În presă tradițională, nimic nu atrăgea mai mult atenția decât o copertă marcând decesul unei celebrități. Un decedat faimos era imbatabil – vânzările explodau. Cu moartea pe trafic călcând, această realitate sinistră se regăsește, la scară și mai mare, în presa digitală. De ce rupe Internetul moartea unei celebrități? Pentru că Social Media ne furnizează iluzia că toți am fi „prieteni”, iar când se stinge un star pe care îl urmăream, e ca și cum am fi rămas fără un apropiat.

Pe 21 aprilie, în Minneapolis a plouat. Dar nimeni nu și-a dat seama că stropii erau violet, ca-n „Purple Rain”, până când contul de Twitter al site-ului de celebrități TMZ n-a „ciripit” funebru, cu hashtag-ul #Breaking: Prince A MURIT la 57 de ani.

Eram cu telefonul în mână, când The Daily Beast, la care sunt abonat, a distribuit pe Facebook informația, trei minute mai târziu, citând TMZ. Am postat și eu, firește, și m-am trezit cu destule comentarii din partea celor care știau mai bine din România ce se petrecea în Minnesota: „E viu!”;  „A murit cineva la reședința lui, dar nu e el” etc.

Nu ezitasem nicio clipă să distribui informația, deoarece flerul îmi spunea că TMZ nu poate glumi cu astfel de informații  (deși mi-am amintit pe loc de Reuters, care a preluat de la ziarul Vaticanului informația că ar fi murit Papa Ioan Paul al II-lea; cel mai influent ziar din România trimisese la tipografie ediția cu titlul „Papa s-a înălțat la cer” când a venit retractarea! N-a mai fost timp decât de o modificare de ultim minut, ziarul apărând cu titlul „Papa se înalță la cer”).

TMZ avea dreptate. Prince Rogers Nelson, Artistul cunoscut anterior ca Prince, Simbolul, murise. Într-o oră, se dădeau 45.000 de tweet-uri pe minut, în două ore informația fusese distribuită de 1,5 milioane de ori. Site-ul TMZ a picat, iar șeful acestuia a apărut pe Fox ca să le explice telespectatorilor americani că situația se va remedia din mers.

La moartea lui Prince, noua presă s-a comportat precum vechea presă, în care o regulă de aur spunea că nimic nu vinde mai bine decât moartea unei celebrități. Ca nimeni altul, a enunțat acest lucru Dick Stolley, fondatorul săptămânalului de uriaș succes „People”, locul de baștină al exclusivităților de presă din zona divertismentului. Am un prieten, și el fost redactor-șef la un cotidian influent din România, care a luat micul dejun cu Richard Stolley, de la el știu povestea.

Așadar, pentru ca o copertă să vândă bine, Stolley stabilise următoarele reguli:

  1. Tânăr e mai bine decât bătrân.
  2. Frumos e mai bine decât urât.
  3. Bogat e mai bine decât sărac.
  4. Filmele sunt preferabile televiziunii.
  5. Filmele și televiziunea sunt preferabile muzicii.
  6. Filmele, televiziunea și muzica sunt preferabile sportului.
  7. Orice e preferabil politicii.
  8. Nimic nu vinde mai bine decât un decedat celebru.

Legile lui Stolley rămân valabile și în spațiul digital, drept dovadă, blocarea site-ul TMZ din pricina prea multor accesări – în cazul lui Prince, e un pic ironic, în măsura în care artistul se războia cu YouTube ca să nu-i difuzeze la liber muzica, interzicea prezența telefoanelor mobile la concertele sale, iar la un moment dat a izbucnit: „ați văzut vreun cântăreț îmbogățit din Internet?”.

Amuzant e că Stolley însuși a ratat o dată o copertă, întrucât nu intuise potențialul uriaș al subiectului – la moartea lui Elvis Presley. S-a revanșat însă trei ani mai târziu, la dispariția lui John Lennon, punând subiectul pe copertă, ceea ce a dus la o explozie de vânzări ce a rezistat din 1980 până în 1997, când a decedat fulgerător Prințesa Diana. „În Top 10 al vânzărilor din toate timpurile de la revista „People”, figurează și dispariția năprasnică a Prințesei Grace și cea a lui John Fitzgerald Kennedy. Pentru orice publicație, a pune un astfel de subiect pe copertă e inevitabil ca… știți dumneavoastră”, susținea Stolley.

