„Destine în derivă”, filmul de mare artă impregnat cu rock chinezesc

„Destine în derivă” (în engleză, „Caught by the Tides”) e un film chinezesc tulburător de frumos și de trist, despre lumea veche și lumea nouă, precum și despre cei care au fost cândva lumea nouă și sunt acum lumea veche.

Un lung poem cinematografic anti-nostalgie, cu o curgere lentă, dintr-o țară cât o planetă, unde comunismul pune osul la construirea capitalismului.

„Destine în derivă” ilustrează inutila dorință de a recupera trecutul, cu o protagonistă care nu scoate o vorbă, preferând să comunice prin cântec, dans, fumat, zâmbet, contemplare, lacrimi, mesaje pe telefon fără de răspuns – ca multe dintre întrebările pe care le pune filmul:

de ce va străbate ea o țară – sau o lume –  de sus în jos, în căutarea unui bărbat care a abuzat-o prin oprire (scenă bântuitoare, realizată cu ajutorul unei tehnici teatrale de reiterație a mișcării)?

Pentru că e bovarică, jinduind la ceva de care n-are nevoie?

Pentru că toți suntem la fel, mai mult sau mai puțin?

Ne vom transforma în TikTok-eri bătrâni cu peste un milion de urmăritori, dansând pe cover-ul autohton după piesa „Genghis Khan” și promovând deschiderea unui restaurant?

Vom călători spre sud, acompaniați de o muzică tristă?

Vom mai putea intra doar scanând un cod QR într-o veche clădire de cultură unde se practică dansuri de societate?

Ne vom mai recunoaște după mulți ani, dacă ni se vor întâlni ochii, peste măști?

Ne vom bucura de compania roboților de supermarket?

De când e lumea, oamenii îmbătrânesc, dar noi, noi!, așa vom fi când vom îmbătrâni?

Va ninge și vom alerga pentru a ne recupera vocea?

Piesele rock chinezești pe care le auzim în film sună la fel de bine precum cântecul bisericesc interpretat în limba mandarină, într-un lăcaș de cult. Acolo, un bărbat deplânge, în fața altor bărbați, că au mâinile scurte și n-au terminat lucrarea, iar o femeie se plânge altor femei că cel al cărui nume și l-a tatuat pe braț a înșelat-o cu sora ei, de i-a venit să-i ucidă pe amândoi cu cuțitul. Cântecul va fi reluat în scena următoare de către un cor mixt muncitoresc cu accente eroice – pare că în China îl poți slăvi cu aceeași melodie și pe Domnul, și partidul.

Într-un interviu acordat criticului de film Tony Rayns, regizorul Jia Zhang-Ke explică alegerile muzicale din film: „filmul acoperă primii 21 de ani ai noului secol. Am colaborat din nou cu compozitorul taiwanez Lim Giong, cu care am mai lucrat și la The World (2004), Still Life (2006) și A Touch of Sin (2013). Muzica lui electronică aduce o notă poetică și melancolică parcursului din film. Dincolo de asta, am ales 19 piese, inclusiv rock chinezesc din perioade diferite.

Piesa de deschidere, „Underground” (titlul original s-ar traduce literal prin „Focul sălbatic”), aparține trupei Brain Failure, o formație rock din China anilor 2000. Versurile citează un poem celebru din dinastia Tang: „Nici focul sălbatic nu arde toate ierburile, primăvara le aduce iar la viață”, un vers care subliniază forța vieții de a renaște. O altă piesă din prima parte, „Uciderea celui din Shijiazhuang”, semnată de Omnipotent Youth Society, evocă viața ternă și apăsătoare a muncitorilor dintr-o fabrică de stat, într-un oraș industrial din interiorul țării. Iar piesa „Yi Mo Yi Yang” (literal, „Aceeași”) a trupei Wutiaoren, pe care Qiaoqiao și Bin o aud spre finalul filmului, în fața unui supermarket, vorbește despre doi îndrăgostiți care se întâlnesc și se despart de-a lungul celor patru anotimpuri – un ecou al experienței trăite de protagoniști. Melodia de final, „Ji Xu” (literal, „Continuă”), interpretată de celebrul rocker Cui Jian, a fost lansată în timpul lockdown-urilor din pandemie și este un strigăt puternic pentru demnitate. Filmul traversează mai mulți ani și poate fi văzut și ca o cronică a Chinei contemporane. Doar privind în urmă realizăm cât de multe s-au pierdut în ultimele două decenii – iar sunetele, în special, s-au estompat cel mai mult. Dacă vrem să ne imaginăm dinastia Tang, de acum peste o mie de ani, putem privi clădirile și picturile rămase, munții, râurile, lacurile și mările – toate ne ajută să ne închipuim cum trăiau oamenii atunci. Dar sunetul acelei epoci este greu de imaginat. Muzica, însă, poate fi transmisă mai departe. Cântecele din diverse epoci ne pot întoarce în timp – sunt un fel de cod sau cheie care descuie trecutul.

