„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

Daniel Osmanovici e un părinte minunat și un soț devotat. Îl știți ca om de media influent și ca maratonist în scopuri caritabile, eu am avut șansa de a-l cunoaște și-n calitate de camarad de nădejde. Daniel e un tip deschis și parolist, pe care te poți bizui. Îi urez succes în noul său proiect, 4Dads!

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Ai început în forță 🙂 Cred că sunt câteva chestiuni care mă definesc sau care au ajuns să mă definească. Sufăr foarte tare, mă consum foarte tare, atunci când nu am puterea să schimb chestiuni care afectează copiii sau pe cei care suferă. Cred că mă pun prea des ultimul, am tendința să dau fără să mă gândesc că nu mai rămâne pentru mine. E un consum uriaș de energie și, din fericire, recuperez prin sport sau ce „fur” de la copiii mei.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Jumătatea mea! Faptul că mă suportă, mă susține și mă ridică mă face să merg tot înainte. Au fost mult momente în care îmi doream să trag pe dreapta, dar ea a reușit să mă țină pe drum.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Cel mai mare bine? Nu știu dacă e o singură persoană, pentru că fiecare bine făcut mie a fost un pas înainte sau o mână întinsă la momentul potrivit. Sigur au fost mai multe persoane și sigur vor mai apărea și altele în viitor. Am de gând să trăiesc până la 96 de ani. 🙂
Cred că am făcut bine și nu am realizat, cred că se întâmplă multora să facă asta. Cred că cel mai vizibil moment în care am întins o mână de ajutor a fost pentru Kassandra Rotariu și maratonul de 37 de ore și 11 minute. Pe de altă parte am încercat să îl ajut pe George Baltă sau pe cei de la Hospice.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Ce e cu tine și numărul 1? Cum să fac diferența între trăirile nașterii primului copil, efortul primului maraton, emoțiile celui de-al doilea copil, maratonului TV sau locurile vizitate? Cum să alegi. Sper să ajung să fiu un bunic care să fie interesant, să bifeze un triatlon cu cei doi copii sau un maraton cu un nepot și cine mai știe câte.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Finele anului 2010 – greu, foarte greu, dar cu jumătatea mea ne-am repliat și pe 27.10.2011 s-a văzut rezultatul.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Pentru că tata este general în rezervă mi-a plăcut mereu să vorbesc despre bătălii deosebite. Le-am povestit celor care au fost curioși despre atacul de noapte condus de Vlad Țepeș sau despre Călugăreni și Mihai Viteazul și despre decembrie 1989.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Este o localitate mică pe nume Cund.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
În timp ce scriu aceste rânduri. Se vorbește despre cancer și cum se încearcă rezolvarea acestei probleme și constat că nu stăm rău la nivel european.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Cred că aici am o poveste similară cu a multor altor români și anume atunci când ești prin diverse orașe și auzi sau vezi persoane care nu fac cinste prin ce fac și cum fac acolo – cerșetorie, furturi …

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Îmi place. E o țară frumoasă și plină de lucruri pe care nu le găsești în alte locuri sau sunt mult mai scumpe. Am avut câteva gânduri de plecat, mai ales privind copiii și dorințele de dezvoltare pentru ei. În final am zis că șanse sunt peste tot și ține doar de tine să folosești oportunitățile pe care le întâlnești.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
:)) am fost la muncă vorbind despre parada militară sau chiar la fața locului comentând tot evenimentul. Cred că prima transmisiune de la Arcul de Triumf a fost mai mult decât memorabilă.
Anul acesta va fi primul an, după mai bine de 8 ani, în care voi avea un alt fel de a sărbători 1 decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − 8 =