Am primit cu plăcere propunerea Danielei Palade Teodorescu de a-mi relua, după un deceniu, rubrica din revista AVANTAJE (simpatica motivare a redactorului-şef a venit pe Facebook: “A zis DA! Nu, nu am cerut pe nimeni în căsătorie de Ziua Bărbatului (aşa am auzit că s-ar fi decretat azi, imediat după Ziua Femeii), ci i-am propus colegului nostru, Horia Ghibuţiu, de la Revista VIVA!, să scrie pentru Revista AVANTAJE, la rubrica noastră de ”columnist”. Aşadar, începând cu luna aprilie, Horia va relua seria editorialelor care acum 10 ani făceau deliciul cititoarelor de atunci şi – sper – şi de acum. Le asigur că Horia şi-a păstrat acelaşi stil spumos, alert, plin de umorul îngăduitor al unui om citit (la propriu şi la figurat!), doar că acum dublat de şi mai multă experienţă de viaţă. Horia, consideră că acesta a fost brieful pentru primul articol. Mulţumim că ai acceptat fără să stai pe ginduri!”.
Mulţumesc la rândul meu, sper să fac o figură frumoasă, poate mă vede şi nea Puiu Iordănescu şi mă cheamă la naţionala de fotbal cu această ocazie. Până atunci, un text de acum un deceniu, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi!

De ce nu mai fac niciun cadou
Bombonele de ciocolată în formă de inimioare şi un ursuleţ de pluş? Nu, mulţumesc! Anul acesta, de Valentine’s Day, nu aştept niciun cadou. Şi nici nu ofer!
Dacă informaţiile mele sunt corecte, primul cadou făcut vreodată a fost un fruct apetisant, pe care Eva i l-a dăruit lui Adam după ce fusese ispitită de un agent comercial costumat în şarpe. Drept urmare, cuplul primordial a fost nevoit să părăsească spaţiul locativ, în favoarea unei zone mult mai pământene. Probabil că tot cam de atunci datează obiceiul ca urmaşii lui Adam să le ofere urmaşelor Evei cadouri cu te miri ce ocazie.
Cum bărbaţii nu mai pot fi alungaţi din grădinile raiului, celor care fac cadouri li s-au pregătit pedepse mai sofisticate, dar nu mai puţin usturătoare. Cel mai neplăcut aspect legat de alegerea unui cadou este că, după o uriaşă risipă de timp, energie şi bani, destinatara strâmbă princiar din năsuc. Aşa se întâmplă îndeobşte de Valentine’s Day, o zi pe care o întâmpin cu entuziasmul manifestat în sâmbetele lucrătoare.
Nu cred în sărbători cu ţiplă şi pluş, iar bomboane de ciocolată mănânc doar la onomastice. Îmi displac diminutivele, sunt un adversar moderat, dar constant, al culorii roz şi mi se pare că aura romantică a lumânărelelor a dispărut o dată cu primul bec aprins de Edison.

Un cadou făcut unei femei nu e un simplu obiect pe care şi-l dorea sau de care, eventual, avea nevoie. A-ţi întreba iubita ce vrea sau ce i-ar prinde bine e ca şi cum ai vrea să-i afli greutatea! O ofensezi, strici efectul surprizei, devii previzibil, ceea ce, la bărbaţi, e un păcat de neiertat.
Sigur, sunt şi cazuri în care ni se spune cu francheţe care e obiectul-ţintă. Ştiu pe cineva care i-a cerut prietenului ei să o duca de Moş Nicolae la Roma, pentru un weekend de vis. Ce ingrată! Ce profundă necunoaştere a pieţei cadourilor! Dacă îi faci un asemenea hatâr de Moş Nicolae, înseamnă că de Crăciun trebuie sa îi iei o maşină, iar de ziua ei îi ceri mâna! Dacă se mărginea să solicite un parfum, ar mai fi fost şi azi împreună cu cel care a dat bir cu fugiţii instantaneu!
Cadourile nu plac încă de la inceput. Şi tot mai puţin după aceea. Nici celui care le ofera, nici celei care le primeşte. Orizontul de aşteptare al reprezentantelor sexului frumos e covârşitor, de unde şi inerentele dezamăgiri. Când e să ia un cadou, partenerii lor se transforma brusc în nişte creatori de modă, dar pe ale căror podiumuri de modă defilează triumfal zgârcenia, lipsa de imaginaţie, profunda necunoaştere a aproapelui şi a modestelor sale aspiraţii.
A-ţi întreba iubita ce-şi doreşte este ca şi cum ai vrea să-i afli greutatea. Astfel, cadoul făcut iubitei nu e un gest, ci un test.
Iei proba testului doar dacă darul tău demonstrează că ai fost atent atunci când – aparent întâmplător – s-a oprit, pentru câteva secunde, în faţa unei vitrine. Cadoul probează şi o bună memorie vizuală – e evident că ai fost în stare să mai găseşti magazinaşul (ştii, unde s-a oprit să tăifăsuiască doar 45 de minute cu o fostă colegă de facultate) în care, în urmă cu o lună, i-a scapat un sugestiv suspin.
Dacă e prea scump, e nemulţumită: „Eşti risipitor, acuma te-ai găsit, când voiam să schimbăm mobila?!”. Dacă e prea ieftin: „Nu meritam şi eu să pui deoparte câteva sute fără ştirea mea?!”. Ţi se pare că mergi la sigur cumpărând lenjerie intimă? Eroare: „De ce nu-mi iei ceva care poate fi arătat şi la serviciu?”. Năvăleşti într-un magazin de haine. Iei o fusta, te trezeşti cu: „Nu vezi că înot în ea?”. Cumperi o bluza, se îmbufnează – are şi şefa ei una, exact la fel. Alergi după un suvenir din pluş, dar te opreşti brusc – îşi doreşte de mult un căţeluş, însă l-ar prefera viu, iar asta ar însemna să îl plimbi tu!
Şi totuşi, ce sa îi iei?! O carte? „Mersi, oricum ai luat-o ca s-o citeşti tu primul.” O vază? „Ce să zic, la cât de des îmi iei tu flori…” Un tablou? „Parca mai am unde să-l agăţ din cauza fanioanelor tale!”. Un colier? „Mi-ai luat şi anul trecut unul la fel, căscatule!” Un mixer? „Sigur, să nu mai ies din bucătărie!”
Am un amic care, depăşit de situaţie, a invocat faptul că e tot timpul ocupat şi, pe fondul unui potop de scuze, i-a înmânat prietenei sale, spăşit, cardul pe care avea tot salariul. Ea n-a refuzat… deşi, având în vedere cum l-a folosit, mai bine se arăta jignita! Gata! M-am răzgândit. Mă duc să iau cel mai potrivit cadou cu putinţă: o oglinjoară de birou. (AVANTAJE, 9 februarie 2005)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =