, trebuie să citim și să învățăm limbi străine. Am stat vreo două ore în vestiar, l-am ascultat cu gura căscată și am băgat la cap.

L-ați cunoscut pe Pelé Edson Arantes do Nascimento?

Am cunoscut multe personalități din fotbal, Cruyff, Platini. Numai pe Pelé nu l-am cunoscut, dorința vieții mele. Mi-a adus Hagi un autograf de la el, fuseseră împreună la FIFA, mi-a scris „de la Pelé pentru Pelé” (n. red. – tatăl lui Gabi i-a dat acest prenume ca omagiu la adresa starului brazilian).

Cât timp petreceți cu Social Media?

Mă trezesc cu tableta lângă mine, mă uit la titlurile ziarelor, mai ales cele sportive, intru și pe Facebook, de mai multe ori pe zi, dar nu stau mult. Am mulți prieteni pe Facebook, pe pagina personală și cea de fani, acolo am aproape 50.000, pentru mine e un număr. Fata cea mare la început îmi zicea „ia uite, tati, am 2.000 de like-uri”, apoi am depășit-o. Mă bucur că am două fete. Cea mică are cinci ani, mi-a moștenit fizionomia, cea mare e sufletistă ca mine, poate și la fel de timidă.

Ce talent ați moștenit de la ai dumneavoastră?

De la tata am moștenit urechea muzicală, mă bucur că simt muzica altfel. N-au fost ei foarte talentați. Doi oameni simpli, modești – mama nu mai trăiește de 13 ani, din păcate – care au avut însă o viață superbă. Au muncit foarte mult să ne ofere, mie și surorii mele, tot ce au putut ca să răzbim în viață.

Ce a făcut fotbalul din dumneavoastră?

Cred că fotbalul a făcut om din mine. M-a educat, iar faptul că eram la un club la care pe primul plan era disciplina m-a învățat să fiu punctual, corect.

Ce vi s-a părut mai stimulativ – să fiți coechipierul lui Hagi sau adversarul lui Maradona?

Să fiu coechipier cu Hagi, în fond, contra lui Diego am jucat doar de două ori. Nu se poate face comparație, cu Hagi am jucat aproape patru ani, la Steaua și la națională, am obținut multe rezultate, îl cunosc de când aveam 17 ani și el 15, recunosc că el mi-a dat mai multe pase decât eu lui.

Cu ce ocazie ați fost cel mai fericit?

N-am fost niciodată mai fericit ca în 1986, când am cucerit Cupa Campionilor, a fost ca o beție. Nu știu, că nu m-am drogat niciodată, dar presupun că o asemenea stare, o visare, am simțit în acea seară după meci. Și ca antrenor am avut câteva momente strălucite, în America, la Campionatul Mondial, când eram antrenor secund… Ca antrenor principal, cele două promovări, cu Craiova și Sportul, cupa și campionatul cucerite cu Sheriff Tiraspol.

Ce-a căutat ardeleanul peste Prut?

În Transnistria, condițiile erau incredibile, o superbază sportivă, dar orașul urât, viața grea… Iar la naționala Moldovei m-am simțit iubit și când am pierdut cu 1-4 în fața Suediei.

Ce v-ar face să mai îmbrăcați treningul de antrenor?

E adevărat că de o perioadă nu prea mai am chef să antrenez în România, vremurile sunt tulburi în fotbalul nostru, și financiar, conducătorii n-au răbdare… Pentru Steaua de azi e greu să mai simt ceva, eu am avut Steaua mea, cea pentru care am dat totul vreme de nouă ani, de ce să mă ascund?

Vă mulțumește colaborarea cu televiziunea?

Când am văzut că e greu cu antrenoratul – eu am nevoie și de o muzică, de o plimbare cu motorul  –, m-am bucurat de varianta asta cu televiziunea. Am timp liber, mă duc cu plăcere la emisiuni, aș putea să fac și radio, e altă viață…

Cum stați cu muzica?

Mi-am cumpărat o muzicuță de blues, din aceea americană, și încerc să învăț să cânt. Se zice că e cel mai ușor instrument, dar nu e chiar așa, o să caut un îndrumător, mi-ar plăcea să cânt într-o trupă.

Povestiți-ne o întrebare de pomină cu motorul!

Cu motorul am căzut de două ori, cu un Honda, acum am un Harley Davidson. Eu merg încet, mă plimb, nu mă aventurez aiurea. Vitezist am fost pe teren, acum merg cu viteza care să mă facă să dețin controlul. O dată am fost până la Bistrița, o dată până în Moldova, ascult mult rock pe drum, îmi dă adrenalină, AC/DC, Metallica…

Sunteți împlinit?

Mă consider un om împlinit, care a gustat din toate nebuniile și plăcerile, am trăit trei vieți într-una singură și, cel mai important, mi-am mulțumit părinții, care au crezut în mine și cărora le-am restituit înzecit.

13002527_1375334442492775_4049751142787751014_o

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