„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc. 
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.

În spatele apariției ei imposibil de ignorat, se ascunde un artist vizual hărăzit, dotat cu un simț al umorului ascuțit. Eglantina Von Becheru e pictor. I-am văzut o expoziție, „The Esthetics of Time”, și am s-o recenzez cu un singur cuvânt: whoa!

A predat pictura doi ani de zile, până cand Philip Morris i-a propus să își folosească creativitatea cu scopul de a contribui la un viitor „smoke-free”. Din octombrie anul trecut s-a mutat în Elveția, unde s-a alăturat echipei globale de Science & Innovation, fiind responsabilă de colaborările cu artiști internaționali și de dezvoltarea conceptelor creative pentru platforme globale precum Motorsports (Formula 1 și MotoGP) și Milano Design Week.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că pun foarte multe întrebări. Nu mă interesează atât de mult răspunsul, cât felul în care oamenii răspund.
Că râd mult. La fel și cei de lângă mine. Ei râd, crezând că eu glumesc, eu râd că ei cred asta.
Că sunt extrem de ocupată să trăiesc într-o realitate paralelă de unde mai ies din când în când și sun necunoscuți cărora le spun: „Nu mă cunoști încă, dar s-ar putea să ne cunoaștem dacă îți zic ce idee am!”

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Eu. Și-apoi am vreo 3 oameni pe care chiar îi consider prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Acum, când mă gândesc la asta, e interesant. Persoana cea mai apropiată nu e neapărat persoana pe care o iubești sau te iubește cel mai mult. De exemplu, cred că mama mea ar fi ultima persoană care ar afla ce e în inima mea sau dacă mi s-a întâmplat ceva rău.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Am ajuns la concluzia că toți oamenii îți apreciază sinceritatea până când ești sincer cu ei. Tocmai de aceea, aș spune că cel mai mare bine mi l-au făcut oamenii care au fost onești cu mine, indiferent că la vremea respectivă am fost rănită sau mi s-a părut ca nu e drept. Cei care m-au dat afară din casă, de la job, din viețile lor, cei care mi-au spus că nu sunt suficient de bună, că greșesc, că n-o să reușesc sau pur și simplu că mă mint.
Cel mai mare bine pe care l-am făcut a fost să fiu sinceră, la rândul meu. În viața personală și profesională.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Ar fi un episod din lumea aia paralelă despre care vorbeam la început. De fapt, este un vis care mă urmărește de câțiva ani.
„O fetiță merge pe o stradă îngustă. De o parte și de alta, deșert. Își ridică privirea spre cer, oprindu-se în loc, fascinată. Nu a mai văzut niciodată schele atât de înalte care unesc cerul cu pământul, înconjurând Soarele. Zeci de muncitori îl repară.”

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Ar fi ipocrit din partea mea să spun că am trecut prin tragedii greu de descris. Episoade dureroase sunt, ca în viața oricui. Dispariția unor oameni, boli care apar din senin, depresii, dar în viață e ca în artă. Să nu spun că viața e artă. Cu cât vezi mai multe, cu atât retina ta e mai greu de impresionat. Cu cât treci prin felurite situații, cu atât te imunizezi și accepți ce (ți) se întâmplă.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Despre protestele din ultimul an. Nu-mi amintesc acum ce filosof spunea că „românii au învins durata durând. Dar cum? Îndurând”. În schimb, îmi amintesc mereu vorba asta. I-aș povesti unui străin de sentimentul meu oximoronic în raport cu aceste evenimente: speranță și deznădejde. Suntem mulți și am durat pentru că am îndurat.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
În brațe.

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești româncă.
Azi. Zilnic mă mândresc că sunt româncă! Da, suntem mai agili, spontani, inteligenți, carismatici. Da, facem haz de necaz. Da, suntem mai apreciați. Da, sunt mândră să spun că sunt româncă și că România e în Europa (pentru că foarte mulți oameni habar n-au).

Ultima dată când te-ai simțit stânjenită că ești româncă.
Într-o seară, pe o stradă în Lausanne. Două prostituate vorbeau română.

De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
Îmi place întrebarea. Momentan nu locuiesc în România, dar cu siguranță trăiesc acolo. De plecat, nu mi-am dorit niciodată să plec de tot. De întors, mă voi întoarce în curând. De ce? Pentru că România mă ține în viață. De la oameni la locuri, de la tradiții la oportunități. Oportunitatea de a schimba ceva pentru generațiile viitoare.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Nu am făcut nimic deosebit până acum. Dar anul acesta îmi doresc cele mai simple lucruri: să îmi vizitez familia și să mănânc ciorbă de fasole.

Foto: The Storyalist

 mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven − 11 =