Amintirile mele sunt adesea declanșate de muzică. De pildă, melodia pop „Genghis Khan” mă duce imediat înapoi în anii ’80, când China începea reformele economice – multe trupe chineze au preluat atunci această piesă germană. În partea a treia a filmului, un influencer ajuns la 70 de ani dansează pe acest cântec, și îl putem imagina în tinerețea lui ca pe un cântăreț și dansator plin de pasiune, forță și expresivitate.

Muzica trupelor rock chineze exprimă, în special, emoțiile și stările celor care o ascultă. Ele au spart tabuuri sociale prin muzică, dând glas sentimentelor și aspirațiilor unei majorități tăcute. În film, aceste cântece par, uneori, vocea interioară a lui Qiaoqiao. Caught by the Tides nu este un musical în sens clasic, dar cred că într-o zi voi face unul adevărat. Muzica este una dintre marile mele iubiri”.

Piesa necenzurată din filmul „Destine în derivă”

Piesele de rock chinezesc m-au trimis cu gândul la farmecul aparte al soundtrack-urilor filmelor de mare artă. În ultima mea emisiune de la radio, am întrerupt discuția cu actorul Radu Iacoban pentru a difuza o piesă de pe „Charleston”, probabil filmul românesc cu cel mai bun soundtrack ever (Radu, probabil rememorând filmul lui Andrei Crețulescu, a râs pe înfundate, pe parcursul întregii mele prezentări a melodiei). Am menționat că Radu joacă splendid în acel film de artă pentru artă. Și am ascultat o minunată bizarerie, interpretată de o trupă din Los Angeles, care a combinat rock-ul psihedelic cu poprock-ul cambodgian: Dengue Fever – „Thanks a lot”.

În primele minute ale filmului „Destine în derivă”, când se face auzită piesa “Kill That One from Shijiazhuang” a trupei Omnipotent Youth Society, am avut emoții cât casa: mă temeam că filmul va include varianta cenzurată de către autorități (puțină lume știe că acesta e primul film al lui Jia după ce regizorul și-a încheiat, la capătul a cinci ani, mandatul de reprezentant în cel mai înalt organism legislativ al Chinei, Congresul Național al Poporului). Citisem în „The New York Times”, mai precis în articolul „Rock’n’Roll-ul conform Partidului Comunist Chinez”, o poveste stranie: „Lansat în 2010, „Kill That One from Shijiazhuang”, cântecul original, a fost interpretat pe scară largă ca o elegie a efectelor secundare dureroase ale modernizării Chinei. Pe măsură ce Partidul Comunist a adoptat reformele de piață în anii 1990, lucrătorii de la companiile de stat din Shijiazhuang, în nordul Chinei, s-au confruntat cu concedieri în masă. Așteptările multor oameni privind un salariu pe viață, cunoscut sub numele de „bolul de orez de fier”, au fost spulberate. Orașul, cândva o putere economică, a intrat în declin. Trupa, Omnipotent Youth Society, este din Shijiazhuang. Ji Geng, textierul și basistul formației, a declarat că melodia vorbește despre „erodarea entuziasmului și a stimei de sine” într-o familie. Vocea tânguitoare a solistului, amplasată la început pe un fundal simplu de muzicuță și corzi, ajunge la un solo de chitară înălțător. Cântecul înnoit păstrează în mare parte structura muzicală.

Dar versurile nu puteau fi mai diferite. Este opera Ligii Tineretului Comunist din provincia Hebei, unde Shijiazhuang este capitala”.

În filmul pe care vi-l recomand se aude versiunea originală, nu cea propagandistică. „Destine în derivă” intră pe marile ecrane în acest weekend și e distribuit de Independența Film.