În print, moartea are aceleași cote înalte de interes și după 1997, anul în care s-a înregistrat, probabil, ultimul eveniment planetar – moartea lui Lady Di –  care să fie reflectat mai mult în publicațiile tipărite decât în cele digitale, acestea din urmă, încă în fașă.

Moartea e tratată cu respect, ba chiar i se dă mai mult spațiu decât când viețuia subiectul, e un succes. După cum observă Brian Boyd de la „The Irish Times”, David Gest (devenit cunoscut după un Reality Show) a fost omagiat în 1.200 de cuvinte în „Daily Telegraph”, ziar care, opinează jurnalistul, trata personajele de Reality TV cu aceeași reticență cu care îi privește pe socialiști și pe imigranți!

În ceea ce privește Internetul, există însă o mutație subtilă. Când iei un ziar după o dispariție, cititul e o acțiune individuală. În Evul Digital, moartea unei celebrități devine o experiență colectivă, la scară planetară. E ceea ce „The Atlantic” numește „jelirea asistată pe Internet”. Oricine i-a ascultat pe David Bowie și pe Prince, oricine ar vrea să împărtășească lumii cum a crescut cu muzica lor și toți au posibilitatea de a boci laolaltă cu întreg Internetul.

Într-un eseu minunat, scriitoarea Zadie Smith pomenea despre obiceiul, cel puțin în Marea Britanie, ca atunci când o adolescentă murea, peretele ei din rețelele de socializare să se umple de mesaje cel puțin inadecvate momentului: „mai știi cum ne hlizeam? LOL!”. Smith era ispitită să pună astfel de reacții pe seama lacunelor din educație, până când a trecut-o o bănuială înfricoșătoare: „Dar dacă prietenele virtuale care postau credeau sincer, văzând că încă mai e activ contul, că fata încă mai trăia cumva? Până la urmă, care e diferența – întreaga relație fusese virtuală!”…

Internetul îți dă posibilitatea de a avea o relație cu cineva pe care nu-l cunoști. Îi citești zilnic postările și, deși e la mii de kilometri distanță, deși e celebru iar tu nu ești, ai cumva sentimentul că participi la viața sa – mai bine zis, la crâmpeiul de viață pe care îl face public și despre care tu crezi că e autentic. Atunci când se prăpădește, ai, pe cale de consecință, iluzia că a dispărut cineva apropiat. Iar mediul care va furniza primul știrea va avea o audiență fantastică fiindcă vei intra și tu acolo – în fond, pomenește despre cineva care ți-era apropiat!

Câteva vorbe și despre morții celebri din România. Aici, lucrurile sunt un pic altfel decât în restul lumii și în ceea ce privește ultimul drum al unui defunct faimos. Par să ne preocupe mult mai tare detaliile funeste în comparație cu omagierea celui dispărut. Știți prea multe detalii despre locul unde a fost incinerat Prince și unde e depusă urna? În schimb, la noi, devin virale crucea, bocetul, cearta pe moștenire. Ne înghesuim fizic în urma dricului, îl fotografiem cu smartphone-ul (ce facem cu pozele, Doamne iartă-mă, le arătăm colegilor la o bere, în parc?!), comentăm în neștire pe seama răposatului în rețelele de socializare.

Cu ani în urmă, când au fost dezgropați soții Ceaușeștii, am scris un comentariu intitulat „Deschide gropare mormântul”, îngrozit de răspândirea de pe Internet și de la televiziuni a subiectului. Pentru câteva zile, moartea a fost viața noastră, parol!

– Ilustrația a apărut săptămâna trecută în „Washington Post”, într-un grupaj dedicat lui Prince, și a fost realizată de Alex Fine.

– Urmăriți și Facebook horiaghibutiu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × 2 =