Celebra coregrafă madrilenă Eva Sanchez Martz, cea care nu s-a temut, de la primii pași, să ajungă acolo unde nimeni n-a mai făcut-o în dans, va onora cu inconfundabila sa prezență scenică ediția a doua a competiției „ALT Concurs Național de Coregrafie”, la sfârșitul săptămânii viitoare.

 Preiau comunicatul de presă.

ALT CONCURS EDITIA 2

 A doua ediție a competiției „ALT Concurs Național de Coregrafie – un proiect complex dedicat atât coregrafilor și dansatorilor, cât și iubitorilor de dans

Asociația Secția de Coregrafie organizează pe 18 octombrie a doua ediție a competiției ALT Concurs Național de Coregrafie, un eveniment pentru coregrafi, dansatori și performeri tineri din România.

Concursul se adresează artiștilor din zona artelor spectacolului contempotan. Fiecare aplicant a putut înscrie în concurs maxim 3 lucrări coregrafice, cu o durată între 15 și 20 de minute. Vor concura producții independente ce vor aborda mai multe stiluri de exprimare corporală.

Ediția din acest an este deja un pas înainte față de anul trecut. Astfel, ALT Concurs înseamnă pe lângă competiția oficială, colaborarea cu celebra coregrafă și directoare artistică Eva Sánchez Martz, care va face parte din juriul #AltConcurs.

evamartz

 

Prezența artistei înseamnă reprezentația unui solo performance, precum și susținerea a două workshop-uri de dans, pentru profesioniști și amatori. Din juriu vor mai face parte Florin Fieroiu (coregraf) și Gina Șerbănescu (critic de dans și dramaturg).

Premiul principal ALT Concurs este în valoare de 10.000 RON. Premiul Pas Boutique va consta în asigurarea vestimentației scenice. Seara se va incheia la Club Colectiv.

„Succesul ediției de anul trecut ne-a inspirat să credem că putem duce lucrurile la un nivel superior. Competiția pe care o organizăm este dedicată sprijinirii tinerelor talente din mediul coregrafic, ce sunt în căutare de un context favorabil de afirmare. În acest an ne bucurăm și de prezența plină de inspirație a Evei Martz, un artist cu experiență pe scena internațională”, declară Sandra Mavhima, creator și organizator ALT Concurs Național de Coregrafie.

Proiectul este un produs cultural al Cartierului de Dans realizat de Asociația Secția de Coregrafie în parteneriat cu X și 0 Dance Project, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prin programul “București 555”, sprijinit de Centrul Național al Dansului și Pas Boutique. Proiectul este comunicat de Dans Cult. Mai multe detalii despre ediția de anul trecut, dar și noutățile din 2014 pot fi vizualizate pe site-ul competiției și pe pagina de Facebook ALT Concurs.

Programul integral ALT Concurs Național de Coregrafie, a doua ediție:

18 octombrie, începând cu orele 17:00, Centrul Național al Dansului (Blvd. Mărășești 80-82): Competiția oficială ALT Concurs

After Party Colectiv (Tăbăcarilor nr. 7)

19 octombrie, 18:00, Palatul Universul (Ion Brezoianu 23, zona Universitate): solo extraordinar creat și oferit de Eva Sánchez Martz și Eduardo Vallejo Pinto. Solo-ul va fi urmat de Gala de Premiere ALT Concurs.

19 – 21 octombrie, Palatul Universul (Ion Brezoianu 23, zona Universitate), etaj 5: workshop-uri de dans pentru profesioniști și amatori, susținut de coregrafa Eva Sánchez Martz.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − six =