Dar unde a fost comedia? Am uitat să râd!

Asta-i spune, sigură pe sine, cu emfaza care i-ar aduce hohote aprobatoare din partea prietenelor sale, o fetiță mamei sale. Cele două ies de la spectacolul „TragiComedy” al lui Gigi Căciuleanu. O punere în scenă la Opera Națională,  încununată vineri seara cu ropote de aplauze. Pur  și simplu, aplauzele nu voiau să se termine, de-a lungul unor minute de grație rimând cu ora albastră cu care, afară, crepusculul colora unui oraș cultural majestuos, dacă vrei să-l vezi așa, și încîntător, dacă știi să-l asculți.

Recenzia fetiței e nemiloasă și nemeritată, pentru că aceasta e la vârsta la care ar aprecia umorul muzical doar dacă l-ar asocia cu imagini care să sublinieze caricatura. S-ar amuza, fără doar și poate, urmărind caraghioasele eforturi de a interpreta ale dirijorului Mickey Mouse și ale tovarășilor săi din orchestră, zădărnicite de furtuna pe cale să se iște, în desenul animat având ca fundal sonor uvertura de la „Willhelm Tell” de Rossini. Așijderea, urmărind grația poznașă a hipopotămițelor cu tutu din „Fantasia”, tot a lui Disney, pusă pe „Dansul orelor”, baletul din actul 3 al operei „La Gioconda” de Amilcare Pochielli.

Dar e comică muzica lui Rodion Șcedrin, la care a apelat Gigi Căciuleanu, pentru a ilustra sonor interpretarea contemporană a baletului clasic, într-un spectacol de o densitate răvășitoare?

Categoric și copios. În dese rânduri, e comică și pentru neinițiați, la fel de evident precum intervenția clarinetului ce întrerupe tumultul muzical din debutul lucrării „Till Eulenspiegel” de Richard Wagner: neașteptata rupere de ritm și de ton îți aduce în fața ochilor ștrengarul care scoate limba la autorități.

În „TragiComedy”, una dintre cheile de lectură ale umorului derivat de muzica marelui compozitor rus e asocierea instrumentelor și a fost furnizată de Gigi Căciuleanu la conferința de presă ce a precedat spectacolul: „E o muzică și frumoasă și care te ia pe suflet, puțin lăutărească pe undeva, în sensul foarte frumos al cuvântului, din care eu am luat niște piese de muzică de cameră, în care în primul rând relația între pian și violoncel este relația dintre bărbat și femeie, o relație de cuplu, o relație de tensiuni, de spargeri, de reînnoiri de relații. Și am adăugat câteva piese, unde intervine un al treilea personaj, ménage a trois, vioara, care nu putea să nu existe între pian și violoncel”. O vioară suplă care se strecoară între un pian și un violoncel ce fac schimb de note fierbinți – poftiți de savurați o mostră de umor de cea mai bună calitate!

Șcedrin însuși e un generator subtil de glume muzicale, realizate chiar… în absența muzicii: în baletul său „Carmen” după muzica lui Bizet, compozitorul profită de faptul că aria toreadorului e atât de cunoscută încât nici n-o mai interpretează, o auzi pur și simplu!

Flirtul lui Gigi Căciuleanu cu umorul în „TragiComedy” are la bază o gamă întreagă de mijloace de expresie. Unele, lesne de recunoscut din spectacolele sale jucate pe scenele teatrelor bucureștene. Altele, create special pentru acest performance de referință (ce stagiune are Opera condusă de Beatrice Rancea, cu spectacole puse de Andrei Șerban și Gigi Căciuleanu!), în care soprana Oana Berbec creează comicul declamând versuri naive sau, pur și simplu, prin mișcarea scenică.

Sigur că „TragiComedy”, spectacol dedicat celei care a fost iubirea vieții lui Rodion Șcedrin, „balerina absolută” Maya Plisețkaya, e mai mult decât juxtapunerea comediei și tragediei. De la costumele rafinat desenate de Corina Boboc (elaborat și plin de fantezie studiu privind pliurile rochiilor și reverele sacourilor) sau scenografia și mappingul video al lui Matei Derșidan la distribuția excelentă (soprana Oana Berbec și balerinii Marco Corcella, Sergiu Dan, Cristian Gîdoi, Ada Gonzalez, Eliza Maxim, Alessia Montessardo, Lorena Negrea, Greta Niță, Alexandre Plesis, Marcus Riley, Mihaela Soare, Valentin Stoica, Michelle Tirapelle, Oscar Ward), „TragiComedy” e un triumf.

Spectacolul, așa cum a spus Gigi Căciuleanu, e despre „legăturile de dragoste pe care nu le vezi, nu știi de ce cineva e atras de cineva, de ce cineva este respins de cineva ca să fie atras de altcineva. Această dramaturgie a amorului mă interesează foarte mult și am încercat s-o reprezint într-o geometrie muzicală și dansată”.

Ce nu ne spune textual Gigi în noul său flirt cu publicul bucureștean, dar e evident de-a lungul spectacolului său, e că pe portativul muzical, ca și pe cel al dragostei și pe cel al vieții, nu e nicio tragedie să mai dai cu tifla. Iar asta s-ar cuveni să fie cândva și pe înțelesul fetiței care aseară a uitat să râdă.

În „TragiComedy”, Gigi Căciuleanu, star mondial al coregrafiei și al dansului ajuns la apogeul creativ, nu numai că a încercat să schițeze dragostea prin mijloace de expresie scenice. A reușit să o și insufle unui public recunoscător pentru această pagină splendidă de artă contemporană și universală.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 − one =