Îi știți condeiul din „Dilema Veche“, „Marie Claire“ ori „Men′s Health“. E, fără doar și poate, una dintre cele mai valoroase autoare de reportaje sociale din România de azi. După ce a câștigat o bursă de jurnalism din partea Centrului Rosalynn Carter, împreună cu ilustrul fotograf Cosmin Bumbuț, a început să bată coclaurii patriei, într-o rulotă, devotându-se unui proiect multimedia despre educația românilor. Când citiți aceste rânduri, tocmai au coborât din secuime. Le țin pumnii celor doi jurnaliști care fac cinste acestei profesii, să le iasă cum vor!, și îi dau cuvântul Elenei.

De ce te temi cel mai tare?

De nasturi. Cu cât sunt mai mici, cu atât îmi par mai ameninţători. Caut întotdeauna haine fără nasturi şi mă strâmb când îi văd strălucind pe manechinele din vitrine, ca nişte ochi coloraţi de păpuşi din filme de groază.

Care e prima ta amintire?

Bunica mea, care îi ghiceşte unei prietene de-ale sale în cafea. Ele două, în camera cu pereţi verzi, cercetând atente fundurile ceştilor din porţelan, şi eu pe covor, cu păpuşile-bibelouri pe care le primesc numai când sunt supravegheată.  Miroase a cafea, a prăjitură cu vanilie şi a bunica de la Bucureşti.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Pe Agnes Fallah Kamara-Umunna, o jurnalistă din Liberia care a scris cartea And Still Peace Did Not Come, poveşti ale copiilor-soldaţi care au ucis, violat, torturat în timpul războaielor din 1989-1996 şi 1999-2003 din Liberia. După război, aceşti copii care deveniseră adolescenţi sau tineri de nu mai mult de 20 de ani locuiau în ghetto-uri, urâţi de toată lumea. Agnes a fost unul dintre puţinii oameni care a intrat la ei în ghetto-uri, a vorbit cu ei şi a încercat să înţeleagă ce fel de context poate transforma un copil de 7 ani într-un criminal. Poveştile acestea (culese, iniţial, pentru un post de radio) au fost începutul păcii şi al înţelegerii între toate victimele războiului din Liberia.

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Sprâncenele. Mă fac să arăt ca un băieţoi.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Un colier cumpărat pe o plajă din Cuba de la un localnic.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Rossy de Palma.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Că mă trezesc greu dimineaţa.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Aş fi lucrat într-un ONG şi m-aş fi ocupat de copii.

Cum ţi se spunea când erai mică?

Auraş păcuraş.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Două burse de jurnalism câştigate în acelaşi an.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Mi l-a zis prietenul meu şi este secret.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Ca de un om bun.

–         Elena Stancu e gazetar pur-sânge. A colaborat cu mai multe publicații, și mai multe i-ar dori semnătura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + 6 =