În sfârșit, în a doua zi a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“, am izbutit să văd filmul laureat cu Marele Premiu la Cannes în acest an, „Inside Llewyn Davis“. Deconectant, dacă vrei să-l parcurgi în această lectură, filmul fraților Ethan și Joel Coen e o adorabilă întoarcere în timp, la Greenwich Village, la boema newyorkeză, la muzica folk și la deriva anilor 60.

Ca admirator de cursă lungă a operei celor doi frați, m-am bucurat să revăd aici trade mark-uri ale lor, de la excepționalele partituri episodice scrise pentru John Goodman până la secvențe delirant de comice puse pe muzică (în „Hey Brother Where Are Thou“, George Clooney e pus să cânte pe ritmuri country, aici Justin Timberlake o dă pe folk, pare o secvență desprinsă din Saturday Night Live).

În această odisee în care eroul nu merge nicăieri (așa zice Ethan Coen, și nu poți să-l contrazici, fiindcă e filmul său, deși drumurile New York-Chicago și retur din această producție pot fi în sine niște izbutite road movies comprimate), e însă un personaj secundar, care se plimbă de la eroul principal până la figuranții din platou: țigara. În lumina obscură a Lămpii cu gaz, barul în care cântă Llewyn Davis la începutul și la sfârșitul filmului, rotocoalele de fum și modul în care mesenii scutură țigara se transformă în omagii ale atmosferei de odinioară. Fumatul devine, astfel, element de recuzită fără de care boema nu era boemă. Interesant, din postura de figurantă, în mâinile mesenilor sau chiar ale lui Llewyn, țigara capătă rol principal în gura unui personaj la fel de minuțios și, cum să zic, artizanal creat ca să acompanieze personajul jucat de Goodman: Johnny Five. Johnny ăsta e șofer, taciturn, poet (!!!) și sfârșește prin a fi săltat de un copoi căruia îi spune, pentru a ne completa nouă, spectatorilor, părerea pe care ne-o făcusem despre el: „nu mi-e frică de închisorile voastre!“. Ei bine, Johnny Five are tot timpul o țigară în colțul gurii, pe care n-o mișcă nici când vorbește, ca Alain Delon, doar că trebuie să fii foarte atent, să-l prinzi vorbind adică, cum ar fi refuzul laconic când Llewyn îi cere o țigară.

Cum ziceam, acest Johnny Five e reținut pe drumul NY-Chicago. Cunoscând, cât de cât, ingeniozitatea fraților Coen de a te purta pe piste false, mă așteptam să văd ce se va întâmpla cu țigara care trebuie să-i fi căzut din gură când era percheziționat. Nu se întâmplă absolut nimic. Dar atât despre fumat, filmul e cu totul și cu totul despre altceva, vedeți-l, e unul dintre cele mai bune ale fraților Coen, care, n-o zic eu, sunt foarte-foarte buni când n-au fumuri și nu sunt aroganți cu publicul.

Undeva în dreapta jos, bloggerul, înainte să intre la film, în cinematograful care are o nedorită vecinătate cu un club de manele. Foto: Carmen Ștefancu
Undeva în dreapta jos, bloggerul, înainte să intre la film. Foto: Carmen Ștefancu

 

Trailerul oficial, aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − twelve =