A fost odată ca niciodată un poet turc, Nazim Hikmet Ran, care a trăit și a murit ca un comunist, dar a scris versuri ce au supraviețuit comunismului, care, oricum, n-a existat. În tot cazul, dacă nu era recitalul de poezie „Eu sunt un orb“ al lui Horațiu Mălăele, n-aș fi auzit de turcul acesta. Când am văzut a doua sau a treia oară spectacolul lui Mălăele, mi-am dat seama că poezia „Uriașul“ mi se lipise, la cald, de suflet și așa avea să rămână. În această poezie de o naivitate sfâșietoare cum numai poeții pot isca, e vorba despre un uriaș îndrăgostit, fără speranță, de o femeie mărunțică, al cărei vis era o căsuță cu o grădiniță sub fereastră.
Uriașul cu pricina e Florin Piersic Jr. El n-are ochi albaștri, precum personajul lui Nazim Hikmet, în schimb are o voce de o blândețe neverosimilă, așa cum îmi imaginez că avea uriașul. O să spuneți că e o neconcordanță de timp, fiindcă turcul s-a prăpădit înainte să se nască Florin, însă e doar un detaliu irelevant.
M-am revăzut cu uriașul ăsta cu voce bândă după mulți ani, cu ocazia unui interviu minunat pe care avea să i-l acorde lui Andrei Crăciun, micul om mare al publicisticii românești, în numărul de aprilie al publicației de cultură masculină FHM. Am băut o bere în Control, iar după ce am insistat să achit ceaiul din care sorbise actorul, regizorul, scenaristul, producătorul Florin Piersic Jr, , barmanul a dat din cap: „Se poate? Pentru domnul Florin, e plăcerea noastră“. Am plecat încântat că notorietatea lui Florin urcase câteva zeci de metri pe sensul de la Universul la Cercul Militar, respectiv de la Teatrul Mic până la clubul în care colcăie hipsterii.
N-am să insist asupra vieții și operei lui Florin Piersic Jr. – cine-l știe, îl știe, cine nu, ar face bine să. Zic numai că e un tip de-o politețe răvășitor de desuetă. Presupun că asta are de-a face cu educația, doar că acum risc să devin eu perimat pomenind despre asta. Prieteni, iată chestionarul unuia dintre cei mai cool oameni de teatru, film și carte ai timpurilor noastre.
De ce te temi cel mai tare?
Niciodată n-am răspuns la întrebarea asta. Nu e normal să-mi etalez punctele slabe, m-aș expune inutil.
Care e prima ta amintire?
Crăciunul. Aveam vreo cinci ani. Au sunat colindătorii la ușă. Și când am întrebat “cine e?”, au început să urle ceva. M-am speriat și am fugit la maică-mea.
Pe cine admiri cel mai mult și de ce?
Pe Murakami. Pentru că nu dă interviuri. Dacă e să fiu realist, nici n-are nevoie.
Ce-ți place la înfățișarea ta?
Absolut nimic. Dar m-am obișnuit cu ea.
Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?
Un jurnal. Mai vechi. Nici măcar nu e al meu, i l-am confiscat cuiva.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Taică-meu. După o operație estetică destul de obositoare.
Ce-ți reproșezi cel mai des?
Că iar am pierdut o oră din viață pe Facebook.
Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?
Tâmplărie.
Cum ți se spunea când erai mic?
Pierre.
Care e cea mai mare realizare a ta?
Copchila mea.
Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?
“Mi-e îngrozitor de dor de Piersic.” (Prietena mea, către sora ei, după vreo săptămână în care am fost departe unul de altul.)
Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?
“Ăla cu operele cumplite.”
– Florin Piersic Jr. e un artist cunoscut chiar și de cei atât de tineri încât au aflat că ar fi fiu de actor, dar nu știu exact al cui.
felicitari.
[…] spunând că ar vrea să rămână pe mai departe, pentru mai târziu, drept acela care a scris “operele cumplite” (Editura Humanitas). Așadar, nu piesele, nu filmele, nu. Cartea […]
[…] spunând că ar vrea să rămână pe mai departe, pentru mai târziu, drept acela care a scris “operele cumplite”. Așadar, nu piesele, nu filmele, nu. Cartea […]