În costum deschis, din centrul imaginii, vă scrutează profesorul Gherasim Țic. Privirea oțelită și atitudinea sa par să indice un tip ferm, poate un strop prea sever.

Nici pomeneală! Teacher e cel mai cumsecade prof din lume.

Așa i-am spus de când ne-am întâlnit prima oară, Teacher. Eram în clasa a II-a B a Școlii Generale 75 din București și făceam cunoștință cu un tip tânăr, nespus de simpatic, care ne-a adoptat instantaneu. Ne-a botezat cu nume englezești, scrise pe câte un carton pe banca fiecăruia. Eu eram Jerry – cred că s-au făcut niște bancuri legate de șoricelul din desene animate, dar nu mi le amintesc. Mamei i-a spus că am un accent britanic fără cusur, ceea ce m-a făcut să mă culc pe-o ureche cu nivelul meu de engleză până la liceu, când am întâlnit altă profesoară la care mă gândesc cu gratitudine, doamna Șovu (soția regretatului scriitor George Șovu, scenaristul ecranizărilor din seria „Liceenii”) din „Matei Basarab”. Dumneaei mi-a demonstrat că nu știam mare lucru – probabil mi-a taxat înfumurarea de a țâșni primul în picioare când a întrebat cine știa cel mai bine engleză din clasă (nici măcar nu era adevărat, Renatta Danko era mai bună, de asta am și plăcut-o mistuitor).

Bine mi-a făcut doamna Șovu, abia atunci m-am pus serios cu burta pe cărțile scrise în graiul lui Shakespeare! Ceea ce mă ajuta măcar să punctez în fața fetelor, cărora le traduceam versurile din hiturile vremii – mai ales din repertoriul Modern Talking ori Bad Boys Blue (…), dar și din Depeche Mode.

Mă-ntorc la Teacher. Probabil, poza e din 1983.  Eu nu mă văd – îmi recunosc însă vârtejul de pe fruntea linsă de vacă. Mă maschează Cristian Popovici (e al patrulea din dreapta, rândul de sus, văzut din profil). Fetele aveau fustițe plisate, noi renunțaserăm la cravatele de pionier – dădeau tuleiele, eram deja vlăjgani de-a VIII-a, treapta I-a de liceu bătea la ușă. Ne-am revăzut, cei mai mulți din această poză, la întâlnirea, hodoronc-tronc, de 31 de ani de când am absolvit gimnaziul.

Cu Teacher m-am întâlnit acum doi ani, într-un restaurant de pe strada școlii noastre – nu mai e Cățelu, ci Câmpia libertății – cât să bem o cafea și să-i iau un interviu. Urma să lanseze o carte, ceea ce va face și acum.

Gherasim Țic, în 2014, la 83 de ani
Gherasim Țic, în 2014, la 83 de ani

Luni, 7 noiembrie, profesorul Țic lansează romanul „Vânătorul singuratic”

„Vânătorul singuratic”, noul roman al domnului profesor Gherasim Țic, va fi lansat luni, 7 noiembrie
„Vânătorul singuratic”, noul roman al domnului profesor Gherasim Țic, va fi lansat luni, 7 noiembrie

Luni, 7 noiembrie, la ora 17.00, profesorul Gherasim Țic  vă invită la Centrul Cultural Calderon (Jean Louis Calderon 39) , la o lansare:  apare cartea „Vânătorul singuratic”. Oricât m-aș strădui, mi-e peste puteri să ajung, dar vă recomand cu întreaga căldură să mergeți la această lansare.

Teacher e neschimbat – mi-am dat seama după o scurtă convorbire telefonică pe care am avut-o săptămâna asta. A întrebat de mama, apoi mi-a povestit din prima tinerețe cum era gata-gata să se însoare cu o unguroaică, o și ceruse, iar când a dus poza fetei acasă, ai săi au crezut că o furase de pe undeva, prea era faină!

La 85 de ani, Gherasim Țic rămâne un om senin, neclintit în crezul său, sine ira et studio. Să nu urăști și să nu vrei să te răzbuni, după ce ai înfundat pușcăriile comuniste (Jilava, Gherla, Baia Sprie, Capul Midia) vreme de 12 ani, e ceva. În 1952, fusese condamnat la 20 de ani de muncă silnică pentru activitate contrarevoluționară.

A scăpat mai repede. În urma unor jocuri, multe dintre ele farse, ale destinului, a ajuns să predea, devenind favoritul a generații întregi de elevi, cărora le-a predat engleză, le-a citit din romanele sale ascuțindu-le pofta de literatură română, i-a supravegheat părintește în tabere școlare de vară, a scos oameni din ei.

Teacher e un om de toată isprava. De aceea, îi și dedic un nou articol – domnului profesor Țic, cu aceeași dragoste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × one =