După ce a fost în țara noastră pentru trei zile, Felix Baumgartner – primul pământean care a sărit din stratosferă depășind viteza sunetului – a postat pe Facebook, unde are 1,5 milioane de fani, un mesaj măgulitor: “România e mult mai impresionantă decât mă așteptam. Am întâlnit acolo oameni deștepți, dar plini de modestie, de tot respectul”. E drept că austriacul n-a auzit de Simona Halep, dar, înconjurat de presa română, a întrebat dacă e sexy – Felix e un tip cu un pronunțat simț al umorului. Dacă luăm în considerare faptul că opt milioane de oameni i-au urmărit pe YouTube, acum doi ani, saltul de la aproape 39 de kilometri, s-ar zice că austriacul e una dintre cele mai cunoscute personalități pe care am avut ocazia să le cunosc. Cu felul său deschis de a fi și cu un impecabil accent american, pe care conaționalul său Arnold Schwarzenegger nu l-a dobândit nici măcar când era guvernatorul Californiei, Felix i-a sedus pe ziariștii prezenți la conferința de presă de la Marriott, ce a urmat evenimentului de leadership Enlightening 3.0, ediția “Business Odyssey”, la care participase în urmă cu o zi. Numărându-mă printre jurnaliștii care au vrut să-l cunoască pe “stratonaut”, am profitat de prilej pentru a-i adresa câteva întrebări.

Felix, ce întrebare ți-ai dori să auzi din partea jurnaliștilor din toată lumea și nu ți-a fost pusă până acum? De doi ani, lumea te tot întreabă dacă a fost frig sus acolo, ce se vede pe un cer negru și dacă Pământul e chiar așa de albastru…

De când am făcut acea săritură, am fost numai pe drumuri. Am întâlnit o sumedenie de oameni, am dat interviuri, am ținut conferințe, am fost în școli, unde toți erau curioși să mă cunoască, poate și pentru că îi inspiram, în fond, erau prea tineri ca să fi văzut aselenizarea… Firește că, practic, mi s-au pus toate întrebările cu putință. Două mi s-au părut mai ieșite din tipar, una, din partea unei ziariste, care m-a întrebat dacă am făcut sex în seara dinaintea săriturii, și a doua, tot o ziaristă, aceasta întrebându-mă cum mirosea acolo sus! În afară de aceste întrebări, am răspuns însă la toate.

Pregătirea saltului în sine a durat cinci ani, ai fost susținut de o echipă întreagă…

În primul rând, a fost nevoie să învăț foarte multe lucruri ca să am un limbaj comun cu toată echipa. În al doilea rând, am învățat să am răbdare. Ca BASE jumper (n.red. – sportivi care sar de la un punct fix, cum ar fi de pe o stâncă, zgârie-nori etc), e foarte simplu să organizezi totul. În spațiu însă, totul devine complicat. Inițial, părea că proiectul poate fi terminat în doi ani, abia când am văzut cât de multe lucruri neprevăzute pot apărea am înțeles că va dura cinci ani. Sunt lucruri imposibil de anticipat, iar un bun exemplu e capsula din care am executat saltul. Din punct de vedere legislativ, lucrurile erau prevăzute clar în ceea ce privește situația în care în capsulă e un om. Din momentul în care o părăseam, ea devenea o capsulă fără om – ce se întâmpla cu ea, fiindcă nu existau hârtii care să stipuleze această situație? A durat apoape un an până să fie elucidat și acest aspect! Dar am trecut peste toate astea înțelegând că e mult mai important să ai succes într-o echipă, nu individual. E fundamental să faci parte dintr-o echipă în care relațiile sunt de prietenie, iar succesul e rezultatul unui efort colectiv. Am dezvoltat relații de prietenie – de pildă, cu Joe Kittinger (n. red. – Joseph William Kittinger al II-lea, colonelul în rezervă, acum la 86 de ani, care a efectuat prima săritură de la o altitudine mai mare de 31 de kilometri). Joe e un om special – a luptat în Vietnam, a fost doborât de două ori… – și a avut o performanță aproape similară celei făcute de noi, în 1960, când dezvoltarea era cu totul alta. Faptul că am lucrat împreună m-a făcut să îl simt ca pe un tată și să rămânem prieteni pe viață. Sunt proiecte la care, după ce se încheie, fiecare o ia pe drumul său. Acum însă, ne-am zis că am făcut ceva pe care l-a văzut întreg mapamondul, e cazul să rămânem împreună. Și asta am și făcut, am petrecut Revelionul cu Joe Kittinger, ne întâlnim și la Crăciun, am devenit prieteni…

Îți cauți numele pe Google?

Niciodată. Nu mă uit nici măcar la înregistrările video cu mine. Nici nu am nevoie, pentru că am fost acolo și am trăit experiența! Ceea ce vouă vi se pare impresionant urmărind pe video săritura, mie mi s-a părut și mai și, întrucât eu am făcut-o!

Ce ai vrea să schimbi la viața ta?

Multe, numai că încep să intru în criză de timp! Am 45 de ani și simt că aș vrea să mai fiu pe această planetă încă o sută de ani, pentru că mai sunt atâtea lucruri de făcut! Dar toți îmbătrânim, de la un anumit punct nu mai putem călători… Sunt mulțumit de ceea ce am făcut până acum. Încă de mic visam la cer, visam să las o urmă pe această planetă, o amprentă, îi admiram pe cei care lasă ceva după ei, cum ar fi Muhammad Ali, Nelson Mandela…

Pentru ce proiect ți-ai mai da cinci ani din viață?

După ce am terminat cu succes săritura din stratosferă, m-am gândit că e timpul să mai fac și altceva – fac genul acesta de sporturi de 25 de ani și, oricât ai fie de bine pregătit, tot ai nevoie de noroc ca să supraviețuiești. Eu am avut noroc, ca dovadă stăm aici și vorbim. Un proiect de cinci ani însă înseamnă foarte mult. În primul rând, riscul: multă lume a încercat să depășească bariera sunetului, ceea ce se spunea că e imposibil, destui au eșuat. În astfel de experimente, unii își pierd viața și n-ai cum să nu te gândești că tu ai putea fi următorul! Trebuie să înțelegeți că fără să fii extrem de concentrat, de la sculare până la culcare, n-ai cum să reușești. În cei cinci ani, mă gândeam necontenit, chiar și în vacanță, la plajă, la ce aveam de făcut, nu mă mai puteam bucura de viața simplă. Cumva, m-am simțit ca în închisoare în cei cinci ani. N-aș repeta un proiect de cinci ani, întrucât știu cât a fost de stresant și solicitant precedentul.

Cum ai dori să mori?

Nu vreau să mor! Tot timpul m-am pregătit cum am putut mai bine tocmai pentru că îmi doream să rămân în viață. Sigur că se va întâmpla la un moment dat, însă vreau să îmi petrec cât mai multă vreme pe această planetă, pentru că e foarte frumoasă și mai am multe lucruri de descoperit.

 

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Iuliana Alexa: „Un brand trebuie să gândească precum un publisher“ - Blog de ziarist Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × three =