„Iexplicația” pentru care Tudorel Toader și ceilalți miniștri de azi urmează neabătut „prevederile” de exprimare ale lui Nicolae Ceaușescu
„Iexistă” o „iexplicație”, așa cum pronunță Tudorel Toader, pentru limbajul folosit de ministrul justiției, dar și de ceilalți membri ai cabinetului de nostimă actualitate: crasa incultură.
Ca să-și ascundă gravele lipsuri, nepermise nici la nivel de gimnaziu, unii miniștri s-au refugiat în spatele unor pretinse regionalisme (Valentin Popa de la Educație zice „pamblică” fiindcă așa s-ar pronunța în Moldova, Liviu Pop, altă lumină trecută pe la Educație, și-a apărat „genunchele” pe motiv că e din Maramureș)
Modul în care folosesc limba actualii miniștri n-are însă legătură cu zona din care provin, așa cum aceasta nu poate fi o scuză: să vorbești, ca demnitar, limba literară e o condiție elementară în spațiul public – doar de dragul retoricii, observ că electoratul de stânga se bate cu pumnul în piept pe orice subiect care are de-a face cu România, mai puțin cel legat de limba maternă și de maniera în care e stâlcită aceasta.
Valentin Popa nu poate pronunța „metodologie” din cu totul alt motiv decât zona de proveniență, așa cum Carmen Dan zice „am decât informațiile” ori „numele și pronumele”, iar Viorica Dăncilă spune „președenție” și „dezabilități” (citiți excelentul comentariu al lui Radu Paraschivescu) nu pentru că ar fi teleormănence, deși ambele demonstrează justețea butadei „poți scoate pe cineva din Videle, dar nu poți scoate Videle din cineva”.
Lipsește din această înșiruire vreun exemplu din exprimarea ministrului economiei, Dănuț Andrușcă, din simplul motiv că acesta nu se poate exprima. El poate doar îngăima, într-o străduință sisifică de a folosi un grai articulat pe care nu-l stăpânește – e cazul de cea mai întunecată și fără de stele minte a cabinetului în care e concurență ca la Medicină pe vremuri: 28 pe un loc, care se exprimă mai prost. Cu o mențiune specială pentru Lia Olguța Vasilescu, neînfricată în lupta cu vorbele din limbi străine de neam și țară, cum sunt engleza și franceza. Mă rog, poate că a stâlci limbile străine e, în România pesedisto-aldistă, un act patriotic. E posibil, dar ar fi păcat, așa cum se estima pe vremuri despre venirea comunismului în Elveția.
Când Tudorel Toader zice „regule”, demonstrează că e doar incult, precum Elena Băsescu, atunci când a spus „succesuri”. Când însă pronunță „prevederi”, ignorând faptul că substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor în -ea trebuie accentuate pe sufix, preveDEre, o face precum Ceaușescu. Tudorel nu zice astfel pentru că e moldovean, ci pentru că așa a auzit la Nicolae Ceaușescu și nu și-a pus niciodată problema cum e corect. Așijderea, Toader nu pronunță „ievaluare” și „iexistență” pentru că e moldovean, cum nici Ceaușescu nu zicea la fel pentru că era oltean. Ci pentru că e vorba despre persoane cu instruire precară.
Măcar Ceaușescu avea o scuză: pe lângă faptul că era cult ca o cizmă la care trudise în tinerețe, era și gângav. Nu l-a trimis nimeni la logoped pentru că n-ar fi îndrăznit nimeni și, oricum, când s-a prins lumea, era deja celebru, nu mai conta.
Când eram adolescent, culegeam și colecționam perlele de vorbire ale lui Ceaușescu. A spune că era o lipsă de patriotism din partea mea e similar cu convingerea lui Tudorel că șefa DNA a defăimat țara ori cu supărarea Vioricăi Dăncilă că jurnaliștii străini nu pun și întrebări pozitive.
Am revăzut azi, pe YouTube, discursul lui Nicolae Ceaușescu de Anul Nou 1988 (e un making of minunat, bietul oltean abia putea să citească, la sfârșit zicând cu năduf „luminili ăștia” – acestea sunt regionalisme, nici ele scuzabile!). Ceaușescu rostește „pretini”, „închiem”, „gineral”, „patrei” (în loc de patriei), „ioropă” (în loc de Europă), „ievidențiat”, „realizărili”, „tutulor” și, desigur, „preVEderi”.

Doar de dragul distracției, Dragnea ar trebui să-l cheme pe Toader de Revelion și să-l pună să citească discursul lui Ceaușescu. Ar suna la fel, credeți-mă, într-un arc peste timp care merge acompaniat cu muzică populară (ce difuzează goarna guvernamentală RTV la alegeri) și poezii patriotice (le vedeți pe Antena 3, dar, până la noi ordine, se cheamă talk-show).
Tot de pe vremea lui Ceaușescu îmi amintesc că a venit odată la Școala Generală în care învățam un instructor în Pregătirea Tineretului Pentru Apărarea Patriei – îl știam din vedere de prin cartier, politrucul heirupist era tatăl unui copil de la altă clasă. Și ne-a îndemnat să punem mâna pe carte, altfel o spălăm „dușamelele” la „IOARE” (așa pronunța el acronimul de la Industria Optică Română).
Firește, am râs de ne-am crăcănat, ca la lecțiile de geografie predate de diriginte: ferească Dumnezeu să auziți cum pronunța numele capitalelor europene.
Ce vreau să spun cu asta? Așa cum eu râdeam ca elev de niște agramați, de la niște „cadre didactice” obscure la președintele de atunci, așa se poate întâmpla și azi cu niște elevi care îi ascultă pe niște profesori, unii ajunși miniștri, aceștia exprimându-se la fel de prost precum acționează.
Actualii miniștri vorbesc ca Nicolae Ceaușescu deoarece au ajuns în fruntea țării tot printr-o conjunctură în care respectul față de limba română și, in extenso, față de ceilalți, n-a contat.
Am revăzut recent și „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”de Andrei Ujică.

E aici o secvență în care presă cehoslovacă îl ia la întrebări pe șeful statului român. Spre deosebire de Tudorel Toader, Ceaușescu era mai democrat, accepta întrebările presei. Dar răspunsurile sale demonstrează crasă incompetență în materie de politică externă și, dacă-mi permiteți, în orice. Era lemn, de aceea se și exprima în limbaj de lemn. Nu era în stare să gândească cu propriul lui cap, darămite să se exprime corect.

Convingerea mea e că nici actualii miniștri, care vorbesc ca Nicolae Ceaușescu, nu sunt în stare. Diferența e numai că, iată, acum pot publica senin faptul că miniștrii de azi au lacune de educație elementară. Deocamdată.

Foto: gov.ro

– Mă găsiți și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro.

1 COMENTARIU

  1. ”….. niște elevi care îi ascultă pe niște profesori…”, n-aș zice că e tocmai corectă formularea. Dar nu-i nici o problemă… nimeni nu e perfect; faptul îmi aduce aminte de ipostaza în care Iisus îi pune în dificultate pe acuzatori: să dea cu piatra cei care sînt fără păcat. Păcat. Pe vremea mea cazuri de genul ăsta se ironizau cu elocuțiunea: ”rîde ciob de oală spartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 − three =